vendredi 20 juin 2014

Sebastian Aurelian Ghiță reprezintă oare reperul de urmat pentru noua generație de afaceriști români ? / Sebastian Aurelian Ghita représente-il le repère à suivre pour la nouvelle génération d’hommes d’affaires roumains ?

                                                                     


Versiunea română
Giovanni Papini, un mare scriitor italian al secolului XX zicea, intr-unul din citatele sale celebre, care au făcut înconjurul lumii, următoarele : «Universul e împărţit în două : eu şi restul lumii !», în timp ce renumitul autor american William Hervey Allen afirma în capodopera sa literară «Anthony Adverse»,  referindu-se la noua generație de  tineri, ideea că  : «Fiecare nouă generațìe nu este altceva decât o proaspătă invazie de sălbateci».
Pornind de la aceste două panseuri celebre, a căror idee și mesaj sunt adresate tinerilor, noua generație de romani care a ajuns la maturitate după revoluția din 1989, bine înțeles nu toată, a făcut într-un anumit fel o notă discordantă  față de restul lumii, respectiv față de cea din vest ; afirmație pe care încerc s-o argumentez în pasajele ce urmează. Și ca să mă refer direct la cel mai reprezentativ tânăr român ce a revoluționat într-un anumit sens, atât mediul de afaceri cât și pe cel al politicului, domnul Sebastian Ghiță este, ca să zic așa, un om cu o gândire ascuțită ce scormonește în fiecare secundă ceva ce i-ar putea fi de folos, lui și numai lui.
Sebastian Ghiță a văzut lumina zilei în data de 10 noiembrie 1978 la Ploiești județul Prahova unde a crescut în sânul unei familii care s-a ocupat de educatia sa. Dotat din naștere cu o anumită inteligență intuitivă, tânărul Ghiță a început să se intereseze de domeniul informaticii care în aceea vreme luase un avânt fără precedent în România ca și în întreaga lume. 

Animat de un imbold îndreptat spre domeniul de a face rost de bani cât mai repede cu putință, fără însă să depună mari eforturi fizice sau intelectuale, ci numai o anumită stratagemă de moment și conjuctură, eroul nostru a pus în practică sfatul tatălui său : «Dacă te întâlnești cu un om și nu poți să ți-l faci prieten, încearcă măcar să nu ți-l faci dușman».
La 10 ani, a debutat în așa zisele afaceri cu mici produse fabricate de el însuși pe care le-a prezentat cu o dezinvoltură asemănătoare chipului său copilăresc (de altfel pentru care a și fost poreclit de către apropiații săi cu diminutivul de «Copilul»), primind felicitări fie de la profesorii săi sau de la o serie de persoane din mediul businessului. Mai tărziu, Sebastian Ghiță începe să cultive învățămintele tatălui său în raport cu viitoarele sale businessuri dar mai ales cu cei care făcuseră afaceri cu el. A știut dintotdeauna că trebuie să se facă plăcut și că odată ce a câștigat încrederea partenerului de afaceri, businessul era ca și încheiat. Mai târziu, când a dat primul său interviu asupra succesului său în afaceri, el a explicat că, citez «Incerc să mă fac plăcut. Nu știu cât de carismatic sunt ; știu însă că politețea nu te costă nimic, însă cumpără totul !».
După terminarea liceului, Ghiță a fost singurul dintre colegi săi care a rămas în Ploiești astfel că la vărsta de 18 ani, a pus bazele viitorului său grup de  companii sub denumirea de «Asesoft». Iată cum explica el mai târziu de ce a rămas în Ploiești și nu s-a dus la facultate : «Am început singur, pentru că, toți colegii cu care plănuisem să fac această afacere și care acum sunt directori și actionari în grupul meu de firme Asesoft, au plecat la facultate să își bucure mămicile. Numai eu am fost derbedeu și am rămas în Ploiești».
După așa zisa revoluție din 1989, tineretul român, văzându-se eliberat de interdicțiile instituite de fostul stat comunist în care părinții acestora fuseseră obligați să rămână în țară fără dreptul de a părăsi granițele tării și mai ales fără dreptul de a lua contact cu cetățenii altor state sau cu realizările acestora în diverse domenii de activitate, a început să circule prin toată lumea și concomitent a încercat să facă rost de bani pentru a-și satisface dorințele personale sau să se instruiască la nivel asemănător celor din vest.
Ceea ce însă tineretul român nu a înțeles, a fost și este faptul că cei din vest nu s-au văzut bogați peste noapte, deoarece a trebuit să treacă ani sau chiar zeci de ani pentru ca ei să ajungă la nivelul cu care se prezintă astăzi. Ori în aceste condiții, ce putea să facă sau cum putea să parvină tânăra generație română pentru a obține în mod rapid ceea ce alții din vest au făcut în decursul a unei perioade lungi de timp ? 

Soluția lor s-a materializat în România pe două căi :  prima, unii s-au apucat de furat iar a doua, cei mai inteligenìți cu intuiție și cu un bagaj minim de cunoștințe în domeniul businessului (bineînțeles nu toți), au optat pentru relațìile cu statul, cunoscând fiind faptul că statul are cei mai mulți bani și că pentru a-i obține ușor este nevoie să ai o relație sau mai multe cu cei care fac parte din această instituție unde corupția devenise în România, politică de stat.
In România de după 1989, marea masă a politicienilor a provenit din rândul foștilor nomenclaturiști comuniști sau din cadrul serviciilor secrete, armată și poliție. Dezordinea și haosul instituit în mod deliberat ca urmare a revoluției, care de fapt a fost o lovitură de stat, a permis unor indivizi din rândul celor de mai sus să aibe acces la finanțele statului care, fără nicio jenă, s-au înfruptat din banii publici, devenind peste noapte milionari. Cum banii respectivi nu fuseseră munciți de ei, le-a fost ușor să-i utilizeze în diverse tranzacții, unele comerciale, care mai târziu, prin intermediul unor prieteni sau chiar a unor rude apropiate, au fost băgați în circuitul economic în așa fel încât acești bani s-au multiplicat, aducându-le acestora câștiguri imense.
Tânărul nostru erou, a înțeles repede mecanismul de a face mulți bani în condițiile unui stat corupt până în măduva oaselor și, folosindu-se de șarmul său, pe care și l-a impus în mod deliberat, dar interesat de afaceri, a dat lovitura de grație în favoarea sa. 

Iată cum explica el sistemul care i-a permis să facă afaceri cu statul : «Legislația României obligă orice instituție a statului să facă anunțuri publice în Monitorul Oficial și mai târziu pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice cu privire la licitațiile care au loc. In aceste condiții, cine să facă afaceri cu statul român ? Nemții ? Eu m-am născut aici, am crescut aici, am fost educat de familia mea aici, de statul român și atunci cine să muncească pentru el ? In aceste condiții, am început să particip la licitații. La început, mare parte dintre ele le pierdeam, dar după aceea, încet, încet am căpătat experiență, am început să înteleg ce îsi doresc clienții de la mine, fie ei de stat sau privați și am început să câstig fără însă a pierde din vedere și latura emoțională a unor prietenii dezinteresate».
Urmare acestei implicări în relațiile cu statul, Sebastian Ghiță a ajuns într-un foarte scurt timp unul dintre cei mai bogați tineri afaceriști din România, astfel că în prezent, averea sa oficial declarată este de peste 125 milione de euro adică cca 562,5 milioane lei, fără a mai pune în balanță și sumele imense pe care le are nedeclarate în străinătate sau cele care au fost transferate pe numele unor rude sau prieteni dar care tot el le controlează, depozitarii lui fiind numai formal proprietarii activelor respective. Iată cum prezenta ziarul «Gândul» averea lui Sebastian Ghiță într-un articol din 4 noiembrie 2012 :
Dar cum a reușit prietenul nostru să facă o asemenea avere într-un timp relativ scurt și la o vârstă la care alții de abia își încep activitatea profesională ? 

Mai întâi, Ghițulică al nostru și-a creiat o serie de relații în rândul unor politicieni corupți de la vărful piramidei care în schimbul unei floricele și a unui zâmbet i-au oferit pe tavă o adevărată grădină de flori din care au păstrat și pentru ei, respectiv pentru nevoi personale, partea leului, așa cum este spre exemplu, tânarul prim ministru Victor Ponta și actualul director al Serviciului Român de Informații, George-Cristian Maior, la care putem adăuga pe șeful mafiei și manipulatorul șef din SRI, generalul Florian Coldea.
Inarmat cu astfel de referințe de bună purtare, domnul Ghiță și-a pus problema care este sectorul cel mai bun de atacat și care nu este controlat de nimeni. Din toată gama de instituții care făceau achiziții pe bază de licitație, unde el avea deja o anumită experiență, s-a orientat către SRI unde îl avea ca suport pe însăși directorul acestui Serviciu. 

Prin intermediul companiei sale Asesoft a implementat o serie de programe destinate unor cercetări de natură secretă și a unor analize informatice solicitate de SRI. Se spune chiar că o serie dintre aceste programe nu ar fi funcționat niciodată, ele fiind totuși plătite de SRI. Cum știa că SRI-ul avea bani cu grămada și că nimeni  nu îl lua la întrebări, domnul Ghiță a făcut mai întâi niște oferte acceptabile  la prima vedere iar, după ce a câștigat așa zisele licitații care de multe ori nu aveau decât un singur candidat (compania sa Asesoft), a mărit substanțial oferta inițială de două sau de mai multe ori pentru niște motive mai mult sau mai puțin plauzibile. In asemenea condiții, SRI, deși avea posibilitatea, nu a renunțat la tranzacția deja încheiată, mai ales pentru faptul că domnul Ghiță făcea parte din Sistem și, ca orice bun administrator (SRI), avea și el partea leului ce fusese deja negociată inițial, vorba aceea «o mână spală pe alta».
Imbogățit rapid și înarmat cu un adevărat arsenal de relații la cel mai înalt nivel care i-au permis să pătrundă în cele mai înalte sfere din domeniul businessului și al politicului, domnul Ghiță, călăuzit de steaua sa norocoasă, a început să se intereseze mai mult și de domeniul politicii unde a văzut că se pot face bani cu nemiluita, fără să miști măcar un deget în care sens a ales partidul domnului Victor Ponta unde corupția atinsese cote astronomice.  

In acest sens, a început să-l curteze din ce în ce mai mult pe tânărul Ponta, implicându-se mai întâi în organizarea congresului PSD care l-a ales președinte pe acesta iar, mai târziu a început, pentru a-l atrage în cursă, să-i ofere mici atenții ca, spre exemplu,  o plimbare în Austria la concertul de Anul Nou a Filarmonicii din Viena, o bijuterie scumpă oferită soției premierului sau o vacanță în însoritul Dubai cazați fiind la cel mai scump hotel de acolo, precum și multe alte asemenea cadouri.
Drept răspuns la amabilitățile eroului nostru, domnul Ponta, la rândul său i-a făcut loc în partidul său oferindu-i chiar un loc de deputat (de Prahova) în Parlamentul României. Nu după multi timp, l-a numit chiar secretar, fiind numărul doi ca ierarhie, în Comisia de audit pentru Serviciul de Informații (SRI) din Parlament, perioadă în care el fusese deja cooptat și de SRI în cadrul acestei instituții, primind gradul de maior sub acoperire și fiind repartizat în subordinea generalului adjunct al SRI, Gioni Popescu.
Relația lui cu SRI s-a extins și la nivel internațional astfel că în martie 2010 a apărut pe sita ziarului Riscograma un comentariu legat de dezvăluirile hacherului internațional Guccifer în legătură cu un sistem de șpăgi pus la punct de una dintre firmele lui Ghiță sub denumirea de «Teamnet» ce făcea parte din «Grupul Asesoft»  de care știa chiar șeful SRI-lui care, deși avea cunoștiință de mult timp despre această afacere, n-a suflat un cuvânt timp de patru ani, astfel că domnul Ghiță a putut să-și continue activitatea sa infracțională fără nicio problemă. Pentru edificare, citiți articolul din ziarul Riscograma :
La un moment dat, un prieten l-a întrebat de ce ține morțiș să intre în politică având în vedere că are atâția bani încât nu mai are nevoie să muncească până la adânci bătrânețe. Iată răspunsul și filozofia lui pe această temă : «Toată lumea mă întreabă : Bă, da de ce te băgași în politică ? Păi dacă concurentul meu ajunge ministru și se apucă să facă afaceri în locul meu ? Ce să fac ? Să stau să mă uit cum ăla îmi fură viața ? Așa că mă apuc și eu  de politică, îl stric, îl dau jos, fac articole compromițătoare despre el, fac orice ca să-l distrug, numai să supraviețuiesc. Lucrurile sînt simple : cât timp politicienii se bagă în afaceri, mă bag și eu în politică».
Cred că nu mai este nimic de adăugat la o asemenea gândire bolnavă.
In ce privește numirea sa parlamentară în Comisia SRI, iată cum explica publicația «Cotidianul» în decembrie 2012 modul prin care domnul Ghiță a fost numit în această comisie :
Imbătat de asemenea succese, domnul Ghiță a început să se intereseze și de sfera audio-vizualului în care sens a început să investească o parte din banii săi, cunoscut fiind faptul că, pe de o parte, ar fi avut o armă împotriva  celor care-l urmăreau pentru neregulile săvârșie de el, iar pe de altă parte, i-ar fi adus un plus de venit.   

La vremea aceea, își disputau întâietatea în acest sector grupul «Intact» al lui Dan Voiculescu și «Realitatea Media» aparținând lui Sorin Ovidiu Vântu. Cum grupul Intact făcea într-o oarecare măsură și jocul prietenului său Victor Ponta deci și a partidului său din care făcea parte, eroul nostru s-a gândit să se împrietenească cu domnul Vântu care, uneori prin televiziunea sa îl ataca direct și apoi să-i câștige încrederea după care să-i dea lovitua de grație pentru a-i prelua în final studioul său de televiziune precum și alte active. El l-a atras în mod diabolic pe Vântu într-o capcană după ce l-a denunțat la DNA și în final l-a băgat în pușcărie înfăptuindu-și cu aceasta, planul său murdar.

Iată cum vorbea Ghiță cu Vântu până să-l bage pe acesta în pușcărie folosind un vocabular golănesc, specific lui, când își arăta adevărata lui față imprumutată de prin locurile rău famate pe care uneori le colinda pentru plăceri personale și unde obișnuiții casei îl primeau cu apelativul «Bill Gates de Ploiești» :
                                              
După ce a achiziționat televiziunea România TV, prietenul nostru a început o acțiune furibundă împotriva celorlalte televiziuni concurente și în special a celor care criticau politica guvernului Ponta și activitatea sa infracțională. Iată, spre exemplu, cum prezenta Grupul Rise Project activitatea infracțională a fabricii de făcut bani aparținând  lui Ghiță :
Separat de toate acestea, Ghiță a început și o campanie de denigrare a unor persoane din Media care-l incomodau, cum ar fi spre exemplu comentatorul de la televiziunea B1, domnul Radu Banciu care i-a răspuns atacului declanșat de Ghiță pe măsura acțiunilor acestuia alegând un vocabular des utilizat de eroul nostru în relațiile sale particulare :
                                                
Hrănit bogat cu contracte de la stat, Sebastian Ghiță a ajuns, după ce l-a executat pe Vântu, patron de televiziune și parlamentar care acum controlează chiar și SRI. De la înălțimea acestui statut, amicul nostru are și viziuni mărețe, aproape filosofice despre statul român, un cuvânt care îi este atât de drag lui, încât l-a proptit și pe sigla televiziunii pe care o păstorește, Romania TV. Intr-una din ultimele sale lecții către neam și țară, Sebastian Ghiță  declara următoarele :
«Media nu are voie să fie iresponsabilă. Nu are motive să instige oamenii împotriva legilor unei țări. Motivele pentru care totuși o fac sunt clare : bani pentru publicitate de la Chevron sau de la RMGC, susținerea taberei politice antiguvernamentale și interese private sau statale ca România să fie instabilă politic și să pară neguvernabilă».
Mai cititi vă rog odată și vă cruciți ! Deci, patronul de la România TV vorbește despre responsabilitatea mediei. El, șeful televiziunii care a difuzat cele mai multe reclame cu RMGC, declarate ilegale de CNA, care îsi hrănește mașinăria de propagandă cu contracte ilegale cu statul, el care dă pe sticlă  divertismente și gâlceve țiganesti, acțiuni maneliste, crime, cutremure și drame cu câini vagabonzi ? Oare așa arată România domnului Ghiță ? Asta e misiunea pe care i-a dat-o Sistemul ? Eu cred că nu !
Goana după bani îmbinată cu relațiile lui la cel mai înalt nivel l-au făcut pe Ghiță să intre și în domniul mai puțin legal al sferei evaziunilor fiscale. Iată cum comenta Revista 22 editată de Grupul pentru Dialog Social activitatea infracțională a acestuia referitoare la transferurile sale de bani :
Pe de altă parte, ziarul HotNews a prezentat în mod detaliat  cum a scăpat domnul Ghiță de 20 de ani de pușcărie pentru complicitate la înșelăciune și fals în declarații într-o afacere cu produse petroliere care a prejudiciat statul român cu 20 de miliarde de lei vechi și care a scăpat ca prin urechile acului datorită relațiilor sale la cel mai înalt nivel :

Domnul Ghiță în afara activităților sale infractionale pe linie de afaceri a ajuns chiar să amenințe cu moartea o serie pe persoane pe care domnia sa nu le înghite din motive fie de concureță sau pentru faptul că sunt mai luminate la minte decât el. Iată ce spunea nu de mult Robert Sorin Negoiță, primarul sectorului 3 din București și coleg de partid în PSD cu prietenul nostru :



                                         
Fără a mai comenta prezentarea altor infracțiuni făcute deliberat de Sebastian Ghiță la o vârstă atât de fragilă, aș putea face un portret general al acestui tânăr care a revoluționat în mod negativ imaginea nouă a tinerei generații de români și pentru care o serie de țări din vestul Europei au instituit, pe bună dreptate, restricții privitoare la libera circulație a românilor în țările respective.
Pornind de la reflecțiile lui Marcus Tullius Cicero care spunea : «Caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic» și raportându-ne la eroul nostru, pot afirma cu tărie că, deși natura l-a înzestrat cu o inteligență intuitivă, domnul Sebastian Aurel Ghiță este portretul clasic al tânărului care a vrut și în parte a reușit să înlăture, prin alte metode decât cele firești și legale, barierele ce apar adesea în viața unui om până la împlinirea lui ca persoană independentă, în condițiile integrării lui într-o societate marcată de corupție generalizată,  cum este în România actuală.
Luându-ne după definiția caracterului care reprezintă în general ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, ce se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale, putem spune că Sebastian Ghiță a fost și este o persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor și care caută să  se substituie altor persoane pentru a lucra și a profita în numele lor așa cum de altfel reiese din prezentarea acestui material.
Pe de altă parte, are și însușiri diabolice care denotă o mare perfidie și viclenie, fiind foarte primejdios în raport cu alte persoane, mai ales când cineva îl atacă la capitolul cel mai de preț al lui : banii. Intotdeauna a jucat la mai multe capete și a făcut din aceasta chiar un scop în viață care, deși nu i-a adus întotdeuna succes, a continuat să-l utilizeze deoarece acest mod de a face îi este caracteristic și de multe ori a compensat alte handicapuri ascunse pe care le are ca timiditatea interioară și frica de el însuși. In același timp se crede buricul pământului exact cum a definit Giovanni Papini diviziunea Universului, făcând din aceasta un mod de a fi care de multe ori l-a evidențiat sau l-a scos din încurcătură în momente ambarasante.

Ca și în capodopera lui Nicolae Filimon, «Ciocoii vechi și noi (având și subtitlul Ce naște din pisică șoareci mănâncă)», Sebastian Ghiță ca și Dinu Păturică din romanul respectiv a ajuns în situația de a sacrifica tot pentru o idee bolnavă și anume aceea de a face bani care i-au luat mințile și care sigur mai târziu îl va aduce la ruină. Dar nu numai atât, la un moment dat el va ajunge chiar în situația să-și vadă propria sa ruină și bogăția destrămată ceea ce il va pune în situația, fie de a fugii în străinătate pentru a scăpa de urmărirea penală și de acolo va transmite mesaje împotriva celor care l-au ajutat să parvină și să devină ceea ce este, fie de a-și pune capăt zilelor pentru că acest om nu acceptă înfrângerea.
Indiferent de alte însușiri ale caracterului său deformat de goana după bani și glorie falsă, Sebastian Ghită rămâne exponentul unei generații care aleargă numai după profituri și glorie, fiind chiar în stare să devină sălbatec așa cum bine l-a defiinit William Hervey Allen.
Și ca să răspund la întrebarea ce face obiectul acestui articol, Sebastian Ghiță nu este un reper pentru noua generație de tineret deoarece nu reprezintă decât un caz izolat, malefic chiar, care va dispare tot așa cum a și apărut,  lăsând în urma lui numai fum și multă, multă cenușe.
Version française
Giovanni Papini, un grand écrivain italien du XXe siècle disait, dans une de ses citations célèbres qui ont fait le tour du monde, comme suit: «L'univers est divisé en deux: moi et le reste du monde», alors que William Hervey Allen, le célèbre auteur américain, en se référant à la nouvelle génération de jeunes gens, a dit: «Chaque nouvelle génération n’est qu’une fraiche nouvelle invasion de sauvages».
Sur la base de ces deux énonciations célèbres, dont l'idée et  message sont destinés aux jeunes, la nouvelle génération de Roumains qui a grandi après 1989 ; bien sûr pas toute a fait d’une certain façon, une note discordante avec le reste du monde, respectivement face à l’ouest ; affirmation que j’essaie à l’argumenter dans les passages suivantes. Et pour me référer directement au  plus représentatif jeune roumain qui a révolutionné dans un certain sens, tant l’environnement d'affaires ainsi que celui de la politique, M. Sebastian Ghita est, pour ainsi dire, un homme avec une pensée et un esprit vif qui fouille chaque seconde quelque chose qui pourrait lui être utile, à lui et lui seul.
Sebastian Ghita a vu le jour, le 10 Novembre 1978 à Ploiesti, comté de Prahova où il a grandi dans une famille qui a pris soin de son éducation. Équipé de sa naissance avec une certaine intelligence intuitive, le jeune Ghita a commencé à s'intéresser à la science informatique qui à l’époque avait pris une expansion sans précédent en Roumanie et dans le monde entier. Animé par une pulsion vers le domaine pour obtenir de l'argent le plus rapidement possible, sans de grands efforts physiques ou intellectuelles, mais seulement un certain stratagème de temps et conjoncture, notre héros a mis en pratique le conseil de son père: «Si tu rencontres une personne et tu ne peux pas la faire ton ami, essaie au moins de ne pas la faire ton ennemi».
A 10 ans, il a commencé avec de petites affaires en développant des produits fabriqués par lui-même qu'il les a présentés avec une désinvolture  semblable à son visage enfantin (et c’est pour cela qu’on lui a attribué par ses amis le surnomme de «l'enfant») en recevant des félicitations, soit de ses enseignants ou d'un certain nombre de personnes de l'environnement des affaires. Plus tard, Sebastian Ghita commence à cultiver les leçons de son père par rapport avec ses futures affaires mais, en particulier avec ceux qui ont fait des affaires avec lui. Il a toujours su qu’il devrait être agréable et qu’une fois qu’il a remporté la confiance du partenaire, l’affaire était déjà faite. Plus tard, quand il a donné sa première interview sur son succès dans ses affaires, il a expliqué que, «J'essaie d'être agréable. Je ne sais pas comment suis-je de charismatique ; je sais que la politesse ne coûte rien mais, achète tout ».
Après le lycée, Ghita a été le seul de ses collègues qui est resté à Ploiesti de sorte que, à l'âge de 18 ans, il a établi son futur groupe de sociétés sous le nom de «Asesoft». Voici comment il expliquait, plus tard, pourquoi il a resté à Ploiesti et il n’est pas allé à l'université: «J'ai commencé tout seul, parce que tous mes collègues avec lesquels j’ai eu l'intention de faire cet affaire et qui maintenant ils sont des administrateurs et actionnaires dans mon groupe de sociétés «Asesoft», ils ont parti  à la faculté pour rendre heureuses leurs mères. Seulement moi, j'ai été un fainéant et je suis resté à Ploiesti».
Après la révolution de 1989, la jeunesse roumaine, en se voyant libérée des interdictions imposées par l'ancien régime communiste où leurs parents avaient été obligés de rester dans le pays sans avoir le droit de quitter ses frontières et, en particulier sans le droit de prendre contact avec des citoyens d'autres États ou de leurs réalisations dans divers domaines d’activité, a commencé à circuler dans le monde entier tout en essayant d'obtenir de l'argent pour satisfaire leurs désirs personnels ou pour s’instruire au niveau semblable à ceux de  l'Occident.
Mais, ce que n’a pas compris la jeunesse roumaine, a été et, c’est le fait que les gens de l'Ouest ne se sont pas vus riches, du jour au lendemain, parce qu’on a fallu passer des années, même des décennies pour leur permettre d'atteindre le niveau qui est aujourd’hui. Or dans ces conditions, la jeune génération roumaine que pouvait-elle faire ou comment pouvait-elle parvenir pour être en mesure d'obtenir rapidement ce que les autres de l'Ouest ont fait dans une longue période de temps. Leur solution s’est matérialisé en Roumanie de deux façons : d'abord, certains ont commencé à voler et, deuxièmement, ceux était plus intelligents avec intuition d'affaires ont opté pour des relations avec l'État, en sachant que l'État a plus d'argent et que, pour l’obtenir facilement, on a besoin d'une relation ou plus avec ceux qui font partie de cette institution où en Roumanie la corruption était devenue  politique de l'État.
En Roumanie, depuis 1989, la grande majorité des politiciens sont issus des rangs de l'ex-nomenclature communiste ou des services de sécurité, l'armée et de la police. Le désordre et le chaos délibérément mises en place à la suite de la révolution ont permis à certains individus au sein de ceux-ci d’avoir accès aux finances de l'État qui, sans aucune gêne, se sont emparés de l'argent du pays, en devenant millionnaires du jour au lendemain. Étant donné que cet argent-là n'avait pas été obtenu par eux, il a été facile à l’utiliser dans diverses transactions commerciales ainsi que, plus tard, par l’entremise de leurs amis ou même par des proches parents, ils l’ont mis dans le cycle économique afin que cet argent soit multiplié en leur amenant des gains énormes.
Notre jeune héros, a vite compris le mécanisme de gagner de l'argent en vertu d'un état corrompu jusqu'à l'os et, en utilisant son charme qu’il a délibérément imposée, mais intéressé sur les affaires, a donné le coup de grâce en sa faveur. Voici comment il expliquait le système qui lui a permis de faire des affaires avec l'État : «La législation roumaine oblige tout établissement de l'État de faire des annonces publiques dans le Moniteur Officiel et, plus tard, sur le système de passation électronique de marchés sur les enchères en cours. Dans ces circonstances, qui font des affaires avec l'État roumain ? Les Allemands ? Je suis né ici, j'ai grandi ici, j'ai été éduqué par ma famille ici, par l'État roumain et alors qui va travailler pour lui ? Dans ces circonstances, j'ai commencé à participer à des ventes aux enchères. Dans un premier temps, la plupart d'entre eux je les ai perdus, mais après, lentement j'ai acquis une expérience, j'ai commencé à comprendre ce que les clients veulent de moi, qu'il soit public ou privé et, j'ai commencé à gagner sans perdre de vue le côté émotionnel d’une amitié désintéressée».
Après cette implication avec l'État, Sebastian Ghita est devenu dans un temps très court l’un des plus riches jeunes hommes d'affaires en Roumanie et, à ce jour-là, sa fortune officiellement déclaré  est de plus 125 millions d'euros, soit environ 562 millions lei, sans mettre en balance les énormes sommes qu’il les a, non déclarées à l'étranger ou celles qui ont été transférées au nom de parents ou d'amis, mais il les contrôle également parce que les propriétaires officiels  détiennent formellement ces actives. Voici comment le journal «Gandul» présentait la richesse de Sebastian Ghita dans un article du 4 novembre 2012 :
Mais comment notre ami a réussi de faire une telle fortune dans un temps relativement court et à un âge où d'autres commencent tout juste leur activité professionnelle. Tout d'abord, Ghita a créé un certain nombre de relations avec certains politiciens corrompus au sommet de la pyramide, qui en échange d’une petite fleur et un sourire on lui a donné  un véritable jardin de fleurs dont ils ont gardé pour eux la part du lion et, comment on est, par exemple, le jeune Premier ministre Victor Ponta et l’actuel directeur du Service Roumain de Renseignements, George Cristian Maior.
Armé avec ces références de bonne conduite, M. Ghita a soulevé la question : qui est le meilleur secteur à attaquer et qui n'est pas contrôlée par personne ? De tout l'ensemble des institutions qui faisaient des acquissions aux enchères, où il avait déjà une certaine expérience, il s’est orienté vers SRI où il avait comme souteneur le directeur de ce Service. Par l’entremise de sa compagnie «Asesoft» a mis en place un certain nombre de programmes destinés à la recherche et à l'analyse des informations secrètes requises par SRI. On dit même qu’un certain nombre  de ces programmes n’ont jamais fonctionné mais, ils ont été payés. Étant donné qu’il savait que SRI avait beaucoup d’argent et que personne ne le questionne pas, M. Ghita d’abord a fait des offres acceptables mais, après avoir remporté les dites ventes aux enchères qui ont eu souvent un seul candidat (sa société «Asesoft») il a sensiblement augmenté l'offre initiale de deux ou plusieurs fois, pour une raison plus ou moins plausibles. Dans de telles circonstances, SRI, même s’il était en mesure à renoncer à ces contrats, il ne l’a pas fait, en particulier pour la raison que M. Ghita faisait partie du système et, comme tout bon administrateur, le SRI avait sa part du gâteau.
Devenu riche rapidement et armé d'un véritable arsenal de relations au plus haut niveau qui lui a permis de percer dans les plus hauts niveaux de business et de la politique, M. Ghita, guidé par sa bonne étoile, a commencé à se renseigner plus sur la politique où il a vu qu’on peut faire de l'argent en abondance, sans bouger un doigt et dans ce sens-là il a choisi le parti du M. Ponta où la corruption avait atteint des sommets astronomiques. À cet égard, il  a commencé à courtiser de plus en plus M. Victor Ponta, en s'impliquant d'abord dans l'organisation du congrès du PSD qui a élu président M. Ponta et, plus tard, il a commencé à lui offrir de petits cadeaux comme, par exemple, une promenade en Autriche au concert de Nouvel An soutenu par l'Orchestre philharmonique de Vienne, des bijoux de luxe offerts à la femme du Premier ministre ou des vacances sous le soleil de Dubaï ou ailleurs en restant dans des hôtels les plus chers  et de nombreuses autres cadeaux.
En réponse aux amabilités de notre héros, M. Ponta, à son tour, on lui fait de la place dans son parti en lui offrant même un siège de député (de Prahova) au Parlement roumain. Peu de temps après, il l’a nommé même secrétaire, le numéro deux du Comité d’audit pour l’Intelligence Service (SRI) au Parlement, au cours de laquelle il a été rejoint par SRI et dans cette institution, il a reçu le grade d’officier major secret en étant reparti sous la direction du général adjoint SRI Gioni Popescu.
Sa relation avec SRI s’est élargi aussi au niveau international de sorte qu’en Mars 2010, sur le portal du journal «Riscograma» est apparu un commentaire lié sur les révélations du hacher Guccifer à propos d’un système sur des pots de vin conçu par l'une des sociétés de Ghita nommée «Teamnet» qui faisait partie du «Groupe Asesoft» qu'il savait même le boss de SRI qui, bien qu'il avait connaissance depuis longtemps de cette affaire il n'a jamais soufflé un mot pendant quatre ans, de sorte que M. Ghita a pu continuer son activité criminelle sans aucun problème. Pour plus de précisions, lisez l'article de journal Riscograma :
À un moment donné, un ami l’a demandé pourquoi avait-il  l'intention d'entrer en politique car, il a tellement d'argent qu’il n'a plus besoin de travailler jusqu’à la fin de sa vie. Voici la réponse et sa philosophie sur ce sujet: «Tout le monde me demande : Toi, pourquoi tu veux entrer dans la politique ? Eh bien, si mon concurrent est nommé ministre et il commence à faire des affaires à ma place ? Que pourrais-je faire ? Le laisser pour voler ma vie ? Donc, je commence à faire de la politique, je le ruine, je le descends, je fais des articles compromettants sur lui, je fais tout pour le détruire et ça pour survivre. Les choses sont simples: tant que les politiciens se lancent dans les affaires, moi aussi je me lance en politique». Je pense qu'il n'y a rien à ajouter à une telle pensée malade.
En ce qui concerne sa nomination dans la Commission parlementaire sur SRI, voilà ce que disait la publication roumaine «Le Quotidien» de décembre 2012 sur la façon dont M. Ghita  a été nommé à ce comité :
Ivre de ses succès, M. Ghita a commencé à se renseigner sur le domaine d’audio-visuel et à ce sens-là il a commencé à investir une partie de son argent, en sachant que, d'une part, il aurait pu avoir une arme contre ceux qui le poursuivaient pour ses irrégularités commises par lui et, d'autre part, cette chose-là aurait apporté des revenus supplémentaires. À l'époque, on se disputait la suprématie dans ce secteur le groupe de «l’Intact» appartenant à M. Dan Voiculescu et «Réalité Media" appartenant à M. Sorin-Ovidiu Vantu. Comme le groupe «Intact» faisait, d’une certaine manière, le jeu de son ami Victor Ponta et aussi le jeu de son parti dont il faisait partie, notre héros a pensé à faire un lier d'amitié avec M. Vântu que, parfois, sa télévision l'attaquait directement, puis de lui gagner sa confiance après qu’il va lui donner un coup de  grâce final pour s’emparer de son studio de télévision et des autres actifs. Il l’a attiré dans un piège et  après il l’a dénoncé à la Direction Nationale Anti-corruption (DNA) et enfin il l’a mis en prison. Voici comment M. Ghita parlait avec M. Vântu avant de le mettre en prison :
                                           
Une fois achetée la télévision «Roumanie TV», notre ami a commencé une action frénétique contre les autres concurrents de télévisions et en particulier contre ceux qui ont critiqué la politique du gouvernement Ponta et son activité criminelle. Voici, par exemple, comment le «Groupe Rise Project» présentait l’activité criminelle des entreprises appartenant à Ghita :
En dehors de tout cela, M. Ghita a commencé aussi une campagne de dénigrement adressée à certaines personnes de Medias qui nuisaient à sa réputation comme le commentateur de la télévision B1, M. Radu Banciu qui lui a répondu à la mesure de ses actions en choisissant un vocabulaire couramment utilisé par notre héros dans ses relations privées :
                                            
Alimenté  principalement avec des contrats de l'État, Sebastian Ghita est devenu, après l'exécution Vântu, patron de télévision et parlementaire qui contrôle même le SRI. Du haut de ce statut, notre ami a une grande vision, presque philosophique sur l'état roumain, un mot qui lui est si cher, qu’il a fixé sur le logo de sa télévision, Roumanie TV. Dans l’une de ses dernières leçons vers la nation et pays, Sebastian Ghita a dit le texte suivant :
«Les médias ne sont pas autorisés à être irresponsable. Il n'y a aucune raison d'engager des personnes contre les lois d'un pays. Les raisons pour lesquelles sont cependant clair: la publicité de l'argent de camp politique Chevron ou RMGC soutien anti-gouvernementales et des intérêts privés ou état que la Roumanie est politiquement instable et semble ingouvernable ".
S'il vous plaît lisez encore une fois et fessez votre croix ! Donc, le propriétaire de la télévision Roumanie TV parle de la responsabilité des médias. Lui, le directeur de la télévision qui a diffusé que la plupart des annonces RMGC, déclarées illégales par CNA, qui alimente sa machine de propagande avec de contrats illégaux avec l'État, lui, qui donne à la télé des divertissements avec des gitans, des actions manelistes disputes expirés, crimes, des tremblements de terre, drames avec de chiens vagabonds ? Est-ce que la Roumanie de M. Ghita est-elle comme ça ? Est-ce que c’est ça la mission que lui a donné le système ? Je ne crois pas !
La chasse pour de l’argent combinée avec ses relations au plus haut niveau on a fait Ghita d’entrer aussi dans la sphère d’évasion fiscale. Voici comment commentait le Magazine 22 publié par le Groupe pour le dialogue social, son activité criminelle sur ses transferts d'argent :
D'autre part, le journal HotNews a présenté en détail que M. Ghita a échappé à 20 ans de prison pour complicité de fraude et de fausses déclarations dans une affaire avec des produits pétrolières qui, a préjudicié l’État roumain avec 20 millions de lei et qui a échappé de cette peine en raison de ses relations au plus haut niveau :
http://translate.google.com/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-16182421-dosarul-tracia-asesoft-sebastian-ghita.htm&prev=/search%3Fq%3DDosarul%2B%2522Tracia-Asesoft%2522%2B-%2BSebastian%2BGhita%26hl%3Dfr%26biw%3D1344%26bih%3D710


Comme aussi dans le chef-d'œuvre de Nicolae Filimon, « Les vieux arrivistes et les nouveaux » Sebastian Ghita, comme Dinu Paturica du respectif roman, est arrivé dans la position à tout sacrifier pour une idée malade et telle à faire de l'argent qui lui a pris son esprit et c’est sûr que plus tard va certainement apporter sa ruine. Mais pas seulement cela, à un moment donné, il va même arriver dans la situation de voir sa propre ruine et sa richesse brisées, ce qu'il va se mettre dans la situation de quitter le pays pour échapper aux poursuites judiciaires et en même temps il va transmettre des messages contre ceux qui l’ont aidé à parvenir et de devenir ce qu'il est maintenant, soit de mettre fin à sa vie parce que cet homme n'a jamais accepté la défaite.

M. Ghita, en dehors de ses activités criminelles sur la ligne d'affaires, a même commencé à faire des menaces de mort à un nombre de personnes qu'il ne les supportait pas, soit pour des motives de concurrence, soit parce qu'ils ont un esprit plus éclairé que lui. Voilà ce que disait M. Robert Sorin Negoiţă, le maire du Secteur 3 de Bucarest et collègue de parti PSD avec notre ami :


                                                     


Sans commenter la présentation à d'autres infractions faites délibérément par M. Ghita à un âge si fragile, je pourrais faire un portrait général de ce jeune homme qui a révolutionné négativement l’image de la nouvelle génération de jeunes roumains et, pour qui,  un certain nombre de pays de l’Europe de l'Ouest a mis en place des restrictions sur la libre circulation des Roumains dans ces pays.
 En partant de la réflexion de Marcus Tullius Cicero qui disait que : « le caractère sans intelligence peut faire beaucoup, mais l'intelligence sans caractère n’a  aucun valeur » et, en nous rapportant à notre héros, je peux affirmer que, même si la nature l’a doté avec une intelligence intuitive, M. Sebastian Aurel Ghita est le portrait classique du jeune homme qui a voulu et en partie il a réussi à enlever , par d'autres méthodes les barrières physiques et morales qui apparaissent souvent dans la vie d'un homme, dans les conditions de son intégration dans une société marquée par la corruption généralisée, comme c’est en Roumanie d’aujourd'hui.
En tenir compte de la définition du caractère qui représente en général l’ensemble de toutes les qualités mentales et morales de base d'une personne, qui se manifeste dans son comportement, ses idées et ses actions, je peux dire que M. Ghita  est une personne qui cherche à tromper en profitant de l'ignorance ou de la bonne foi des gens et qui cherchent à se substituer à d'autres personnes pour travailler et profiter en leur nom ainsi comme résulte de la présentation de ce matériel.
D'autre part, il a aussi des qualités diaboliques, qui dénote une grande perfidie et ruse, en étant très dangereux par rapport à d'autres personnes, surtout quand quelqu'un l'attaque à son chapitre le plus précieux : l'argent. Toujours, il a joué à plusieurs têtes et il a fait de ce chose-là même un but dans sa vie qui, même s’il n’a pas eu du succès il l’a toujours continué parce que cette façon de faire est caractéristique à lui et souvent à compensait d'autres handicaps cachés que lui les a comme la timidité intérieure et la peur de lui-même. Dans le même temps il se croit le nombril de la terre exactement comme a défini Giovanni Papini la division de l'univers, en faisant de cette chose-là une mode d'être qui  l’a mise souvent en évidence ou l’a sorti du pétrin dans des parfois embarrassantes.
Quelles que soient les qualités de son caractère tronqué à cause de l'argent et de  fausse gloire, Sebastian Ghita reste l’exposant d’une génération qui court seulement pour des profits et de la gloire, même en étant en mesure à devenir sauvage comme bien  l’a défini William Hervey Allen.
Et pour répondre à la question qui fait l'objet de cet article, Sebastian Ghita n’est pas une référence pour la nouvelle génération de jeunes parce qu’il ne représente qu’un cas isolé, maléfique même, qui va disparaitre comme il est apparu, en laissant derrière lui seulement de la fumée et beaucoup, beaucoup  de cendres.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire