Versiunea română
Theodore
Roosevelt, cel de al 26-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, care a
fost un critic aprig al organizației Francmasoneriei spunea : «În spatele
guvernului, la vedere, tronează un guvern invizibil care nu este credincios
poporului şi nici răspunzător faţă de popor. A distruge acest guvern invizibil,
care este o alianţă fără Dumnezeu între afaceri corupte şi politică mârşavă,
este datoria şefului statului».
Pornind de la
această declarație, care definește clar esența existenței acestei organizații, Francmasoneria
este considerată cea mai secretă și mai temută societate ocultă care a existat
vreodată pe această planetă, ea fiind atât de temută încât mulți care amintesc
de ea, nici măcar nu au curaj să-i pronunțe numele, făcând referiri cu termeni
ca : Oculta Internațională, Iluminații, Marea Conspirație, Dușmanii lui
Hristos, Grupuri Oculte de Interes, Guvernul din Umbră, Marea Finanță
Internațională, Olimpienii, Arhitecții Lumii Moderne (artificiale), Nobilimea
Neagră, Bubulii sau pur si simplu Ei.
Cel mai mare secret al acestei organizații (simbolul masonic al celui de al treilea ochi a-tot-văzător dirijat de glanda pineală care acționează asupra părții nevăzute a subconștientului uman) este dezvăluit în video-clipul următor :
Cel mai mare secret al acestei organizații (simbolul masonic al celui de al treilea ochi a-tot-văzător dirijat de glanda pineală care acționează asupra părții nevăzute a subconștientului uman) este dezvăluit în video-clipul următor :
Originile
francmasoneriei se pierd în negura vremurilor. Cele mai vechi descrieri provin
de acum circa 2000 de ani din Mesopotamia și vorbesc despre Frăția Șarpelui
(sau Frăția Babiloniană) ca fiind o organizație secretă anti-spirituală, cu
aceleași structuri, mijloace și scopuri oculte care s-au păstrat până la
francmasoneria modernă.
Masoneria sau cum
i se mai spune Francmasoneria a debutat în perioada regelui Numa Pompilius,
succesorul lui Romulus, care era al doilea din cei șapte regi ai monarhiei
romane și care a domnit între anii -715 și -673 înainte de Hristos. In aceea
perioadă, constructorii de temple și monumente se bucurau de anumite
privilegii, printre care și scutirea de contributii publice. Aceștia erau
împarțiți în trei grade : ucenici, companioni și maestri. Se organizau
întruniri, de regulă seara după terminarea lucrului, într-o baracă amenajată în
apropierea construcției, unde se discutau lucrările pentru a doua zi.
Aceste adunări erau conduse de marele maestrilor,
fiind precedate de un ceremonial magico-religios, mostenit din perioada când
numai preoții se ocupau de amenajarea templelor. Unele legende masonice
plasează formarea organizației în vremea construirii Turnului Babel și cea a
construirii Templului din Ierusalim de către regele Solomon, despre care se
vorbește în Bibile.
Istoria Francmasoneriei
este oarecum neclară. Originea ei rămânand un mister, un secret păstrat cu
străsnicie, în ciuda publicării a numeroase cărți și articole referitoare la
această organizație. Se spune că mulți masoni au pierdut din vedere adevărata
origine și scopul organizației însăși. În lucrarea «The Templar Revelation»
autorii Lynn Picknett si Clive Prince descriau Francmasoneria ca fiind : «O organizație care și-a pierdut înțelesul
său originar».
In 925 francmasonii își aleg ca patron pe Sfântul Ioan, deoarece sărbătorirea acestuia coincidea cu solstițiul de vară, moment astronomic celebrat prin ritualuri magice de către membrii confreriilor de zidari înca din antichitate. Confreriile de zidari «Fratii Sfantului Ioan» s-au răspândit pe continentul european. Aceștia au primit din partea papilor privilegiul de a zidi catedrale. În acea perioadă mulți oameni de artă și gânditori au devenit membri ai lojelor masonice, beneficiand de numeroase facilități.
In 925 francmasonii își aleg ca patron pe Sfântul Ioan, deoarece sărbătorirea acestuia coincidea cu solstițiul de vară, moment astronomic celebrat prin ritualuri magice de către membrii confreriilor de zidari înca din antichitate. Confreriile de zidari «Fratii Sfantului Ioan» s-au răspândit pe continentul european. Aceștia au primit din partea papilor privilegiul de a zidi catedrale. În acea perioadă mulți oameni de artă și gânditori au devenit membri ai lojelor masonice, beneficiand de numeroase facilități.
În secolul al
VII-lea, din pricina creștinizării anglo-saxonilor se aduc modificări în
normele confreriilor de constructuri, iar vechile ritualuri și regulile de
initiere au căpătat formulele adecvate ale noii religii dominante. Nu s-au pierdut
manoperele oculte, semnele și procedeele magice, iar secretul și ceremonialul
inițierilor a rămas de asemenea neschimbat. S-au păstrat și tradițiile de
întrajutorare și solidaritate din antichitatea romană.
Până la urmă,
biserica și-a dat seama de acțiunile anticreștine ale francmasonilor astfel că în secolul al
XV-lea, lojile masonice au început să fie persecutate sângeros de Biserica
Catolică, fiind acuzați de propovăduire a ereziei (concepţie religioasă în
contradicţie cu dogmele bisericii în cadrul căreia aceasta ia naştere) și a schismei
(separarea unui grup religios în două) în Biserică. Multe dintre lojile
masonice au fost destrămate iar în secolul al XVI-lea acțiunile Bisericii
Catolice au fost distrugătoare pentru francmasoni.
In 1649, după decapitarea regelui Charles I al Angliei, masonii restabilesc tronul și totodată subminează autoritatea lui Oliver Cromwell, dând francmasoneriei un caracter prin excelență politic. După 1660, francmasoneria se transformă definitiv din confrerie profesională în societate ocultă. În 1717 s-a format Marea Loja Unită, la Londra, prin unirea a patru loji. Acest Ordin a apărut dintr-o combinație de tradiții care au evoluat și s-au contopit într-o perioadă mai lungă de timp. In 1720 se formează o Lojă în Franța, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia.
In 1649, după decapitarea regelui Charles I al Angliei, masonii restabilesc tronul și totodată subminează autoritatea lui Oliver Cromwell, dând francmasoneriei un caracter prin excelență politic. După 1660, francmasoneria se transformă definitiv din confrerie profesională în societate ocultă. În 1717 s-a format Marea Loja Unită, la Londra, prin unirea a patru loji. Acest Ordin a apărut dintr-o combinație de tradiții care au evoluat și s-au contopit într-o perioadă mai lungă de timp. In 1720 se formează o Lojă în Franța, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia.
Brațele actuale
ale caracatiței francmasoneriei se regăsesc acum în cele mai importante
organizații internaționale cum ar fi : FMI, BM, ONU, NATO, UE, Grupul
Bildenberg, Comisia Trilaterala, Comitetul celor 300, Council of Foreign
Affairs, Clubul de la Roma, Rotary Club, Lion Club, Jockey Club, The Round
Table (Masa Rotundă), Ordinul Templierilor, Ordinul Cavalerilor de Malta,
Majestic 12 (MJ 12) si multe alte organizații internationale care lucrează
pentru implementarea Agendei francmasonice și instaurarea Noii Ordini Mondiale.
Francmasonii spun că ei se închină Marelui
Arhitect al Universului, dar tot ei susțin ca acesta nu este Dumnezeu. Atunci
cine altcineva ar fi acest Mare Arhitect decât Satana ? Acesta este și
principalul motiv pentru care Biserica Crestină a combatut și interzis de multe
ori francmasoneria. În realitate, francmasoneria este o organizatie ocultă,
mondială și satanistă, care venerează demoni și se închină la Lucifer,
Belzebuth, Jahbulon sau Satana. Scopul lor este de a pregăti Noua Ordine
Mondială până la venirea Antichristului. Desigur, oficial ei neagă aceste
aspecte, dar în secret, între ei, știu bine ce au de făcut.
Masonii sunt
organizați în loji conduse de câte un maestru francmason. Deși se adresează
toti între ei cu termenul de «frate» și elogiază egalitatea și fraternitatea,
ei se supun unei ierarhii stricte, pe grade ; astfel, fiecare mason trebuie să
se supună necondiționat masonilor de grad mai mare.
Cel mai important
lucru pentru ei este păstrarea secretului asupra întalnirilor și organizării
lor, secret care este păstrat datorită unor jurăminte oribile, barbare,
criminale, pe care fiecare mason trebuie să le depună. În baza acestor jurăminte
(care de multe ori contravin jurămintelor depuse de ei ca demnitari ai
statului, de respectare și apărare a Constituției și a poporului), ei se simt
la adăpost de orice fel de divulgari, permițându-și să deruleze cele mai
criminale planuri de afaceri financiare sau politice. Aceste secrete bine
păzite au și permis crearea în cadrul acestor loji masonice a unor grupuri de
tip mafiot care operează acțiuni economico-financiare contra intereselor statului.
Iată conținutul jurământului
masonic pe care orice nou candidat îl depune în momentul când acceptă și este
pe cale să devină mason :
DEPUNEREA
JURĂMÂNTULUI MASONIC ANULEAZĂ ÎN FAPT ORICE JURĂMÂNT FAŢĂ DE STATUL ŞI POPORUL
ROMÂN, CEL MAI GRAV FIIND ÎNCĂLCAREA JURĂMÂNTULUI MILITAR. Astfel, masonul
afişează calitatea de funcţionar sau militar român, în condiţiile în care el
este de fapt un mercenar străin care acţionează împotriva propriului neam.
Această situaţie este prezentă azi, în anul 2015, la toate funcţiile de vârf
din Statul Român, dar şi în toate celelalte state.
Principalele
activitați le au în domeniul traficului ilegal de droguri, arme, carne vie,
petrol, metale și pietre pretioase. Desigur că informații despre acești baroni
nu veti găsi în mass-media care este în marea majoritate controlată tot de
francmasonerie și care are ca scop doar să ofere circ populației. Locațiile în
care masonii se întâlnesc sunt în general secrete. Două astfel de sedii ale lor
din Bucuresti se afla in cladirile AGIR din Piața Romană (vizavi de ASE) și de
pe Calea Victoriei (vizavi de Hotelul Bucuresti). Atunci când se afla în
public, masonii comunică între ei prin semne și simboluri secrete, ce transmit
atât informația respectivă cât și gradul sau loja de apartenență a masonului
care transmite aceste semnale.
«Jur, în numele
Arhitectului Suprem al tuturor lumilor, să nu descopăr niciodată secretele,
semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez
tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din
acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun pe
altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau
în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi
se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun
la următoarea pedeapsă : să mi se ardă buzele cu fier înroşit, să mi se taie o
mână, să mi se smulgă limba din gură, să mi se reteze gâtul, cadavrul meu să
fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars
şi cenuşa aruncată în vânt».
Jurământul
masonic asigură şi secretizarea calităţii reale a persoanei şi a tuturor
acestor conflicte între obligaţiile pe care masonul jura că şi le ia.
Principala
doctrină a francmasoneriei a fost rezumată de cele 24 de Protocoale ale
Intelepților Sionului, autentic tratat de manipulare a întregii umanitati.
Masonii spun că aceste Protocoale ar fi false, niste înscenari, însa cel mai important
argument al veridicității lor este faptul că până acum tot ce a fost scris în
ele de sute de ani, s-au îndeplinit întocmai, de la Războaiele Mondiale și până
la banalele jocuri și concursuri din mass-media. Protocoalele expun cu
exactitate planul de instaurare a Noii Ordini Mondiale. Cel mai simplu mijloc
de a opri aceste planuri infernale este acela de a le face publice.
Este interesant
de citat un pasaj din cuvântarea lui Albert Pike (Mare Maestru francmason de
Rit Scotian, grad 33) din 4 iulie 1889 : «Religia noastră, a masonilor celor
mai înalți în grad, este credința neprihănită în Lucifer. Dacă Lucifer nu este
Dumnezeu, atunci nici Hristos nu este Dumnezeu. Dar ei sunt amândoi Dumnezei.
Deoarece stiinta ne învață că nu există lumină fără umbră, frumusețe fără
urâciune și alb fără negru. Absolutul poate exista numai prin doi Dumnezei
astfel că Lucifer este Dumnezeul luminii».
Francmasoneria
este deci o organizaţie secretă, o perfidă conspiraţie mondială cu scopuri
malefice ascunse (singura organizaţie politică ce foloseşte în rău energiile
naturii, prin ritualuri de magie neagră şi prin invocarea forţei Satanei), care
urmăreşte să stăpânească într-un mod tiranic oamenii acestei planete
(consideraţi simple animale cu faţă umană), prin instaurarea unei aşa-zise Noi
Ordini Mondiale, în realitate noul haos al Satanei. Francmasoneria este de fapt
condusă din umbră de mişcarea Sionistă prin intermediul aşa-zisului Guvern
ultrasecret «invizibil» al Terrei numit şi Majestic 12 şi prin Marea Lojă Mamă
şi Consiliul Suprem (formate numai din membri sionişti). Ideile fundamentale
ale protocoalelor înţelepţilor Sionului sunt :
1. Francmasonii nu admit alt drept decât cel
al forţei ; «liberalismul» propagat de ei printre creştini a distrus religia
creştină şi autoritatea statului.
2. Aurul a intrat în mâinile mişcării Sioniste
şi cu ajutorul lui aceasta a acaparat presa, dominând opinia publică și comandând
guvernele în statele aşa-zis democrate.
Membrii mişcării
Sioniste sunt numiţi în cercurile lor : «iluminaţi, înţelepţi, eminenţe
cenuşii, big-Brother, guvern ultra-secret din umbră». Datorită faptului că
francmasoneria acţionează ca o societate secretă (deşi francmasonii susţin că
francmasoneria nu este secretă ci doar «discretă») manipulând din umbră masele
de oameni prin guvernele marionetă pe care le instalează la conducerea tuturor
ţărilor, pentru că în spatele tuturor lojilor masonice se află membrii mişcării
Sioniste (necunoscuţi de marile mase), pentru că în faţa oamenilor sunt împinşi
oameni politici care respectă numai condiţiile impuse din umbră de membrii
mişcării Sioniste infiltraţi sub nume adaptate poporului respectiv în toate
partidele politice (indiferent de culoare şi orientare) şi pentru că se
folosesc de sloganuri ca : «democraţie, libertate, fermitate, egalitate» în
spatele cărora se ascund cele mai mari crime şi fărădelegi. Winston Churchill a
definit mişcarea Sionistă şi francmasoneria «fiară fără chip».
Membrii mişcării
Sioniste pentru a rămâne în umbră înfiinţează în toate ţările din lume loji
masonice, le măresc neîncetat numărul, atrag în ele personalităţi ce pot urca
sau sunt deja în funcţii publice folosindu-se de setea de putere şi de bani a
acestora sau de naivitatea lor. Aceste loji sunt dirijate cu o inteligenţă
diabolică din umbră de o administraţie centrală, pe care numai membrii Sionişti
o cunosc. Ei merg pe principiul că nimeni nu se poate lupta cu o «putere
necunoscută». Masonii nesionişti, indiferent de rasă, naţionalitate şi funcţie
folosesc drept paravan şi sunt pionii de sacrificiu (aşa cum a fost masonul
Ceauşescu şi alţi lideri politici sacrificaţi) pentru masonii Sionişti şi
scopurile lor malefice ascunse. Planul de acţiune al celor 13 lideri Sionişti
care se închină diavolului este pentru toţi ceilalţi «fraţi masoni» un secret.
Această
organizație nu numai că s-a infiltrat în toate domeniile de activitate ale
statelor în care și-a implantat sedii și cercuri de membrii activi, dar a pus
la cale chiar și asasinate împotriva unor personalități care-i încurcau în
derularea activităților lor sataniste. Video clipul de mai jos vine să confirme
această afirmație prin nominalizare directă :
In România, prima
lojă masonică a fost întemeiată la Iași în 1748, de către italianul Carri al
cărui nume adevărat era Anton Mario del Chiara care era secretar al domnitorului fanariot
Constantin Mavrocordat. A doua loja a apărut în 1749 printre sașii de la
Brașov, iar a treia în 1767 la Sibiu. Adevarata întemeiere a Francmasoneriei în
România a fost întemeiata la Paris în Loja Ateneul Străinilor. În această Loja
erau initiați fiii de boieri, veniti aici la studii.
Câțiva dintre
francmasonii români mai cunoscuți ai vremii au fost : Vasile Alecsandri,
Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica,
Gheorghe Magheru, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol
Davila, Spiru Haret și Tudor Vladimirescu.
Spre deosebire de
alte țări, în România situația a stat altfel. Francmasonii erau priviți bine de
către Biserica creștină, ba chiar aveau relații bune până în 1937, în timp ce
biserica romano-catolică i-a socotit îndelungă vreme eretici și apostați.
În timpul
comunismului francmasoneria practic n-a mai existat. Mihail Sadoveanu a avut o
încercare de a împăca francmasoneria cu comunismul, însă a rămas fără succes.
În data de 27 decembrie 1989, la București, francmasonii care au supravietuit
comunismului s-au întâlnit în fostul Templu din strada Radu de la Afumati și au
pus la cale renașterea Francmasoneriei române. In octombrie 1990 francmasonii
români din exil au creat Marea Loja Natională a României care în prezent are
și o sită pe Internet :
În România
actuală, francmasoneria este organizată în mai multe obediente : Marea Lojă
Nationala a României , Marea Lojă Natională Unită din România, Marele Orient de Rit Scoțian Antic și
Acceptat din România, Marea Lojă Regulară a României, Marele Orient al
României, precum și alte cateva obediente mai mici, între care unele deschise și
femeilor. Toate aceste obediente se recunosc reciproc.
Ritualurile ce se
desfășoară în cadrul ceremoniilor francmasone au un caracter unic într-un decor
demn de Evul Mediu :
Iată cum explică
reprezentanții masoneriilor din România și Germania cine sunt masonii și ce
este masoneria după opinia lor :
Atragerea de noi
membrii în această organizațìe secretă se desfășoară după niște reguli foarte
bine puse la punct astfel că noii aderanți sunt studiați cu mult timp înainte
de a fi acceptați, ei trebuind să îndeplinească niște cerințe corespunzătoare
dogmelor impuse de Masonerie. Conform ordinului inițiatic membrii sunt înfrățiți
prin idealuri comune morale, spirituale și sociale. Iată o prezentare scurtă a
atragerii de noi membrii în România de după 1989 :
Dacă facem o
incursiune în istoria postdecembristă, vom constata că majoritatea guvernelor
României au fost conduse de francmasoni, așa cum rezultă din video clipul următor :
Petre Roman a
condus primele două guverne postdecembriste. Mason de nivel înalt, intens
susținut de Marele Orient al Franței și de lojile italiene, Petre Roman
participa activ în septembrie 1990 la întâlnirile cu Marele Suveran al
masoneriei italiene, Elvio Schubba.
Un document
inedit, publicat în 1990, demonstrează apartenența sa la masonerie. Este vorba
despre o scrisoare care îi poartă semnatura, alături de mențiunea «strict secret», adresată ca de la frate la
frate, ambasadorului României la Cairo, Ion Angelescu. Iată ce se afirma în
această scrisoare :
«Sunteti
autorizat», scrie Petre Roman, «ca imediat după primirea la președintele
Mubarak, să îl asistați la ceremonia afilierii în loja Memphis-Misraim din
Cairo pe trimisul nostru, fratele Gelu Voican, adept al Ordinului nostru cu
gradul de Cavaler Kadosh, în Loja de Rit scoțian, rectificat și acceptat în
care ați primit Lumină».
Fratele Gelu
Voican la care a făcut referire ordinul lui Petre Roman este nimeni altul decât
Gelu Voican Voiculescu. Acesta ocupa pe atunci funcția de viceprim-ministru,
adică era adjunctul lui Roman.
Deputatul Vasile
Matei a dezvăluit ulterior, în februarie 1998, că Petre Roman și Adrian Năstase
(ministru de externe în al doilea guvern Roman) nu fac parte din aceeași loja
masonică, dar sunt amândoi francmasoni.
Din 1998 pâna în
1999, România a avut un alt prim-ministru mason, dar provenit de pe o altă
filieră : Radu Vasile. După ce s-a convertit peste noapte la catolicism și
a intrat în masoneria italiană, Radu Vasile a avut o ascensiune subită. Se remarcă
prin mai multe «performanțe» în premieră în România. Spre exemplu, este primul
român care ocupă o poziție de conducere în organismele europene, devenind
vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
O altă premieră a
fostului prim-ministru Radu Vasile a fost vizita Papei în România. Relațiile
sale cu lojile italiene și cu Opus Dei (grupare teroristă din interiorul
Bisericii Catolice) îl fac să sustină curentul masonic ecumenist din cadrul
Bisericii și să intermedieze, în mai 1999, prima vizită realizată de un Suveran
pontif într-o țară ortodoxă, după schisma religioasă din anul 1054. Cu această ocazie,
Patriarhia Româna a primit de la Opus Dei o donație în valoare de 200.000 de
dolari pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Relațiile sale de
înalt nivel cu masoneria italiană fac să fie și primul român primit în audientă
privată de Papa Ioan Paul al II-lea (care și el a fost mason), nu o dată, ci
chiar de patru ori. De altfel, Radu Vasile este cel care a tradus în limba
română Biografia Papei Ioan Paul al II-lea.
Între 1999 și
2000 Guvernul României este condus de un alt mason recunoscut, Mugur Isărescu. Într-un
mod inexplicabil pentru cei care nu cunosc apartenența sa la masonerie, Mugur
Isărescu este de 24 lungi ani guvernator al Băncii Naționale a României,
poziție pe care a rămas în ciuda schimbărilor de pe scena politică românească. Puțini
știu faptul că Mugur Isarescu a fost menținut pe această poziție la presiunile
unor organisme financiare mondiale, care au amenințat că își retrag
împrumuturile acordate României, de fiecare dată când s-a pus problema
schimbării din funcție a lui Isărescu. Explicația acestei susțineri trebuie
căutată în perioada cât acesta a lucrat la Institutul de Economie Mondială din București.
Datorită acestei
poziții, Isărescu mergea deseori în SUA încă dinainte de 1989. Acolo a fost racolat
de Consiliul pentru Relații Externe (Council of Foreign Relations) care avea
nevoie să-și implanteze în România un om pe care să se poată baza.
După evenimentele
din decembrie 1989, Isărescu a fost imediat activat. A petrecut o scurtă
perioadă ca reprezentant comercial al României la Ambasada din Washington, apoi
a devenit guvernator pe viață al Bancii Nationale. Misiunea sa era să se
asigure că România va face împrumuturi înrobitoare, care să o facă dependentă
de organismele financiare internaționale ca Banca Mondială, Banca Europeană de
Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Fondul
Monetar Internațional, misiune care și-o îndeplinește peste așteptările
stăpânilor săi. Dintr-o țară care în decembrie 1989 nu avea deloc datorii,
România are acum o datorie externă
declarată care se apropie de 100 miliarde de euro.
Puțini știu că
Mugur Isărescu este membru al grupării masonice care face jocurile în economia mondială
– Comisia Trilaterală. De altfel, Isărescu a avut grijă să se înconjoare la BNR
de mulți masoni. Cel mai evident exemplu este cel al lui George Virgil
Stoenescu, membru în Consiliul de administratie al Bancii Naționale, dar și
Mare Secretar General al Consiliului de grad 33 al Ritului Scoțian din România.
Este deja de
notorietate faptul ca Adrian Năstase, fost prim-ministru al României între 2000
si 2004 este mason de grad 33, cavaler de Malta și face parte din Clubul
Rotary. Într-un interviu din anii ’90, Adrian Năstase vorbeste despre faptul că
este cavaler de Malta, lucru pe care îl menționează și în CV-ul postat, la
vremea respectivă, pe site-ul Parlamentului.
La fel stau
lucrurile și cu fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu. Se știe că acesta
este fiul adoptiv al masonului Dan Amedeo Lăzarescu, desemnat în 1990 Suveran
Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoțian Antic și Acceptat al
României.
Teoria
neimplicării masoneriei în politică este un basm de adormit copiii, dacă ținem
cont doar de faptul că Dan Amedeo Lăzarescu este unul dintre cei care au
reînființat Partidul Național Liberal după 1989 și a deținut functia de
vicepreședinte al PNL timp de șapte ani.
Pe vremea când Tăriceanu
era ministru al industriei și comerțului în guvernul Victor Ciorbea, l-a ales
ca prieten și coleg de afaceri pe un coleg de masonerie, Corneliu Vișoianu,
conducatorul Marii Loji a României la vremea respectivă. La rândul lui,
Corneliu Vișoianu este foarte bun prieten și partener de afaceri cu Bogdan
Buzoianu, mason în Loja Alpina din Elveția și Pro Mare Maestru în Marea Lojă a
României, unul dintre «băieții deștepți» din afacerile cu energie electrică,
patron la Energy Holding și protejat al fostului premier Tăriceanu.
Valeriu Stoica,
vicepreședinte al PNL până în 2001 și președinte PNL în perioada 2001-2002, a
declarat, de altfel, că Tăriceanu este membru al Marii Loji a României și că a
încercat să îi racoleze pe toți liderii PNL în această grupare.
În 2007, el s-ar
fi utilizat de frații de lojă pentru a-l înlocui pe Traian Băsescu, suspendat temporar
din funcția de președinte al țării de 322 (numarul lojei Skull&Bones) de
parlamentari.
Înainte de
numirea sa ca președinte interimar, ziarul masonic «Ziua» publica o
poză-semnal. Imaginea înfățișa un Văcăroiu diabolic, în ai cărui ochelari se
reflecta un cerc alcătuit din mâini reunite – simbol al frației malefice
masonice.
Theodor Stolojan,
premier al României în perioada 1991-1992, poveșteste că a fost curtat de Marea
Loja a României, din care face parte și Tăriceanu. Iată ce spunea el în aceea
perioadă :
«Îmi amintesc că
acest domn Vișoianu - zicea Theodor Stolojan - a venit la mine și mi-a propus
să intru într-o loja masonică. I-am zis să mă lase în pace cu prostiile».
Puțin probabil ca
Stolojan să fi refuzat totuși pactul cu masoneria, fie ea a lui Chirovici, fie
a lui Vișoianu. Cert este că în perioada cât a fost prim-ministru s-a remarcat
prin eforturile de a distruge economia românească alături de guvernatorul Băncii
Naționale, masonul Mugur Isărescu. De altfel, Stolojan a fost ulterior angajat
la Banca Mondială.
Francmasoneria nu
și-a plasat degeaba oamenii în această poziție cheie. Primul-ministru are privilegiul
de a alege membrii guvernului. Consecința imediată a acestei manevre a fost că
prim-ministrii masoni și-au ales echipa din rândul propriilor colegi de lojă.
Aceasta a făcut ca în toate guvernele să existe cel putin doi, trei sau chiar
mai mulți ministri, despre care se știe cu certitudine că sunt masoni.
La o privire de
ansamblu asupra guvernelor românești de după ‘89 se observă chiar că anumite
nume se repetă. Lipsa de persoane pregătite și dispuse să conducă un minister ?
Nicidecum. Deloc întâmplător, cei care apar în mod repetat pe posturile de
miniștri sunt exact cei care fac parte din francmasonerie.
Unul dintre
«veterani» este Sorin Frunzăverde. Într-o emisiune difuzată de Realitatea TV,
el a recunoscut că este mason. Aceasta l-a făcut de nelipsit în majoritatea
guvernelor masonice de după ’89 ca : ministru al Mediului în Guvernul Ciorbea,
ministru al Turismului în Guvernul Radu Vasile și de două ori ministru al Apărarii
în Guvernele Isărescu și Tăriceanu. Apoi, când nu a mai fost ministru, Sorin
Frunzăverde a primit o calduță pozitie de deputat în Parlamentul României și
mai nou a fost chiar și europarlamentar.
Masonul Victor
Babiuc apare și el constant în guvernele postdecembriste, când la un minister,
când la altul. Ministru de Justiție în al doilea guvern Roman, ministru de
Interne în Guvernul Stolojan, ministru al Reformei în 1998, de trei ori
ministru al Apărării în Guvernele Ciorbea, Isărescu și Radu Vasile.
Ca si Frunzăverde,
cât nu a fost ministru a fost deputat, iar din 2005 a fost numit președinte al
Camerei de Comerț și Industrie a României, poziție pe care a ocupat-o până în
2007. Despre apartenența lui la masonerie s-a discutat și în Camera Deputaților
în 1998.
În unele
ministere apartenența la masonerie a devenit o tradiție. Din cei nouă miniștrii
de externe care au activat până în prezent se știe cu certitudine că șapte sunt
masoni. Adrian Năstase a fost ministru de externe atât în guvernul Roman, cât și
în guvernul Stolojan. I-a urmat, în guvernul Văcăroiu (1992-1996), Teodor
Meleșcanu, coleg de lojă cu Dinu Patriciu și Călin Popescu Tăriceanu. I-a urmat Andrei
Plesu, care a rămas în această functie preț de două guvernări. Guvernul Ciorbea
(1996-1997) l-a avut ca ministru de externe pe Adrian Severin și el membru al
francmasoneriei.
La ora actuală, Marea
Lojă Naţională din România este condusă de Marele Maestru Radu Bălănescu care
nu de mult timp a fost ales Secretar Executiv al Conferinței Mondiale a
Marilor Loji Regulare, fiind cea mai înaltă poziție deținută până acum de un
mason român la nivelul Masoneriei Regulare Universale. El este medic pediatru,
chirurg, doctor în Științe Medicale, medic specialist în chirurgie și ortopedie
pediatrică, directorul medical și șeful Clinicii de Chirurgie și Ortopedie
Pediatrică din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Grigore Alexandrescu».
Printre cei mai
activi francmasoni români din perioada actuală în afară de conducerea acestei
organizații amintim pe Patriarhul Daniel, șeful Bisericii Ortodoxe Române și
Ilie Sârbu, senator și socrul premierului Victor Ponta care și el a aderat nu
de mult la această organizație satanistă, despre care am vorbit pe larg în
articolele destinate lor și publicate pe acest blog. Și ca o confirmare
a faptului că Victor Ponta a îmbrăcat deja mantia de mason iată-l pe acesta alături
de Marele Maestru, Radu Bălănescu la Gala Premiilor Marii Loji a României ce a
avut loc la Ateneul Român.
Un alt mason din categoria elitei politice românești a fost și Adrian Năstase care a ajuns până la urmă un pușcăriaș, fiind scrificat chiar de către frații săi masoni. Lui i se impută faptul că a pierdut alegerile prezidențiale din 2004 și că înainte de alegeri a refuzat să mai asculte de ordinele venite de la confreria masonică din care făcea parte. Este interesant de amintit și faptul că în relația dintre Năstase și masonii români un rol important l-a avut Viorel Hrebenciuc, ezoteristul-șef al PSD, cel care a ținut să-l suspende pe Traian Băsescu cu un număr exact de voturi, pentru a avea o conotație masonică foarte clară : 322 care este o cifra des întâlnită în activitățile francmasonice reprezentând moartea sau excluderea definitivă. Puțină lume știe că lista parlamentarilor care urmau să-l suspende pe Băsescu era mai mare însă Hrebenciuc personal a tăiat din listă și a stabilit numărul 322, cifră pe care oricine o introduce în motoarele de căutare va avea surpriza să afle că are o semnificație simbolică cu totul aparte. Hrebenciuc a calificat condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare drept un «sacrificiu ritualic» așa cum rezultă de pe blogul ziaristului Victor Roncea :
http://roncea.ro/2012/06/21/adrian-nastase-sacrificat-ritualic-de-fratii-sai-masoni-chiar-inainte-de-ziua-sa-de-nastere-viorel-hrebenciuc-ezoteristul-sef-al-psd-intareste-presupunerea-antonie-iorgovan-decedat-suspect-susti/
În ceea ce privește activitatea masonică a Patriarhului Daniel iată ce se vorbește despre el, chiar în cercurile Bisericii Ortodoxe Române. Cele douâ video-clipuri de mai jos au fost realizate de către o serie de înalți prelați români din conducerea BOR care nu recunosc în persoana lui Dan Ilie Ciobotea pe adevăratul patriarh al României.
Lista masonilor
din România aflată în evidența SRI este publicată pe saitul ziarului
«Cotidianul» după cum urmează :
Lista lojilor
masonice din România este evidenìată pe saitul «Enciclopediei Wikipedia» astfel
:
Înainte de a încheia
aceste rânduri aș dori să fac câteva observații personale asupra celor ce am
scris în acest articol. Când m-am apucat să scriu acest material am citit
foarte multă bibliografie în care am găsit păreri și opinii pro și contra
despre această organizație care oricum ai da-o, eu personal nu-i găsesc rostul
într-o societate la nivel planetar sau local bântuită de foamete, de conflicte
economice, politice, sociale și armate, de lipsa unor idealuri reale și
palpabile care să ducă omenirea la dezvoltarea societății și mai ales la lipsa
unor strategii care să conducă noile generații spre dezvoltarea inteligenței
umane în scopuri pacifiste și nu spre cele de distrugere a speciei nostre.
Viața noastră
este atât de complicată și supusă zilnic la multe încercări care ne strivesc și
ne iau posibilitatea de a trăi normal, fără probleme, astfel că în loc să ne-o facem mai
ușoară, mai simplă și mai liniștită, noi parcă încercăm să ne-o complicăm
inutil și ceea ce este mai grav, căutăm chiar să inventăm tot felul de probleme
și situații care în final să ne distrugă.
Istoria
umanității a scos la iveală faptul că omul este mereu în căutarea unor noi
aventuri și soluții care să-l evidențieze și să-l pună în fața unor noi defiuri
care mai de care mai complicate și în special mai inumane îndreptate spre
distrugerea speciei umane. De ce acest lucru, de ce nu ne rezumăm la ceea ce
natura și viața ne-a pus la dispoziție, cu atâta generozitate, prin intermediul aceastei planete
care ne găzduiește cu atâta dragoste iar noi, în schimb, îi oferim numai
mizerie și cruzime.
I-aș întreba pe
acești domni care, spre complicarea vieții lor, fac parte din această
organizație : ce au găsit în ea și mai ales cu ce se aleg de pe urma ei ?
Gloria, puterea, banii și multe asemenea sunt atât de efemere pe lumea asta
încât la un moment dat toate acestea vor dispare tot așa cum au și apărut.
Citeam zilele
acestea despre dispariția timpurie a lui Dinu Patriciu și mă gândeam la viața
lui care s-a terminat brusc și nemilos datorită unei boli necruțătoare care i-a
curmat cursul vieții sale zbuciumate și mă întrebam dacă atât cât a trait a
fost fericit sau mulțumit de tot ceea ce a făcut și mai ales de tot ceea ce a
realizat.
Intr-unul din
momentele sale de sinceritate Patricu a afirmat că «M-am distrat mult în anii
ăştia. Şi mi-a plăcut». Este adevărat că și distracția este un mod de a te
elibera de problemele zilnice însă numai pentru o scurtă perioadă de timp. A
fost un om care a muncit mult, s-a implicat în tot felul de activități inclusiv
în cea care face obiectul acestui articol și în final cu ce s-a ales ? S-a ales
cu patru scânduri așezate într-un cavou frumos pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul
Belu și, ceea ce este mai grav, s-a ales deasemeni cu uitarea care sigur se va așterne pe piatra
sa funerară. Oare asta este rasplata gloriei și a rezultatului muncii sale după
care a alergat și a făcut atâtea compromisuri ?
Stimațì domni francmasoni,
stațì puțìn și reflectațì la viața fostului vostru coleg Dinu Patriciu și
încercați să vă puneți în pielea lui. Vâ întreb : oare ceea ce ați făcut sau ce
faceți v-a adus vreodată fericire și mulțumire personală și, dacă da, cu ce
v-ați ales ?
Version française
Theodore Roosevelt,
le 26-ème Président des États-Unis, qui a été un critique féroce de
l'organisation franc-maçonne, déclarait dans un entretien les suivantes :
«Derrière le gouvernement, sans rendre des comptes, domine un gouvernement
invisible qui n'est pas fidèles au peuple, ni responsable à la population. Pour
détruire ce gouvernement invisible, qui est une alliance sans Dieu entre les
affaires corrompus et la politique infâme,
c’est un devoir présidentiel».
Sur la base de
cette déclaration, qui définit clairement l'essence de l'existence de cette
organisation, la franc-maçonnerie est considérée comme l'organisation la plus
secrète et la plus redoutée qui ait jamais existé sur cette planète, elle est
donc tant à craindre que beaucoup de gens qui se souviennent d’elle, n'ont même
pas le courage de lui prononcer son nom en fessant référence à des termes comme
: Occulte Internationale, la Grande Conspiration, les ennemis du Christ, les
groupes d'intérêt occultes, le Gouvernement de l’Ombre, United International Finance,
les Olympiens, World Architectes Moderne (artificiel), la Noblesse Noire, ou
tout simplement Eux. Le plus grand secret de cette organisation se révèle dans
la vidéo ci-dessous :
Les origines de
la franc-maçonnerie se perdent dans la nuit des temps. Les premières
descriptions proviennent d’il y a environ 2.000 ans en Mésopotamie et parlent
de la Confrérie du Serpent (ou la Fraternité babylonienne) comme étant une
organisation secrète antispirituelle avec la même structure, les moyens et les
fins occultes ont été conservés jusqu’à la franc-maçonnerie moderne.
La Maçonnerie ou
la Franc-maçonnerie a débuté dans la période du roi Numa Pompilius, le
successeur du roi Romulus, qui était le deuxième des sept rois qui ont régné
sur la monarchie romaine entre -715 et -673 avant Jésus Christ. À cette
époque-là, les constructeurs de temples et de monuments jouissaient de certains
privilèges, notamment l'exonération de contributions publiques. Ils ont été
divisés en trois niveaux: apprentis, compagnons et contremaîtres. Ils
organisaient des réunions, généralement le soir après le travail, dans une
cabane disposée autour du bâtiment, où ils
discutaient du travail pour la journée suivante.
Ces réunions ont
été menées par les grands maîtres, en étant précédée d'une cérémonie
magique-religieux, héritée de l'époque où seuls les prêtres étaient chargés
avec l’arrangement des temples. Certaines légendes maçonniques placent la
formation de l'organisation pendant le temps de la construction de la Tour de
Babel et de la construction du Temple de Jérusalem par le roi Salomon, dont on
parle dans le Bible.
L'histoire de la
franc-maçonnerie n'est pas très claire. Son origine reste un mystère, un secret
jalousement gardé, malgré la publication de nombreux ouvrages et articles sur
l'organisation. On dit que beaucoup de francs-maçons ont perdu de vue leur
véritable origine et même le but de l'organisation elle-même. Dans l’ouvrage
«The Templar Revelation», les auteurs décrivent la franc-maçonnerie comme étant
: «Une organisation qui a perdu son sens originel».
Au septième
siècle, à cause de la christianisation d’anglo-saxonnes, on apporte des
modifications dans les règles des confréries de constructions et dans les
anciens rites et règles d'initiation qui sont changés en règles de formules
appropriées par la nouvelle religion dominante. Aucune manœuvre, signes
occultes et méthodes magiques d’initiations et cérémonies secrètes n’ont pas
été changés. Ils ont gardé les traditions d'entraide et de solidarité de
l'antiquité romaine.
En 925, les
francs-maçons ont élit comme patron Saint-Jean, car la fête de lui coïncidait
avec la célébration du solstice d'été, moment astronomique célébré par de
rituels magiques par les membres des confréries de constructeurs depuis
l'antiquité. Les confréries des maçons
des Frères de Saint Jean se sont
propagées sur le continent européen. Ils ont reçu de la part des papes le
privilège de construire des cathédrales. À cette époque, beaucoup de gens d’art
et penseurs sont devenus membres de loges maçonniques en bénéficiant des
avantages et de nombreuses commodités.
Finalement,
l’église s’est rendu compte sur les actions des francs-maçons de sorte qu’au
15e siècle, les loges maçonniques ont commencé à être persécuté par l'Église
catholique, étant accusés de l'hérésie et du schisme (séparation d'un groupe
religieux en deux) dans l'Église. Beaucoup de loges maçonniques ont été brisées
et au 16e siècle, les actions de l'Église catholique ont été destructrices pour
les francs-maçons.
En 1649, après la
décapitation du roi Charles Ier d'Angleterre, les maçons restaurent le trône et sape également le
pouvoir d'Oliver Cromwell, en donnant à la franc-maçonnerie un caractère
éminemment politique. Après 1660, la franc-maçonnerie se transforme d’une
société fraternité professionnelle en société occulte. En 1717, la Grande Loge
Unie a été formé à Londres par l'union de quatre loges. Cet ordre est apparu
d’une combinaison de traditions qui ont évolué et fusionnées dans une période
de temps plus longue. En 1720, on forme un Lodge en France, sous les auspices
de la Grande Loge Unie d'Angleterre.
Les bras de la
poulpe franc-maçonne se retrouvent actuellement dans les grandes organisations
internationales telles que le FMI, la Banque mondiale, l'ONU, l'OTAN, l'UE, le
Groupe Bildenberg, la Commission Trilatérale, le Comité des 300, le Conseil des
affaires étrangère, le Club de Rome, le Rotary Club, le Lion club, Jockey Club,
la Table ronde, les Templiers, les Chevaliers de Malte, Majestic 12 (MJ 12) et
de nombreuses autres organisations internationales qui travaillent pour mettre
en œuvre l'Agenda de la franc-maçonnerie et la mise en place du Nouvel Ordre
Mondial.
Les Francs-maçons disent qu'ils adorent le
Grand Architecte de l'Univers, mais ils font également valoir que celui-là ce
n'est pas Dieu. Alors, qui d'autre aurait ce grand architecte que le Satan ?
C'est la principale raison pour laquelle l'église chrétienne a combattu et
souvent a interdit la franc-maçonnerie. En fait, la franc-maçonnerie est une
organisation occulte, mondiale et satanique qui adore les démons et le culte de
Lucifer, Belzebuth, Jahbulon ou Satan. Leur objectif est de préparer le Nouveau
Monde Mondiale jusqu’à l’arrivée de l’Antéchrist. Bien sûr, ils nient
officiellement ces questions, mais en secret, entre eux, ils savent ce qu'ils
font faire.
Les maçons sont
organisés en loges dirigées par un maître maçon. Alors qu’ils s’adressent entre
eux avec le terme de «frère» et ils glorifient l'égalité et la fraternité, ils
sont soumis à une hiérarchie stricte, en degrés ; ainsi, chaque maçon doit
obéir inconditionnellement aux maçons d’un degré plus.
La chose la plus
importante pour eux est de garder le secret de leur rencontre et de leur
organisation, secret qui est tenu en raison des vœux horribles, barbares,
criminels, que chaque maçon doit fournir. Sur la base de ces vœux (qui
contredisent souvent les vœux qu'ils ont faits en qualité de fonctionnaires de
l'État, ou sur le respect et la défense de la Constitution et du peuple), ils
se sentent protégées contre toute divulgation, ce qui leur permet d’élaborer
des criminelles plans d’affaires
financières ou politiques. Ces secrets sont bien gardés et ils ont permis la
création dans le cadre des loges maçonniques des groupes mafieux en opérant
actions financières et économiques contre les intérêts de l'État.
Voici le contenu du serment que tout nouveau candidat au
loge maçonnique le prononce quand il l'accepte et quand est sur le point de
devenir un Maçon :
Leurs principales
activités sont dans le trafic illicite de drogues, d'armes, d'êtres humains, le
pétrole, les métaux et les pierres précieuses. Bien sûr que des informations
sur ces barons, vous ne les trouverez pas dans les médias qui sont détenues
majoritairement par tous la franc-maçonnerie et vise seulement à fournir cirque
public. Les endroits où les francs-maçons se rencontrent sont généralement
secrets. Deux de ces sièges sont dans les bâtiments AGIR Bucarest est dans la
Place Romaine (en face de l'ASE) et sur l'avenue Victoria (en face de l'Hôtel
de Bucarest). Lorsqu'ils se trouvent en public, les maçons communiquent entre
eux par des signes secrets et symboles qui véhiculent à la fois des
informations ainsi que le degré d'appartenance ou la loge d'appartenance du
maçon qui transmet ces signaux.
«Je jure au nom de
l'Architecte Suprême de tous les mondes, de ne jamais découvrir les secrets,
les signes, les mots, les enseignements ou les pratiques de la franc-maçonnerie
et de garder silence éternel sur eux. Je promesse et jure que je ne trahirai
jamais rien de tout cela, ni par écrit, ni par la parole, ni par un geste et ni
de demander à quelqu'un d'autre d'écrire, lithographier, graver, l'impression
de quelque chose, de ne pas donner en aucune façon ce qu'on a été trouvé
jusqu'à ce moment ou ce qu'on va révéler à l'avenir. Si je ne garde pas leur
parole, je m'engage à me conformer à la peine suivante : que mes lèvres soit
brûles au fer chaud, qu'une main soit coupé, que ma langue soit arrachée de ma
bouche, que mon cou soit retranché de mon corps et mon cadavre soit pendu dans
la loge pendant l'accueil d'un nouveau frère et ensuite qu'il soit brûlé et les
cendres jetées dans le vent».
Le serment maçonnique assure et la sécurité de la qualité
réelle de la personne et de tous ces conflits entre les obligations que le
maçon jure qu'il va les prendre
La doctrine
principale de la franc-maçonnerie a été résumée par les 24 Protocoles des Sages
de Sion, traité authentique de manutention de l'humanité tout entière. Les
maçons disent que ces protocoles seraient fausses, mais l'argument le plus
important de leur véracité est que, jusqu'ici, tout ce qui a été écrit depuis
des centaines d'années, ils ont été
réalisés exactement, des guerres mondiales Jusqu’aux jeux et concours banales
dans les médias. Les protocoles exposent avec précision le plan du Nouvel Ordre
Mondial. La meilleure façon d'arrêter ces plans infernaux est de les rendre
publiques.
Il est
intéressant de citer un passage du discours tenu par Albert Pike (Grand Maître
Maçon du Rite Écossait, 33e degré) du 4 Juillet, 1889, «Notre religion des
francs-maçons le plus haut degré, est une croyance seulement en Lucifer. Si
Lucifer n’est pas Dieu, alors ni Christ n'est pas Dieu. Mais ils sont tous deux
des dieux. Comme la science nous enseigne que n’existe pas de la lumière sans ombre, de la beauté sans abomination et
noir sans blanc. L’absolu peut exister que seulement par deux dieux ainsi que
Lucifer est le Dieu de la lumière».
La
franc-maçonnerie est donc une organisation secrète, un complot mondial
insidieux avec de mauvaises intentions cachées (la seule organisation politique
qui utilise les énergies maléfiques de la nature, par des rites de magie noire
et par vigueur invoquant le Satan), qui vise à maîtriser dans un mode tyrannique les hommes de la
planète (considérés des simple animales à visage humain), par l'établissement
d'un soi-disant Nouvel Ordre Mondial, en réalité, le nouveau chaos du Satan. La
franc-maçonnerie est en fait conduite de l'ombre du mouvement Sioniste dirigé
par le soi-disant le Gouvernement ultra-secret «invisible» de la Terre, appelé
Majestic 12 et la Grande Loge Mère et le Conseil Suprême (composés uniquement
par de membres sionistes). Les idées fondamentales des Protocoles de Sion sont
:
1. Les
francs-maçons ne reconnaissent pas d'autre loi que celle de la force ; «Leur
libéralisme», propagé parmi les chrétiens, a détruit la religion
chrétienne et l’autorité de l'État.
2. L’or est entré dans les mains du mouvement
Sioniste et avec lui ce mouvement a accaparé les médias en dominant l’opinion
publique et en contrôlant les gouvernements dans les États dites démocratiques.
Les membres du
mouvement Sioniste sont nommés dans leurs milieux : «sages, éminences grises,
éclairés, Big-Brother, le gouvernement ultra-secret de l’ombre». Étant donné
que la franc-maçonnerie agit comme une société secrète (bien que les
francs-maçons affirment que la franc-maçonnerie n'est pas un secret, mais
«discrète») en manipulant de l’ombre les masses d’hommes par les gouvernements
marionnettes qu’ils installent à la tête de tous les pays, parce que derrière
toutes les Loges maçonniques sont membres du mouvement Sioniste (des inconnus
par les grandes masses de gens) parce que devant les gens sont poussés des politiciens qui ne respectent que les
conditions imposées de l'ombre par les membres infiltrés du mouvement Sionistes
sous des noms appropriés au peuple respectif dans tous les partis politiques
(indépendamment de leur couleur et de leur orientation) et parce qu’ils
utilisent des slogans comme : «la démocratie, la liberté, la détermination et
l'égalité» derrière lesquels se cachent les plus grands crimes et méfaits.
Winston Churchill a défini le mouvement Sioniste et la franc-maçonnerie «la
bête sans visage».
Les membres du
mouvement Sioniste pour rester dans l’ombre établies dans tous les pays du monde
des loges maçonniques en augmentant continuellement leur nombre, ils attirent
des personnalités qui peuvent grimper ou qui sont déjà dans la fonction
publique en utilisant la soif de pouvoir et d'argent pour eux ou de leur
naïveté. Ces loges sont dirigées de l’ombre avec une intelligence diabolique
d'une administration centrale, que seuls les membres sionistes le savent. Ils
vont sur le principe que personne ne peut combattre une «puissance inconnue».
Les maçons non-sionistes, sans distinction de race, de nationalité et de
fonction, sont utilisés comme des pions à sacrifier (ainsi comme a été le maçon
Ceausescu et d'autres dirigeants politiques sacrifiés) pour les francs-maçons
Sionistes et leurs buts maléfiques cachés. Le Plan d'action de 13 dirigeants Sionistes
qui adorent le diable est pour tous les autres «francs-maçons» un secret.
Cette
organisation non seulement qu’elle s’est infiltrée dans tous les domaines des
activités des pays dans lesquels elle a implanté des bureaux et des cercles de
membres actifs, mais en même temps elle a
mis au point des assassinats contre des personnalités qui l‘empêchaient
dans son activité satanique. La vidéo ci-dessous confirme cette affirmation :
En Roumanie, la
première loge maçonnique a été fondée à Iasi en 1748 par l'italien Carri, de
son vrai nom Anton Mario del Chiara, qui était le secrétaire de Constantin
Mavrocordat. La seconde loge est apparue en 1749 parmi les Saxons à Braşov et
la troisième en 1767 à Sibiu. Le véritable fondement de la franc-maçonnerie en
Roumanie a été fondé à Paris dans la Loge l’Athénée des Étrangers. Dans cette
Loge, étaient initiés les fils de nobles, venant ici pour étudier.
Certains des
francs-maçons roumains les plus connus de l'époque étaient : Vasile Alecsandri,
Nicolae Balcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Radulescu, Ion Ghica,
Gheorhge Magheru, Mihail Kogalniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol
Davila, Spiru Haret et Tudor Vladimirescu.
Contrairement à
d'autres pays, en Roumanie, la situation a été différente. Les francs-maçons
ont été bien considéré par l'Église chrétienne même ils ont eu de bonnes
relations jusqu'en 1937, tandis que l'Église catholique romaine les a jugés
hérétiques et des apostats de longue date.
Pendant le
communisme, la franc-maçonnerie pratiquement n’a jamais existé. Mihail
Sadoveanu a fait une tentative de concilier la franc-maçonnerie avec le
communisme, mais elle est restée infructueuse. Le 27 Décembre 1989, à Bucarest,
les francs-maçons, qui ont survécu au communisme, se sont rencontré dans
l'ancien Temple dans la rue «Radu de la Afumati» et ils ont mis en scène la
renaissance de la franc-maçonnerie roumaine. En octobre 1990, les francs-maçons
roumains exilés ont créé la Grande Loge
Nationale de Roumanie qui dispose
maintenant d'un site sur Internet :
En Roumanie
d’aujourd'hui, la franc-maçonnerie est organisée en plusieurs obéissants : la
Grande Loge Nationale de Roumanie, la Grande Loge Nationale Unie de Roumanie,
le Grand Orient de Rit Ecossais Antique et Accepté de Roumanie, la Grande Loge Régulière, le Grand
Orient de Roumanie et d'autres plusieurs obéissants plus petits, dont certains
ouverts aux femmes. Tous ces obéissants se
reconnaissent les uns et les autres.
Les rituels qui
ont lieu dans les cérémonies maçonniques ont un caractère unique dans un décor
digne du Moyen Âge :
Voici comment
explique les représentants maçonniques en provenance de la Roumanie et de
l'Allemagne qui sont les francs-maçons et ce qu’elle est la franc-maçonnerie à
leur opinion :
L’attraction de
nouveaux membres de cette organisation secrète se déroule après certaines
règles bien mises en place afin que les nouveaux obéissants soient étudiés longtemps avant d'être
acceptés, ils doivent répondre à certaines exigences dogmes imposés par la
Maçonnerie. Conformément à l'Ordre initiatique, les membres sont
fraternellement unis par des idéaux communs moraux, spirituels et sociaux.
Voici un résumé d'attraction de nouveaux membres en Roumanie, après 1989 :
Si nous faisons
une incursion dans l'histoire postrévolutionnaire, nous constatons que la
plupart des gouvernements roumains ont été menées par les francs-maçons, comme
la montre la vidéo ci-dessous :
Actuellement, la
Grande Loge Nationale de Roumanie est dirigée par le Grand Maître, Radu
Balanescu qui, pas depuis longtemps, a été élu Secrétaire exécutif de la
Conférence mondiale des Grandes Loges Régulières, le plus haut poste
occupé d’un maçon roumain au niveau de
la Maçonnerie Universelle Régulier. Il est pédiatre, chirurgien, docteur en
sciences médicales, spécialiste en chirurgie et orthopédie pédiatrique,
directeur médical et chef de Clinique d’Orthopédie pédiatrique de l'Hôpital
d'urgence pour les enfants «Grigore Alexandrescu».
Parmi les francs-maçons roumains les plus actifs de la période actuelle, en dehors de l'unité de gestion de cette organisation, rappelons le Patriarche Daniel, le chef de l'Église Orthodoxe Roumaine et Ilie Sarbu, sénateur et père de l’épouse du Premier ministre Victor Ponta qui a rejoint pas depuis longtemps cette organisation satanique. Et comme une confirmation que Victor Ponta a déjà habillé le manteau de maçon, le voici à côté du Grand Maître, Radu Balanes au Gala de Prix de Grande Loge de la Roumanie qui a eu lieu à l'Athénée Roumain.
La liste des
maçons de la Roumanie conservée dans les archives du SRI a été publié sur le site internet du
journal «Le Quotidien», comme suit :
La liste des
loges maçonniques en Roumanie est mise en évidence sur le site «Encyclopédie
Wikipedia» comme suit :
Avant de conclure
sur cet article, je voudrais faire quelques observations personnelles sur ce
que j'ai écrit dans ce matériel. Quand j'ai commencé à écrire cette histoire,
j'ai lu beaucoup de références dans lesquels j’ai trouvé des avis et opinions
pour et contre au sujet de cette organisation que ce que vous lui donnez,
personnellement, je ne le trouve pas
dans une société planétaire ou locale hanté par la faim, par des
conflits économiques, politiques, sociaux et armés par le manque des idéals
réels et tangibles qui peut conduire l'humanité au développement de la société
et en particulier dans l'absence de politiques propices au développement de
nouvelles générations vers des fins pacifiques de l'intelligence humaine et non
pour la destruction de notre espèce.
Notre vie est si
compliquée et soumise à nombreux tests, tous les jours, qui nous écrasent et
nous prends la possibilité pour vivre sans problème, de sorte qu'au lieu de
faire la plus facile, plus simple et plus tranquille, nous nous essayons à nous
compliquer inutilement et ce qui est pire encore nous cherchent à inventer
toutes sortes de problèmes et de situations qui finissent par nous détruire.
L'histoire de
l'humanité a révélé que l'homme est toujours à la recherche de nouvelles
aventures et des solutions à mettre en évidence de nouveaux défis plus
compliqués que les autres et surtout moins inhumains visant à détruire la race
humaine. Pourquoi cela, pourquoi ne pas s'en tenir compte à ce que la nature et
la vie nous a donnée avec tant de générosité qui nous héberge avec tant d'amour
et nous, à notre tour, nous leur offrons que de la misère et de la cruauté.
Je voudrais
demander à ces messieurs qui, pour compliquer leur vie, font partie de cette
organisation, qu'est-ce qu'ils ont trouvé en elle, surtout avec quoi ils
restent d'elle ? La Gloire, le pouvoir, l'argent et beaucoup d'entre eux sont
tellement éphémère dans ce monde qu'à un moment donné ils vont tous disparaître
tout comme ils ont apparu.
J'ai lu ces
jours-là sur la disparition de Dinu Patriciu et je pensais à sa vie qui a pris
fin soudainement et sans pitié à cause d’une
maladie cruelle qui lui a cessé
le cours de sa vie tumultueuse et je me demandais si tant qu'il a vécu il était
heureux et satisfait de tout ce qu’il a fait et surtout de tout ce qu’il a
réalisé.
Dans un de ses
moments de sincérité Patricu a dit que «je me suis distrait beaucoup dans ces
années. Et ça j'ai aimé». Il est vrai que le plaisir de la distraction est un
moyen de vous libérer de problèmes quotidiens, mais seulement pour une courte
période de temps. Il a été un homme qui a travaillé fort, a été impliqué dans
toutes sortes d'activités, y compris dans l'activité du présent article et,
enfin, avec quoi il est resté ? On lui est resté quatre panneaux placés dans un
magnifique tombeau dans le cimetière Bellu sur l'allée des écrivains et, ce qui
est pire, avec l'oubli qui sûrement va se poser sur sa pierre tombale. Est-ce
que cela est la fin de sa gloire et du résultat de son travail après qu'il a
couru et a fait beaucoup de compromis ?
Messieurs
francs-maçons, essayez de réfléchir sur la vie de votre ancien collègue Dinu
Patriciu et essayez de vous mettre à sa place. Je vous demande : Est-ce que ce
que vous avez fait ou ce que vous faites maintenant on voua a jamais apporté le
bonheur et la satisfaction personnelle et, si oui, avec quoi vous êtes resté ?
Excelent articolul. Dar complet inoportuna elogierea lui Dinu Patriciu, notoriu delapidator si gangster , care si'a inshelat si jefuit conationalii.
RépondreSupprimer