samedi 16 août 2014

Violențe și manipulări grosolane înainte de alegerile prezidențiale din România / Violences et manipulations grossières avant les élections présidentielles en Roumanie.

                                                                                  
       

            
Versiunea română
Primul ministru al României, domnul Victor Ponta și-a început campania electorală în vederea alegerilor prezidențiale din această toamnă, în data de 29 iulie 2014 la Craiova, exact în perioada când România era cuprinsă de inundații catastrofale care s-au soldat cu morți, răniți, mii de animale înnecate, case distruse, terenuri arabile acoperite de ape și recolte total compromise așa cum se poate vedea din video-clipurile bulversante de  mai jos :
                                              

                                                     
                                                      
Imaginile de mai sus sunt scoase parcă dintr-un film de groază în care natura se dezlănțuie cu furie asupra oamenilor și a tuturor bunurilor agonisite de aceștia poate într-o viață de om, parcă într-un ultim avertisment al naturii și al voinței divine asupra celor ce au votat aducerea la puterea a camarilei premierul Victor Ponta și asta, în timp ce acesta, cu indiferența și sarcasmul său caracteristic, își încheia cuvântarea de la Craiova cu două versuri dintr-o poezie scrisă de poetul român Ioan Nenițescu :  «Aicea eu să mor aș vrea  /  Aicea vreau eu să trăiesc».
Și ca să parafrazez aceste două versuri din poezia respectivă, domnul Ponta vrea să trăiască și să moară într-o țară bântuită de mizerie, de foamete, de lipsa  locurilor de muncă, unde sunt înregistrați peste două milioane de șomeri dintr-o populație activă de 10 milioane de oameni din care peste trei miloane trăiesc și muncesc în străinătate și care nu contribuie cu nimic la avuția țării, de urgii ale naturii, de corupție generalizată, de hoții și escrocherii care sunt acoperite cu bună știință de oamenii politici ai acestei țări de pe urma căror aceștia își trag averile imense făcute numai în câțiva ani.
Datorită acestei situații, este normal că oamenii simplii încep să urmeze exemplul conducătorilor lor și încep să fure pentru a supraviețui, dar din păcate, în situația când sunt prinși, sunt condamnați la mulți ani grei de pușcărie, în timp ce pentru infracțiuni mult mai grave cu consecințe economice enorme de milioane sau sute de milioane de euro, politicienii sunt condamnați la pedepse mult mai mici. In acest sens, dau ca exemplu, o femeie care a furat un buchet de flori pentru a le vinde deoarece nu avea ce să le dea de mâncare celor 5 copii ai săi, fapt pentru care a primit doi ani de închisoare cu executare, în timp ce fostul prim ministru Adrian Năstase pentru hoții și escrocherii de peste șapte milioane de euro, în dosarul «Trofeul calității»  a primit aceiași pedeapsă de doi ani, din care a executat numai 7 luni și ceea ce este și mai grav, a rămas și cu banii pe care i-a furat.
                                               
                                                 
In acest context, domnul Ponta și-a început campania electorală după ce cu puțin în urmă îl torpila pe domnul Crin Antonescu cu scopul vădit de a-i lua locul în cursa pentru alegerile prezindențiale. Ceea ce foarte multă lume știe despre domnul Ponta este faptul că acesta suferă de o labilitate psihică încă de când era copil și că această boală nefiind tratată s-a cronicizat ceea ce a condus la accesele sale de crize și minciuni așa cum rezultă și din articolul de mai jos :
In ultima perioadă, domnul Ponta și-a axat atacurile împotriva domnului Klaus Johannis, liderul PNL, pe de o parte, prin atacuri directe, iar pe de altă parte, prin intermediul postului de televiziune Antena 3 care la rândul lui se găsește într-o situație dificilă ca urmare a arestării și condamnării definitive la 10 ani de pușcărie a proprietarului acestui post de televiziune, infractorul Dan Voiculescu.
Pentru a înțelege mai bine relația dintre premierul Victor Ponta și Dan Voiculescu, să vedem cine este acesta din urmă și cum  a ajuns el în topul celor mai bogați afaceriști din România și în același timp, cum a intrat în politică pentru a face cât mai mulți bani negrii necinstiți.
 
 

Dan Voiculescu, s-a născut în București la data de 25 septembrie 1946 (acum are 68  ani), în cartierul de lângă Bariera Vergului, care era considerată atunci unul dintre cele mai periculoase arondismente, fiind populat în majoritate, pe de o parte de oameni săraci, iar pe de altă parte de hoți și escroci care se indeletniceau cu bursa neagră, prostituția și alte asemenea activități ilegale. Desigur că toate acestea și-au pus amprenta și asupra tânărului Voiculescu care, pentru a parveni în viață, s-a folosit din plin de tot ceea ce învățase de la anturajul său din Bariera Vergului.
După absolvirea Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice București, Dan Voiculescu este repartizat la întreprinderea Tehnoforest, de unde este apoi transferat la o întreprindere de comerț exterior nou formată – Vitrocim. În 1982, Dan Voiculescu renunță la locul de muncă de la stat și devine reprezentantul firmei cipriote Crescent Commercial & Camp ; Maritime Ltd. Cyprus în România. Firma Crescent avea relații privilegiate cu Securitatea lui Ceaușescu, în concret cu Întreprinderea de Comerț Exterior «Dunărea», condusă de colonelul de securitate Constantin Gavril.
In calitate de reprezentant al firmei Crescent, Dan Voiculescu a colaborat din plin cu Securitatea vremii care l-a recrutat în anul 1970, sub numele de cod «Mircea», când i s-a dat misiunea de a colecta informații despre cetățenii străini, activând ca translator de limbă germană pentru aceștia. În 1973, i s-ar fi dat numele de cod «Felix» și timp de doi ani a dat o serie de note informative despre cetățenii străini cu care a avut contact.
În 1975, Voiculescu a devenit membru al PCR, iar Securitatea l-a folosit în continuare ocazional, cum a fost cazul notei din 1977, care a fost importantă pentru CNSAS în vederea formulării acuzației de colaborator cu poliția politică a vremii. In afară de notele informative pe care le dădea la Securitate, Voiculescu și-a denunțat întreaga familie pentru a avea un suport mai bun în fața superiorilor săi din cadrul acestui eșalon de securitate.
 În anul 1991, Dan Voiculescu a fondat Partidul Umanist din Romania, care în 2005 și-a schimbat titulatura în cea de Partidul Conservator. A deținut președinția executivă a formațiunii între 1991 și 2005, partidul devenind un aliat al Partidului Social-Democrat în timpul guvernării lui Adrian Năstase cât și în prezent a lui Victor Ponta.
După 1990 a înființat grupul «Holding Grivco». care avea la început ca principală activitate comerțul exterior. A urmat implicarea în media și lansarea  ziarului «Jurnalul Național» și prima televiziune comercială din România, Antena 1. În timp, activitățile grupului s-au concentrat pe comerțul exterior cu materiale industriale, comerțul enegetic, agricultură și mass-media, dând naștere holdingului GRIVCO, structurat în prezent pe 3 divizii: comerț, media, industrie & servicii. Cea mai cunoscută companie a grupului Grivco este Intact Media Group, care cuprinde televiziunile Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, Antena International și GSP TV, radiourile Romantic FM și Radio ZU, publicațiile Jurnalul Național.
La sfârșitul anului 2008, Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție fiind acuzat de utilizarea în 2003 a influenței sale, în calitate de lider al unui partid aflat la guvernare, pentru achiziționarea de către Grivco a pachetului majoritar de acțiuni al Institutului de Cercetări Alimentare. Dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea lui Voiculescu de membru al parlamentului. Judecarea procesului a fost amânată până în noiembrie 2010 de șapte ori. În decembrie 2010, Dan Voiculescu a fost audiat, acesta susținând că dosarul ar fi o comandă politică a lui Traian Băsescu.
Au urmat șase noi amânări, după care procesul a fost mutat, în urma demisiei lui Voiculescu din Parlament, de la Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul București. În data de 26 septembrie 2013 a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani. Împotriva sentinței au formulat apeluri atât DNA, cât și Voiculescu și alți coinculpați, apeluri care au fost dezbătute la Curtea de Apel București în 4 și 5 august 2014. În data de 8 august 2014 Curtea de Apel București a admis apelul DNA în ceea ce-l privește pe Dan Voiculescu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în seama sa, și i-a majorat pedeapsa la 10 ani de închisoare. Iată un video clip care explică istoria politică a lui Dan Voiculescu :
                                                 
Ca urmare a acestei situațìi, nu de mult s-a descoperit de către o serie de ziariști independenți, printre care și jurnalistul Stelian Negrea, fost angajat la Antena 3, că Voiculescu imediat după revoluție, și-a însușit o sumă importantă de bani (câteva milioane de dolari) din contul intreprinderii de comerț exterior «Dunărea» dirijată de Securitatea lui Ceaușescu, unde funcțìona ca director, prin intermediul căreia a putut să pună bazele averii sale și să achiziționeze actualele teritorii și spații ale  posturilor de televiziune Antena 1, Antena 2 și Antena 3 precum și alte afaceri colaterale achizitionate la preturi derizorii, așa cum rezultă din clipul de mai jos precum si din paginile ziarului «Puterea» :
                                                 
In asemenea condițìi, influența lui Voiculescu atât în afaceri cât și în politică a căpătat un rol deosebit de important, astfel că, în prezent, acesta deține un imperiu de peste două miliarde și jumătate de euro făcut, bineînțeles pe căi necinstite și care în marea lui majoritate a fost transferat pe numele celor două fiice ale sale precum și a soției lui, pentru a nu putea fi atacat în justiție.
Victor Ponta, în ultima perioadă, a găsit în Dan Voiculescu un aliat, în sensul că acesta din urmă, dupa proces, i-a cerut lui Ponta să-l scoată din închisoare în situația dacă el va ajunge președintele României, în schimbul căreia, postul său de televiziune Antena 3 îi va face propagandă de susținere la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
Odata trocul încheiat, televiziunea Antena 3 a început o campanie de denigrare de mari proporții, pe de o parte, împotriva candidatului  opoziției, domnul Klaus Johannis președintele PNL, iar pe de altă parte, împotriva vechiului dușman a lui Voiculescu, actualul președinte al României, domnul Traian Băsescu și în același timp, duce o campanie de susținere agresivă a premierului Victor Ponta privind candidatura sa la președenția României, care este diametral opusă față de poziția Antenei 3 înainte de trocul dintre Ponta și Voiculescu.
Trebuie menționat faptul că Antena 3 a reușit să-și alăture, de-a-lungul timpului, o anumită categorie de telespectatori provenită în majoritate din rândul oamenilor vârstnici.  Antena 3  a îmbinat prezentarea știrilor, în majoritate de manipulare, cu oferirea de spectacole susținute de o serie de personalități artistice sau științifice. Prin participarea acestora, s-a atins o coardă sensibilă, dar mai ales vulnerabilă, a acestei categorii de telespectatori care, pe de o parte, i-au făcut să vibreze la prezentarea unor emisiuni ce aveau ca scop dezvoltarea unui sentiment de melancolie a anilor tinereții lor, iar pe de altă parte, au dezvoltat în subconștientul acestora, în contrabalans, sentimentul de nemulțumire față de politicienii actuali. Ca un afront adus acestora, ei (telespectatorii) s-au alăturat astfel tuturor acțiunilor făcute de Antena 3, chiar dacă ele aveau un caracter de manipulare.
Creierul acestor manipulări a fost patronul Antenei 3, actualul deținut de drept comun pentru o perioadă de 10 ani, Dan Voiculescu care și-a format o echipă alcătuită în majoritate din tineri jurnaliști cărora le-a acordat salarii substanțiale și alte beneficii în schimbul cărora aceștia au acționat întotdeauna la ordin. In  fruntea acestei echipe, Voiculescu a numit la data de 14 mai 2010, ca director general al postului Antena 3, pe Mihai Gâdea, un fost pastor adventist care și-a părăsit această vocație deoarece, pe de o parte, nu-i aducea niciun venit corespunzător pretențiilor sale, iar pe de altă parte, nu avea un auditoriu care să-i satisfacă dorințele.
La rândul său, pastorul Gâdea care conduce acum emisiunea «Sinteza zilei» și-a alcătuit o echipă formată din tineri colaboratori printre care amintesc pe Mircea Badea, realizatorul emisiunii «In gura presei», Carmen Avran, realizatoarea emisiunii «In premieră», Dana Grecu și Radu Tudor realizatorii emisiunii «La ordinea zilei» precum și alți realizatori și jurnaliști care prin emisiunile lor au inoculat, în timp, ideile varamului Voiculescu, exact pe principiul sectelor religioase în care adepții acestora execută promt și la comandă, ordinele conducătorului lor spiritual.
Nu de mult timp, ziarul «Gândul» a organizat în paginile sale un sondal de largă audiență intitulat «Demite-i din spațiul public» prin care se cerea părerea cetățenilor români asupra unor personalități publice, la care a participat un număr impresionant de repondenți. Conform rezultatelor acestui sondaj, pe primele locuri se situează, ca fiind neagreați de populație următorii indivizi : pe locul întâi, Mircea Badea de la Antena 3 pentru expresiile injurioase aduse publicului și a atitudinii sale de om certat cu bunul simț, pe locul doi, Victor Ponta, actualul prim-ministru, pentru minciunile și manipulările făcute de guvernul său constituit pe bază de relații de familie și de prietenii, iar pe locul trei apare Traian Băsescu pentru tăierea salariilor tuturor bugetarilor și a pensiilor în anul 2010. Urmează apoi Dan Voiculescu, Mihai Gâdea și mulți alții care de asemeni nu sunt pe placul oamenilor pentru acțiunile lor neprincipiale și de manipulare, așa cum reiese din paginile ziarului respectiv :
In urma arestării și întemnițării lui Dan Voiculescu, Antena 3 a dezlănțuit o campanie de manipulare de mare anvergură împotriva justiției care l-a condamnat pe șeful ei la o pedeapsă de 10 ani de pușcărie și la confiscarea averii acestuia, inclusiv sediul Antenei 3. Pe de altă parte s-au făcut atacuri directe la președintele Băsescu care, conform opiniei lui Voiculescu, acesta ar fi influiențat justiția pentru a-l condamna pentru escrocheriile pe care le-a făcut în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare în care s-a înregistrat un prejudiciu de peste 60 milioane de euro. Iată ce spun o serie de publicații despre acest caz :
Pentru a apăra onoarea lui Voiculescu cât și a sa în fața opiniei publice, Antena 3 a organizat un protest neautorizat sub o așa zisă «plimbare» în jurul Palatului Prezidențial de la Cotroceni îndreptat împotriva președintelui Traian Băsescu, care ar fi pus la cale  procesul împotriva lui Voiculescu. La protest au participat obișnuiții telespectatori ai Antenei 3 cât și o serie de indivizi cu rol de agitatori aduși cu autobuzele din ordinul lui Victor Ponta care sconta pe o manipulare a opiniei publice pentru a obține voturi suplimentare la alegerile prezidențiale din toamnă. Ca urmare a acestor manipulări, au avut loc incidente regizate și soldate în final cu loviri fizice și adresarea de injurii îndreptate împotriva ziariștilor prezenți la fața locului apaținând televiziunilor care au criticat politica dusă de premierul Ponta, ca de exemplu televiziunea B1 și Realitatea TV, așa cum rezultă din clipul de mai jos :
                                                  
                                                  
De menționat este și faptul că jandarmeria, la ordinul lui Ponta, nu și-a făcut apariția și nici nu a luat vreo măsură imediată pentru a stopa violențele stradale, punînd astfel în pericol chiar viața oamenilor și asta în contextul creerii de situații gândite pentru manipularea populației. Iată ce a răspuns primul ministru Victor Ponta la întrebările ziariștilor legate de violențele ce au avut loc la protestul organizat de Antena 3 :
                                                 
 Pe de altă parte, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) condus de doamna Laura Corina Georgescu numită la propunerea expresă a premierului Victor Ponta în funcția de președintă a Consiliului, nu a luat nicio măsură împotriva Antenei 3 sub pretextul că servoarele instituției care monitorizează emisiunile de televiziune nu au funcționat datorită întreruperii curentului electric în ziua manifestațiilor organizare de Antena 3 și asta numai la instituția în cauză ; restul localurilor aflate în perimetrul respectiv au avut în permanență curent electric, ceea ce pune un mare semn de întrebare asupra veridicității explicațiilor date cu scopul de a proteja Antena 3 pentru a nu amendată, tot din ordinul lui Victor Ponta.

Mai mult chiar, pastorul Gâdea are acum și pretenții de a fi ales președintele României, în care sens a tipărit formulare pentru strângerea de semnături în favoarea sa pe care le-a și distribut cu ocazia protestului neautorizat de la Cotroceni.
 
 
                                              
Concluzia care se desprinde din toate aceste evenimente este aceea că România a ajuns pe mâna unor indivizi care manipulează populația după bunul lor plac cu scopul vădit de a controla tot ce mișcă în țară. Nu știu cât vor mai dura aceste mizerii împotriva căror nimeni, atât din interior cât și din exteriorul țării, nu ia nicio măsură pentru a restabili adevărata democrație, atât de necesară României.
                                                 

Version française
Le Premier ministre de la Roumanie, M. Victor Ponta a commencé sa campagne pour les élections présidentielles de l'automne, le 29 juillet 2014 à Craiova, exactement quand la Roumanie a été couverte par des inondations catastrophiques qui ont entraîné des morts, des blessés, des milliers d'animaux noyés, des maisons détruites, des terres arables couvertes par l'eau et des cultures totalement détruits comme on peut le voir à partir des étonnantes vidéos ci-dessous :     
                                                   

                                                   
                                                     
Les images ci-dessus sont prises comme dans un film d'horreur où la nature se déchaîne avec fureur sur les personnes et sur tous leurs biens qu'ils auraient acquis dans une vie entière, comme dans un dernier avertissement de la nature et de la volonté divine sur ceux qui ont voté pour apporter au pouvoir le premier ministre Victor Ponta et, tandis que lui, avec son indifférence caractéristique et son sarcasme, il terminait son discours avec deux lignes, d'un poème écrit par le poète roumain Ioan Nenitescu : «Ici je voudrais mourir, / Ici, je voudrais vivre ».
Et pour paraphraser ces deux vers de cette poésie, M. Ponta veut vivre et mourir dans un pays hanté par la pauvreté, la famine, le manque d'emplois, où plus de trois millions de chômeurs sont inscrits pour chercher un emploi dans une population active de 10 millions d’habitants dont plus de trois millions de personnes vivent et travaillent à l'étranger et ils ne contribuent avec rien à la richesse du pays, des fléaux de la nature, de la corruption généralisée, des voleurs et des escroqueries qui sont couvertes sciemment par les politiciens de ce pays d'où ils tirent leur fortune faite en quelques années seulement.
En raison de cette situation, il est normal que les gens ordinaires commencent à suivre leurs dirigeants et commencent à voler pour survivre, mais malheureusement, s'ils sont pris, ils sont condamnés à des gros années de prison, alors que pour les infractions les plus graves avec d'énormes conséquences économiques pour des millions ou des centaines de millions d'euros, les politiciens sont condamnés à beaucoup moins. À cet égard, je donne l'exemple d'une femme qui a volé un bouquet de fleurs pour le vendre parce qu'il n'avait pas de nourriture à  donner à ses cinq enfants, pour lequel elle a reçu deux ans de prison avec exécution, pendant que l'ancien Premier ministre Adrian Nastase pour des vols et des escroqueries de plus de sept millions d’euros dans le dossier "Trophée de la qualité" a reçu la même peine de deux ans que la femme en question.
                                               
                                                     
Dans ce contexte, M. Ponta a commencé la campagne électorale peu de temps avant quand il torpillait M. Crin Antonescu dans le but évident de prendre sa place dans la course pour les élections présidentielles. Ce que beaucoup de gens savent au sujet de M. Ponta, c'est qu'il souffre d'instabilité mentale, depuis qu'il était enfant et que la maladie a été non traitée et maintenant elle est devenue chronique ce qu’on a  conduit à des crises telles  qu’on peut lire dans l'article suivant :
Au cours de la dernière période, M. Ponta a fait des attaques ciblées contre M. Klaus Johannis, le chef du Parti libéral, d'une part, par des attaques directes, d'autre part, par le biais de la chaîne de télévision Antena 3, qui à son tour se trouve dans une situation difficile en raison de l'arrestation et la condamnation définitive à 10 ans de prison de son propriétaire, Dan Voiculescu.
Pour mieux comprendre la relation entre le Premier ministre Victor Ponta et Dan Voiculescu, il faut que nous voyons, qui est ce derrière et comment il est arrivé parmi les hommes d'affaires les plus riches de la Roumanie et comment il  est entré en politique pour faire autant d'argent.
Dan Voiculescu, est né à Bucarest le 25 septembre 1946 (il a maintenant 68 ans), dans le quartier proche de la barrière de «Vergu», qui était considéré comme l'un des quartiers les plus dangereux étant peuplé principalement d’une part des personnes pauvres et d’autre part par des voleurs et d'escrocs qui s’occupaient avec le marché noir, la prostitution et d'autres activités illégales. Bien sûr, tous ceux-la ont  marqué le jeune Voiculescu qui, pour parvenir dans la vie, il a utilisé le plus de tout ce qu'il avait appris de son entourage de la barrière de «Vergu».
Après avoir été diplômé de la Faculté de Commerce Extérieur de l'Académie d'Études Économiques, Dan Voiculescu a été distribué à l’entreprise «Tehnoforest», d’où il est ensuite transféré à une entreprise de commerce extérieur nouvellement formé «Vitrocim». En 1982, Dan Voiculescu a renoncé à travailler à l'État et il est devenu le représentant de la Société du Crescent-Commercial & Maritime Ltd de Chypre en Roumanie. L’entreprise «Crescent» avait des relations avec la Securitate de Ceausescu, en particulier avec l’entreprise de commerce extérieur «Le Danube», dirigé par le colonel de sécurité Gabriel Constantin.
En tant que représentant de l’entreprise «Crescent», Voiculescu a coopéré pleinement avec la Sécurité qui l’a recruté en 1970 sous le nom de code «Mircea», quand il a reçu la mission de collecter des informations sur les ressortissants étrangers, travaillant comme traducteur de langue allemande pour eux. En 1973, on lui a donné le nom de code «Felix» et pendant deux ans il  a donné une série de notes sur les ressortissants étrangers qui ont été en contact avec lui.
En 1975, Voiculescu est devenu membre du parti communiste PCR et la sécurité a continué à l’utiliser de temps en temps, comme c’est le cas de la note de 1977 qui a été importante pour CNSSA qui a formulé des accusations contre lui en tant que collaborateur avec la police politique de l'époque. En plus de notes d'informations qu’il a données à la Sécurité, Voiculescu a dénoncé toute sa famille pour avoir un meilleur soutien à ses supérieurs dans son échelon de sécurité.
En 1991, Dan Voiculescu a fondé le Parti Humaniste de Roumanie, qui en 2005 a changé le nom pour le Parti Conservateur. Il a tenu la présidence exécutive du parti entre 1991 et 2005, le parti est devenu après un allié du Parti social-démocrate pendant le gouvernement de Adrian Nastase et de Victor Ponta.
Après 1990, il fonde le groupe «Holding Grivco» qui d'abord, avait comme activité le commerce extérieur. Après a suivi l’implication dans les médias et le lancement du journal "National Journal" et la première télévision commerciale en Roumanie, «Antenne 1». Au fil du temps, les activités du groupe se sont axées sur le commerce extérieur avec des matériaux industriels, le commerce  de l'énergie, de l'agriculture et des médias, ce qui a  créé le holding GRIVCO, actuellement divisé en trois divisions : commerce, environnement, industrie et services. La plus connue compagnie du groupe «Grivco» est «Intact Media Group», qui comprend les télévisions Antenne 1, Antenne 2, Antenne 3, Euphorie TV, Antenne International et GSP TV, les  radios FM et Radio ZU Romantique, ainsi que les publications du Journal National.
À la fin de 2008, Dan Voiculescu a été inculpé par DNA en étant accusé d'utiliser son influence en 2003, en tant que leader du parti au pouvoir, sur l'acquisition par Grivco du paquet majoritaire de participations de l’Institut de Recherche Alimentaires. Le dossier a été transmis à la Haute Cour de Cassation et de Justice, compte tenu de la qualité de Voiculescu comme membre du Parlement. Le procès a été reporté en novembre 2010 de sept fois. En décembre 2010, Dan Voiculescu a été entendu par le Tribunal et il a affirmé que son dossier est  un ordre politique de Traian Basescu.
On a suivi six délais de retardement, après quoi le procès a été déplacé, suite à la démission de Voiculescu du Parlement, de la Haute Cour de Cassation et de Justice, à la Cour de Bucarest. Le 26 septembre 2013, le Tribunal de Bucarest l’a condamné à cinq ans d'emprisonnement pour l'infraction de blanchiment d'argent. Contre la sentence ont formulé recours, à la fois, le DNA et Voiculescu et d'autres défendeurs, appels qui ont été discutés à la Cour d'Appel le 4 et 5 août 2014.  Le 8 août 2014, la Cour d'Appel a accueilli l'appel fait par DNA et en ce qui concerne  Dan Voiculescu, elle a changé la qualification juridique des faits retenues sur son nom et a porté une majoration de la peine à 10 ans de prison. Voici une vidéo qui explique l'histoire politique de Dan Voiculescu :                                
                                                  
En raison de cette situation, pas depuis longtemps on a découvert, par un certain nombre de journalistes indépendants, dont le journaliste Stelian Negrea, qui a travaillé avant pour l’Antenne 3, que Voiculescu immédiatement après la révolution, a volé une somme importante d'argent (plusieurs millions dollars)  de l'Entreprise de commerce extérieur «Le Danube» dirigée par la Securitate de Ceausescu où il était directeur général d'administration et ainsi il a eu la possibilité de créer les bases de sa grande fortune et en même  temps il a  acheté les actuels territoires et les espaces des actuelles postes de télévision Antenne 1, Antenne 2 et Antenne 3 et d'autres affaires collatérales, comme est indiqué dans le journal  «La Pouvoir» :
                                                
Dans de telles circonstances, l'influence de Voiculescu, à la fois dans les affaires et dans la vie politique, a acquis un rôle très important, de sorte que maintenant il a un empire de plus de deux milliards et demi d'euros réalisé par malhonnêteté et sa grande majorité a été transférée aux noms de ses deux filles et de sa femme, pour ne pas être attaqué en justice.
Dernièrement, Victor Ponta a trouvé un allié dans Dan Voiculescu, ce qui signifie que ce dernier (Voiculescu) a demandé à Ponta de le sortir de prison s'il va devenir le Président de la Roumanie, en échange de quoi, sa chaîne de télévision Antenne 3 va faire de la propagande pour le soutenir aux élections présidentielles de cet automne.
Une fois le troc terminé, l’Antenne 3 TV a commencé une campagne de dénigrement de grandes proportions, d'une part, contre le candidat de l'opposition, M. Klaus Johannis , le président de PNL et d'autre part, contre le vieil ennemi de Voiculescu, l'actuel Président de la Roumanie, M. Traian Basescu, tout en soutenant la campagne agressive du Premier ministre Victor Ponta sur sa candidature à la présidence de la Roumanie, position diamétralement opposée par l’Antenne 3, avant le troc entre Ponta et Voiculescu.
Il est à noter que Antenne 3 a réussi à rejoindre, à travers le temps, une certaine catégorie de spectateurs venant principalement de chez les personnes âgées par le fait, qu’elle a combiné la présentation des nouvelles de manipulation en offrant, à la fois, des spectacles soutenus par un certain nombre de personnalités artistiques ou scientifiques qui, par leur participation, ont touché une corde sensible particulièrement vulnérables à cette catégorie de téléspectateurs et qui, d'une part, les a fait vibrer lors de la présentation de programmes qui visent à développer un sentiment de mélancolie des années de leur jeunesse et, d'autre part, ont développé dans leur subconscient, en contrepoint, un sentiment d'insatisfaction contre les politiciens actuels qui, à leur tour, comme un affront porté contre ceux-ci, ils se sont reliés à toutes les actions faits par Antenne 3, même si elles avaient un caractère de manipulation.
Le cerveau de ces manipulations était le propriétaire de l’Antenne 3, en fait le détenu de droit commun pour une période de 10 ans, Dan Voiculescu, qui a formé une équipe composée principalement de jeunes journalistes payés avec des salaires substantiels et d'autres avantages, en échange de quoi, ils ont toujours agi par l'ordre de Voiculescu. La tête de cette équipe, Voiculescu a nommé, le 14 mai 2010, comme directeur général de la station Antenne 3, Mihai Gadea, un ancien pasteur adventiste qui a quitté sa vocation parce que, d'une part, elle (la vocation) n'apporte aucun revenu adéquat de ses prétentions et, d'autre part, il n'a jamais eu un public pour satisfaire ses désirs.
À son tour, le pasteur Gadea qui dirige maintenant l’émission «La synthèse de la journée» a réuni une équipe de jeunes employés dont Mircea Badea, le réalisateur de l'émission «Dans la gueule de la presse», Carmen Avran, la réalisatrice de l’émission «En première», Dana Grecu et Radu Tudor, les réalisateurs de l’émission «À l'ordre du jour» et d'autres réalisateurs et journalistes qui, à travers leurs programmes, ont inoculés, pendant le temps, les idées de Voiculescu, juste sur le principe des sectes religieuses, dans lesquelles leurs adeptes exécutent à la commande les ordres de leur chef spirituel.
Pas depuis longtemps, le journal «La Pensée» a organisé dans ses pages une enquête pour le large public intitulé «Rejetez-les de l'espace public», en demandant l'opinion des citoyens roumains sur certaines personnalités publiques, à qui ont participé un nombre impressionnant de répondants. Selon les résultats de cette enquête, les premières places sont occupées, d'abord, par Mircea Badea de l'Antenne 3, pour ses discours de haine adressés au public et pour sa mauvaise attitude à l'égard des citoyens, le deuxième, Victor Ponta, l'actuel Premier ministre, pour les mensonges et les manipulations faits par son gouvernement établi sur une base de relations familiales et d'amitiés et, le troisième, Traian Basescu, pour couper tous les salaires et les pensions du secteur public en 2010. Après ceux-ci, suivent Dan Voiculescu, Mihai Gadea et, bien d'autres qui ne sont pas aimés des gens pour leurs actions sans scrupules et de manipulations, comme ils sont indiqués dans le journal respectif :
Suite à l'arrestation et à l'emprisonnement de Dan Voiculescu, Antenne 3 a lancé une campagne de manipulation à grande échelle contre les juges qui l'ont condamné à une peine de 10 ans de prison et la confiscation de ses biens, y compris le siège de l'Antenne 3. D'autre part, Antenne 3 a fait des attaques directes contre le président Traian Basescu, qui, après l'avis de Voiculescu, il aurait influencé la justice pour le condamner sur les escroqueries que l'Institut de recherche sur les aliments ont les a fait, ce qui a eu une perte financière de plus de 60 millions euro. Voici ce qu'on dit un certain nombre de publications sur cette affaire :
Pour défendre l'honneur de Voiculescu devant le public ainsi que la sienne, Antenne 3 a organisé une manifestation non autorisée dans un soi-disant «promenade», autour du Palais Présidentiel de Cotroceni, dirigée contre le président Traian Basescu, qui aurait comploté contre Voiculescu. À la manifestation ont participé un certain nombre des téléspectateurs habitués de l'Antenne 3 et un certain nombre d'individus agissant comme des agitateurs qui ont été transportés par autobus à l'ordre de Victor Ponta qui comptait à faire une manipulation sur opinion publique pour obtenir plus de votes à l'élection présidentielle à l'automne. Après ces manipulations, des incidents ont eu lieu qui ont finalement abouti avec des coups physiques et des injures contre les journalistes restés sur le terrain en appartenant aux télévisions qui ont critiqué la politique menée par le Premier ministre Ponta, tels que la télévision «B1» et la «La Réalité TV», ainsi qu'ils ressortent des vidéos ci-dessous : 
                                                    
                                                     
À mentionner est le fait que la gendarmerie, à l'ordre de Ponta, n'a pas comparu sur le terrain et n’a pas pris des mesures immédiates pour freiner la violence des rues, mettant ainsi en danger la vie des gens et ça même dans le contexte de la création d'une situation conçue pour manipuler la population. Voilà ce que le Premier ministre Victor Ponta a déclaré aux questions des journalistes liées à la violence qui a eu lieu lors de la manifestation organisée par Antenne 3 :
                                                  
D'autre part, le Conseil National de l'Audiovisuel (CNA), dirigée par Mme Laura Corina Georgescu, nommée à la proposition du Premier ministre Victor Ponta, n'a pas pris des mesures contre Antenne 3, sous le prétexte que les appareils de l’institution qui surveille les émissions TV ne fonctionnaient pas en raison d’une panne de courant dans la journée de l'organisation des manifestations par Antenne 3 en étant la seule l'institution concernée ; le reste des locaux situés dans la même zone avait de l'électricité en continu, ce qui met un gros point d'interrogation sur la véracité des explications données dans le but de protéger l’Antenne 3 pour ne pas être amendé et cela, aussi sur les ordres de Victor Ponta.

En outre, le pasteur Gadea a maintenant la prétention d'être élu président de la Roumanie et dans ce sens-là il a imprimé des formulaires pour la collecte de signatures en sa faveur, qui ont été distribués aux protestataires à Cotroceni.
 
 
                                                 
La conclusion qui émerge de tous ces événements, est que la Roumanie est entrée dans les mains des certains voleurs qui manipulent les gens à volonté pour bien contrôler tout ce qui bouge dans le pays. Je ne sais pas combien de temps ça va durer ces misères contre lesquelles, personne, tant à l'intérieur qu'à l'extérieur du pays, ne prend pas de mesures pour rétablir la vraie démocratie, si nécessaire en Roumanie.
                                                                                                                                                       

dimanche 3 août 2014

Curtea Constituțională a României - autoritate de jurisdicţie constituţională sau uniune de magistrați controversați ? / La Cour Constitutionnelle de la Roumanie - autorité de juridiction constitutionnelle ou l’union de magistrats controversés ?

                                                                           
                                                                          
 
 
Versiunea română
Întotdeauna am avut un respect deosebit față de instituțiile statului în măsura în care acestea au servit cu fidelitate interesele poporului și, prin funcționalitatea lor, au asigurat aplicarea celor opt principii democratice în activitatea lor de zi cu zi,  așa cum au fost ele definite și adoptate prin Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Din nefericire în România, majoritatea instituțiilor statului nu urmează și respectiv nu aplică calea principiilor democratice de bază, astfel încât acestea, în loc să servească interesele întregului popor, ele servesc cu prioritate înteresele unor grupuri sau persoane aflate temporar la conducerea statului care, la rândul lor, tratează aceste instituții ca pe niște anexe la dispoziția și cheremul lor.
In acest context, voi încerca să prezint activitatea și pe membrii Curții Constituționale a României, așa cum își desfășoară ea/ei sarcinile și atribuțiile în realitate, care ar trebui să coincidă cu prevederile Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Conform Legii nr.47/1992, Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică. În realizarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea îndeplineşte atribuţiile înscrise la art. 146 din Legea fundamentală care se referă în principal la constituţionalitatea legilor, a tratatelor și acordurilor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului, a excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, soluționând în același timp conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, veghează la respectarea procedurii pentru alegerea sau suspendarea din funcție a Preşedintelui României confirmând rezultatele sufragiului, precum și alte sarcini legate de îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative și a contestaţiilor de constituţionalitate a unui partid politic.
In îndeplinirea acestor sarcini, CCR este alcătuită dintr-un număr de nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, din care fac parte un președinte și opt membrii, fiecare având dreptul la un singur vot independent în contextul avizării sau respingerii unui caz înaintat spre rezolvare acestei instituții. Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea în plen, iar actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor. Cvorumul pentru plen este de două treimi din numărul judecătorilor. Judecătorii au obligaţia de a-şi exprima votul afirmativ sau negativ. Numirea membrilor CCR se face după cum urmează : trei membrii sunt numiți de Senatul României, trei de către Camera Deputaților și trei de către Președintele României.
                                               
De la înființarea sa, CCR a avut de rezolvat o multitudine de cazuri de așa zisă neconstituționalitate înaintate de diverse organisme parlamentare, guvernamentale, ale administrației prezidențiale, locale sau persoane cu funcții de răspundere în statul român.
Ceea ce doresc să scot în evidență, în contextul rezolvării acestor cereri, făcute de diverse organisme, este faptul că, instituția CCR, într-o serie de cazuri de care depindea buna funcționare a statului român, a luat de multe ori hotărâri și a dat decizii fie controversate, fie partinice care erau în contradicție cu statul de drept și chiar cu prevederile exprese ale Constituției țării.
Pe de altă parte, voi încerca să fac o analiză succintă asupra acelor judecători care au avut și au responsabilitatea deciziilor ce au fost luate de această instituție, nu în calitate de super-judecător, ci în calitatea mea de cetățean, de om de rând care are dreptul la o opinie izvorâtă din dorința de a prezenta adevărul, așa cum este el în realitate.
                                                 

In acest sens, mă voi referi în primul rând la președintele Curții Constituționale, domnul Augustin Zegrean care îndeplinește această funcție de la data de 17 iunie 2010 când a fost ales, cu cinci din noua voturi ale membrilor CCR. El a fost numit judecator în 2007 de catre Presedintele României, domnul Traian Băsescu, pentru un mandat de noua ani.
Domnul Augustin Zegrean s-a născut în 29 martie 1954 (în prezent are 60 de ani), în localitatea Sânmartin, judeţul Cluj. În anul 1980, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. In perioada studenției sale, domnul Zegrean nu s-a evidențiat cu nimic pe linia studiilor urmate, fiind considerat un student problemă care a reușit să promoveze anii facultății cu mare dificultate, astfel că, la sfârșitul anului trei era cât pe aici să piardă anul deoarece a rămas corijent la «drept constituțional» fiind obligat să se prezinte în toamnă și, după două reexaminări,  abia a reușit să ia nota minimă de trecere, cinci.   
După terminarea facultății, a fost repartizat pe un post minor de consilier juridic, mai întâi la «Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială Bistrita (COMAT)» până în 1984, după care a funcționat, în aceeași calitate, la «Intreprinderea Electrica Bistrita» până în anul 1988, când a fost nevoit să plece de la această unitate deoarece majoritatea proceselor în care a reprezentat intreprinderea din care făcea parte, au fost pierdute de el, rămânând definitive, fără drept de apel.
Cu această carte de vizită, domnul Zegrean, negăsind un alt loc de muncă, s-a hotârât să lucreze pe cont propriu în calitate de avocat afiliat la Baroul Bistrița-Năsăud până în anul 2007, perioadă în care și de această dată, nu a excelat cu nimic în domeniul dreptului civil și comercial pe care l-a practicat timp de nouă ani.
Frustrat de insuccesele sale profesionale, domnul Zegrean, după revoluția din 1989, a încercat marea cu degetul, în sensul că s-a apucat de politică așa cum au făcut mulți incompetenți care nu reușiseră în viața profesională. În anul 1990, s-a înscris pe listele Frontului Salvării Naţionale, după care a candidat şi a câştigat cu mare dificultate un post de senator, pe care l-a ocupat timp de doi ani, perioadă în care a avut numai o singură interpelare în plenul Senatului, iar în rest n-a făcut decât figurație, ridicând mâna la comandă  ori de câte ori era nevoie, pentru care a primit un salariu de 4000 lei lunar, plus alte beneficii colaterale. Între anii 1990 şi 1992, reușeste să devină, printr-o serie de aranjamente și manipulări, vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului.   
În anul 1992 se retrage din viaţa politică, dar revine în 2004 deoarece în calitate de avocat nu reușeste să obțină angajamente de reprezentare aproape de la nimeni și pentru a nu murii de foame se înscrie în Partidul Democrat (PD) condus de Traian Băsescu. Pe listele acestui partid, candidează şi câştigă un fotoliu de deputat (în legislatura 2004-2008). Cu un an înainte de încheierea mandatului, în 13 iulie 2007, Zegrean îşi dă demisia din Parlament, fiind numit apoi judecător la CCR pe filiera PD-Traian Băsescu, pentru un mandat de nouă ani.
După cum se poate vedea din activitatea sa anterioară funcției de judecător la CCR, domnul Zegrean nu a funcționat nici măcar o oră în calitate de magistrat, astfel că acesta nu a condus vreodată un proces şi nu a dat verdicte, fapt pentru care toate deciziile sale ca actual judecător la CCR au fost controversate și lipsite de substanță juridică.
Faptul că Traian Băsescu i-a fost mentor și apărător care l-a numit în funcția de judecător la CCR și apoi a intervenit pentru a ajunge președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean a rămas un fidel colaborator și susținător a lui Băsescu mai ales când acesta a ajuns președintele României. Astfel în 2012, când Traian Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte al României, Zegrean a jucat la cacialma și a influiențat pe ceilalți membrii judecători ai CCR pentru a-l menține în funcție pe Băsescu deși la referendumul din vara lui 2012, peste 7,5 milioane de alegători au votat pentru demiterea lui Băsescu, așa cum rezultă din :
Mai mult chiar, la inițiativa lui Zegrean, s-au falsificat înscrisuri de către CCR  care au fost trimise la Guvern cu scopul de a mușamaliza afacerea demiterii lui Băsescu la referendum :
Dacă așa a gândit și încă mai gândește domnul Zegrean asupra modului cum trebuiesc aplicate și interpretate legile țării, o afirmație halucinantă a acestuia vine să confirme incompetența de care acest așa-zis magistrat dă dovadă prin aceea că  a susținut sus și tare că «Asta este măreția dreptului, toate legile lasă loc de interpretare». Iată dovada acestei afirmații :
In ce privește veniturile realizate de Zegrean în calitate de președinte al CCR acestea se ridică la peste 20000 de lei lunar. Separat de salariul lui, Zegrean mai încasează și o pensie pentru incapacitate permanentă de muncă având un certificat de handicap ocular pe care l-a obținut pe baza unor documente falsificate, certificat care nu-i dă dreptul să muncească deoarece este considerat ca fiind nevăzător. Deși legea este foarte clară în materie, Zegrean cumulează pensia de handicat cu salariul, astfel că el este primul om din stat care conturnează prevederile legale fără a avea nimic de suferit, așa cum rezultă din pagina de Internet de mai jos :
Dar ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este faptul că legea 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prin care s-a diminuat cu 25% salariile tuturor bugetarilor in anul 2010, conform deciziei CCR, această lege a fost avizată de membrii CCR pentru toate categoriile de salariați mai puțin salariile judecătorilor CCR, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a tutuor normelor de echitate cât și a prevederilor Constituției României care prevede clar că «nimeni nu poate fi mai presus de lege și în afara ei». Iată deci cum au gândit judecătorii CCR, ceea ce demonstrează rapacitatea lor și goana după câștiguri fără just temei.
Ca atare, nici ceilalți membrii ai CCR nu sunt mai breji atât în materie de profesionalism cât și din punct de vedere al echității și al bunului simț, așa cum se arată în articolul de mai jos apărut în ziarul «Puterea» :
Un alt judecător al CCR cu probleme mari de probitate etică și profesională este Petre Lăzăroiu (Ceaușescu) :
                                                 

Domnul Lăzăroiu (născut inițial cu numele  de Ceaușescu) a venit pe lume în data de 16 mai 1953 (în prezent are 61 de ani) în comuna Glăvile, județul Vâlcea. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București, promoția 1978. După terminarea studiilor, a fost repartizat ca jurisconsult stagiar la Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc - Jilava în perioada 1 septembrie 1979 - 15 iunie 1980 și apoi jurisconsult și consilier juridic la întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic București  în perioada 15 iunie 1980 - 13 octombrie 1993. La sfârșitul anului 1993 este numit judecător financiar la Curtea de Conturi a României în perioada 13 octombrie 1993 - 30 noiembrie 2003 și apoi președinte al Colegiului Jurisdicțional București, în aceeași perioadă, după care devine avocat la Baroul București în perioada 1 mai 2004 - 15 septembrie 2008.
Om prevăzător și mai ales pentru a nu avea probleme după revoluția din 1989, domnul Petre născut cu numele de Ceaușescu și-a schimbat acest nume cu cel de Lăzăroiu deoarece era o rudă mai îndepărtată a fostului dictator Nicolae Ceaușescu.
În 1997, când încă era student în ultimul an al Facultăţii de Drept, Petre Lăzăroiu a fost dat în judecată de către o chelneriţă pe care acesta a cunoscut-o într-o tabără studenţească la Pârâul Rece, în vara anului 1996. Tânăra a rămas însărcinată şi, în momentul în care l-a înştiintat pe Lăzăroiu, acesta «a manifestat dezinteres. Aceeaşi atitudine a manifestat faţă de copil şi după naşterea acestuia». Astfel că, femeia l-a chemat în judecată pentru recunoaşterea paternităţii şi stabilirea pensiei alimentare. Deşi el a negat cu vehemenţă că ar fi tatăl copilului, în final Tribunalul Vâlcea a stabilit că Petre Ceauşescu Lăzăroiu este părintele natural al lui Mandache Ciprian Flavius, născut la 27 aprilie 1977, iar decizia a rămas definitivă.
Anii au trecut, iar Lăzăroiu a ajuns judecător financiar la Curtea de Conturi, post ce i-a adus întâlnirea vieţii lui cu Traian Băsescu. În martie 2003, Lăzăroiu l-a judecat şi l-a scăpat pe Traian Băsescu de la plata unui prejudiciu de 1,1 milioane de euro pe vremea când era primar general al Capitalei. În urma unui control financiar, Curtea de Conturi i-a imputat lui Traian Băsescu un prejudiciu de 37,95 miliarde de lei, deoarece, în calitatea de ordonator de credite, primarul general Traian Băsescu nu a avut aprobarea Consiliului General pentru efectuarea acestor plăţi, încălcând Legea 489/2001. 
Cazul a fost repartizat judecătorului financiar Petre Lăzăroiu, acesta respingând ca neîntemeiat actul de sesizare al procurorului general financiar. La scurt timp după hotărârea dată, Petre Lăzăroiu nu a mai fost investit ca judecător de către CSM, întrucât i s-a dat aviz negativ din partea preşedintelui Curţii de Conturi, din cauza celor de mai sus şi, astfel a trecut în avocatură. Soluția dată de el în favoarea lui Băsescu a făcut ca între cei doi să se înfiripeze o relație de prietenie care mai tărziu i-a fost favorabilă prin numirea lui la CCR.
                                              
Ca avocat, Lăzăroiu a tras lozul câştigător. El a acordat asistenţă juridică Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din subordinea Ministerului Transporturilor. În doar trei ani, Petre Lăzăroiu a primit de la CNADNR aproximativ 150.000 de euro. Întâmplător sau nu, contractele au fost atribuite lui Lăzăroiu în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2004 şi 2007, când Traian Băsescu îşi exercita primul mandat prezidenţial. Avocatul Petre Lăzăroiu a încasat onorarii frumoase şi de la Strabag AG, o companie austriacă de construcţii prezentă pe piaţa din România. Judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu are una dintre cele mai picante declaraţii de avere de la CCR așa cum rezultă din clipul video de mai jos :
                                                   
Iată ce spuneau niște săteni despre casele pe care le posedă Lăzăroiu în satul Smîrdan, comuna Brădeanu, județul Buzău cumpărate ca urmare a afacerilor pe care le-a făcut după ce a devenit judecător la CCR și ca urmare a fost acuzat de conflict de interese :
                                                    

Pe de altă parte, Lăzăroiu s-a ocupat și cu afaceri imobiliare  dar și cu declarații false, chiar în timpul când funcționa ca judecător la CCR,  așa cum rezultă din clipul următor :
                                                    
Un alt judecător controversat al CCR a fost și doamna Aspazia Cojocaru care, deși în prezent s-a pensionat, a rămas ca o persoană emblematică în istoria CCR pentru atitudinile ei schimbătoare de la o zi la alta, prin care își contrazicea propriile sale afirmații legate de deciziile luate de CCR. Iată istoria ei :
                                                
Aspazia Cojocaru s-a născut la data de 22 iulie 1946 (în prezent are 68 de ani) în comuna Lozna județul Botoșani. Este prima femeie care a făcut parte din CCR. A absolvit cursurile Facultății de drept din cadrul Universității București în anul 1972, urmând apoi o serie de cursuri de specializare la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg (Franța), în anii 1978 și 1980.
A lucrat apoi ca cercetător științific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și în paralel, a obținut titlul științific de doctor în drept în specialitatea drept civil. A fost membră în Comisia Institutului de Cercetări Juridice pentru evaluarea Granturilor Academiei Române. Pentru activitatea sa științifică, a obținut în anul 1991 Premiul «Nicolae Titulescu». În anul 2004, Aspazia Cojocaru a fost numită de către Camera Deputaților, la propunerea Partidului Social Democrat, în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României, pentru un mandat de 9 ani.
Cu toate titlurile academice și funcțìile în care și-a desfășurat activitatea profesională, doamna Aspazia Cojocaru, în calitate de om și cetățean, a fost o persoană controversată și mai ales atrasă de domeniul  fabulațiilor și răutăților, ceea ce i-a cauzat foarte mult în viață. 

În aprilie 2007, deputatul Cozmin Gușă a relevat presei că judecătoarea Aspazia Cojocaru a primit din partea CNSAS verdict de colaborare cu Securitatea. Verdictul a fost dat de către CNSAS în unanimitate, fiind bazat pe două note informative aflate în dosarul Aspaziei Cojocaru. Judecătoarea a recunoscut că a fost forțată în anul 1984 să scrie respectivele note, despre o colegă care pleca în străinătate definitiv, în cadrul unei anchete judiciare, dar susține că nu a semnat angajament cu Securitatea și nici nu a făcut poliție politică, deși toate notele date de ea Securității au fost semnate cu numele de cod «Ana». Iată ce s-a vorbit în presă despre acest caz :
Faptul că Aspazia Cojocaru a colaborat cu Securitatea vremii și că a fost șantajată de Băsescu cu ocazia referendumului de destituire a acestuia din vara anului 2012, a determinat-o pe aceasta să încline balanța în favoarea lui Traian Băsescu, astfel că în urma deciziei CCR, acesta din urmă nu a mai fost destituit. Iată cum a reacțìonat ea în fața presei când s-a încercat să i se ia un interviu pe această temă :
                                                   
Pe de altă parte, faptul că doamna Aspazia a înclinat balanța în favoarea lui Băsescu și că acesta nu a mai fost destituit, o serie de persoane care nu au fost niciodată identificate  au proferat amenințări la viața judecătoarei pe care le-a primit în  perioada respectivă, astfel că s-a luat hotărârea ca ea să fie păzită non-stop de către SRI :
O altă știre care a făcut înconjurul țării, a fost accea că Aspazia Cojocaru a fost implicată, alături de câteva rude ale sale, într-o rețea de falsificare a examenelor de admitere susținute la Facultatea de Drept din Bucuresti.
Judecătoarea Aspazia Cojocaru, soțul său, Pavel, un unchi și o matusă de-a sa apar, alături de alți inculpați, pe rolul unui dosar penal vechi de aproape 40 de ani, soldat cu condamnări de până la 13 ani de inchisoare și cu amenzi considerabile. Ce este cu adevărat surprinzător este că, în pofida gravității faptelor și a sentințelor mari pronunțate, condamnații au beneficiat de grațiere din partea lui Nicolae Ceausescu, se pare la intervenția unui general de Securitate, ruda unuia dintre condamnați.
În dosarul, aflat în arhiva Tribunalului București, se arată că, din 1969 până în 1975, un unchi al Aspaziei Cojocaru, Vasile Fodor - conferențiar la Facultatea de Drept din București și secretar al comisiei de admitere, a instituit un sistem prin care, în schimbul unor sume consistente, garanta admiterea la Drept, cu toate că în acea perioadă pe un loc concurau câteva zeci de candidați.
Ce se mai poate comenta, după o atât de elocventă demonstrație de lipsă de etică și de morală, tocmai din partea celei care ar fi trebuit să  asigure imparțialitatea și  dreptatea în societatea românească. Nimic, doar că acum e clar de ce ii era teamă Aspaziei Cojocaru de închisoare, pentru că a fost atât de aproape de ea și poate nu pentru singura dată când morala nu a împiedicat-o să treacă de cealaltă parte a legii. Iată dovada :
Ca și Augustin Zegrean, respectiv Petre Lăzăroiu, Aspazia Cojocaru se afla în conflict de interese în sensul că a primit salariu și pensie în același timp, fără a avea dreptul. Aceeași situație este semnalată și în cazul a încă trei judecători în afară de cei doi și anume, Ion Predescu, Nicolae Cochinescu și Acsinte Gaspar.   
Potrivit unei declarații de avere nedatată ce a fost postată pe site-ul CCR, Aspazia Cojocaru avea venituri anuale din pensie de 49.000 de lei noi în plus față de salariul ei de la CCR însă în declaratia de avere datată din iunie 2008, aceste venituri nu mai apar astfel că judecatorea a menționat numai venitul anual de 72.000 de lei pentru prestația la Curtea Constituțională. Iată dovada :
 
Ar mai fi multe de spus asupra acestor judecători cât și a celorlalți dacă îi vom lua la puricat din punct de vedere al profesionalismului și al eticii personal afișate. Pe de altă parte, după cum poate ați observat, toate afirmațiile mele, în legătură cu materialele prezentate în analizele pe care le-am făcut, au la bază elemente probatorii la care am făcut trimitere sau referire, fie prin meționarea sursei directe (de regulă site Web), fie prin prezentarea de video clipuri realizate de televiziunile din România. Toate aceste materiale, prezentate inițial și la timpul respectiv de către cei ce le-au realizat, nu au fost niciodată contestate de cei ce au făcut obiectul criticilor sau dezvăluirilor, ceea ce duce la concluzia că ele sunt adevărate și că cei ce le-au produs au încălcat legile țării, dar din păcate, unii dintre ei nu au răspuns, nici până la această oră în fața legii, așa cum era normal.

De aceea mă opresc aici cu mențiunea că din nefericire și în cadrul acestei instituții de bază a statului român, a căror membrii ar fi trebuit să dea dovadă de probitate și exemplu personal, au avut și au loc astfel de manifestări care nu fac cinste atât lor cât și întregii țări, fără a mai vorbi de exemplul negativ pe care îl dau în fața întregii comunități internaționale și din cauza cărora România este privită cu atâta scepticism.
                                                

Version française
J'ai toujours eu un grand respect pour les institutions de l'État dans la mesure où ils ont servi fidèlement les intérêts du peuple et par leur fonctionnalité, ils ont assuré la mise en œuvre des principes démocratiques dans leur vie quotidienne, tels qu'ils ont été définis et adopté par la Déclaration Universelle des Droits de l'homme conformément à l’article 23 du 10 Décembre 1948 par l'Assemblée Générale des Nations Unies.
Malheureusement, en Roumanie, la plupart des institutions de l'État ne sont pas en mesure à suivre et à appliquer les principes démocratiques de base afin qu'ils puissent servir les intérêts de tous les gens, ils servent les intérêts prioritaires des groupes ou des personnes temporairement à la tête de l'État, qui à leur tour  traitent  ces institutions, comme si elles sont à leur disposition.
Dans ce contexte, je vais essayer de présenter le travail et les membres de la Cour Constitutionnelle de la Roumanie, telle qu’elle effectue ses pouvoirs et fonctions dans la réalité, qui devrait coïncider avec la loi no.47/1992 sur l'organisation et le fonctionnement de la Cour Constitutionnelle.
Conformément à la loi no.47/1992, la Cour constitutionnelle de Roumanie (CCR) est l'unique organe de juridiction constitutionnelle en Roumanie, indépendante de toute autre autorité publique. Dans l'exercice de sa fonction en tant que garant de la suprématie de la Constitution, la Cour doit effectuer les tâches énumérées à l'article 146 de la Loi fondamentale, qui concernent principalement la constitutionnalité des lois, des traités et accords internationaux, les règlements du Parlement, les exceptions d'inconstitutionnalité des lois et des ordonnances, en solutionnant en même temps les conflits juridiques de nature constitutionnelle entre les autorités publiques, veillent sur le respect des procédures pour l'élection ou la suspension de ses fonctions au Président de la Roumanie en confirmant les résultats des élections et d'autres tâches liées aux conditions pour l'exercice de l'initiative législative et litiges constitutionnels d'un parti politique .
Dans l'exécution de ces tâches, la CCR se compose de neuf juges, nommés pour un mandat de neuf ans, qui ne peut être prolongé ou renouvelé, qui comprend un président et de huit membres, chacun ayant droit à une voix indépendante dans le cadre de l'approbation ou le rejet d'une affaire soumise à la résolution de cette institution. La Cour constitutionnelle fonctionne en séance plénière et les documents de la Cour, sont adoptés par le vote de la majorité des juges. Le quorum pour le plein est des deux tiers du nombre des juges. Les juges sont tenus à exprimer leur vote affirmatif ou négatif. La nomination des membres de la CCR est la suivante: trois membres sont nommés par le Sénat roumain, trois par la Chambre des députés et trois par le Président de la Roumanie.
                                               
Depuis sa création, la CCR a eu à résoudre de nombreux cas de soi-disant inconstitutionnelle présentés par des différents organes parlementaires, gouvernementales, d’administration présidentielle, locale ou des personnes occupant des postes de responsabilité dans l'État roumain.
Ce que je veux mettre en évidence dans le cadre de la résolution de ces réclamations, faites par divers organismes, c'est que l'institution CCR dans un nombre de cas qui dépendaient du bon fonctionnement de l'État roumain, souvent a pris des décisions et a donné des décisions, soit controversés, soit partisanes qui étaient contraires à la règle de droit et même avec les dispositions expresses de la Constitution du pays.
D'autre part, je veux essayer de faire une brève analyse sur les juges qui ont eu et qui ont la responsabilité des décisions qui ont été prises par  cette institution et, non pas comme un  super juge, mais en tant que citoyen, comme un homme commun qui a droit à une opinion née par la volonté de présenter la vérité telle qu'elle est en réalité.
                                                       
                                        
À cet égard, je ferai référence principalement au Président de la Cour Constitutionnelle, M. Augustin Zegrean qui remplit cette fonction, à partir du 17 juin 2010, lorsqu’il a été choisi, avec cinq des neuf votes des membres du CCR. Il a été nommé juge en 2007 par le Président de la Roumanie, M. Traian Basescu, pour un mandat de neuf ans.
M. Augustin Zegrean est né le 29 Mars 1954 (compte actuellement 60 ans), à Sanmartin, département de Cluj. En 1980, il est diplômé de la Faculté de droit de l'Université de l'Université Babes-Bolyai de Cluj-Napoca. Au cours de sa période d’étudiant, M. Zegrean n'a pas révélé quoi que ce soit sur ses études, en /tant considéré comme un étudiant avec problèmes qui a réussi à promouvoir les années de faculté avec beaucoup de difficulté, de sorte qu'à la fin de la troisième année était sur le point de perdre  l'année parce qu’il a resté corrigent au «droit constitutionnel», en étant forcé à comparaître à l'automne et,  après deux réexaminassions, à peine il a été  capable de prendre la note de passage, cinq.
Après ses études, il a été affecté à un poste mineur de conseiller juridique, d'abord pour «La Base d’Approvisionnent Technico-Matérielle Bistrita (COMAT)» jusqu'en 1984, puis a travaillé dans la même qualité, à «l’Entreprise Electrica Bistrita» jusqu'en 1988, quand il a été forcé de quitter l'entreprise parce que la plupart des procès ont les a perdus,  sans appel.
Avec cette carte de visite, M. Zegrean, incapable de trouver un autre emploi, il a décidé de travailler pour lui-même comme avocat affilié au barreau Bistrita Nasaud jusqu'en 2007, au cours de laquelle il n'a pas aussi excellé dans le domaine du droit civil et commercial qu'il a pratiqué pendant neuf ans.
Frustré par ses échecs professionnels, M. Zegrean, après la révolution de 1989, a essayé d’entrer en politique comme beaucoup d'incompétents ont fait qui n’avaient pas réussi dans leur vie. En 1990, il s’est enregistré sur les listes du  Front du Salut National, puis il fut candidat et après il a gagné avec beaucoup de difficultés un poste de sénateur, qu'il a occupé pendant deux ans, période durant laquelle il n'avait pas fait qu'une seule interpellation au Sénat. Entre 1990 et 1992, il a  réussi à devenir par une série d’arrangements et de manipulations, vice-président de la commission juridique du Sénat.
En 1992, il se retire de la vie politique, mais revient en 2004 parce que, en qualité d’avocat il n’a pas obtenu que de faibles engagements de représentations près des clients et pour ne pas mourir de faim il s’est inscrit au Parti démocrate (PD), dirigé à l’époque par Traian Basescu. Sur les listes de ce parti, il prend la course pour les élections et il gagne un poste de député au Parlement (dans la législature 2004-2008). Après, avant de finir son mandat de député, il a été nommé par Traian Basescu juge à la CCR, pour un mandat de neuf ans.
Comme vous pouvez le voir dans son activité précédente de juge à la CCR, M. Zegrean n’a pas fonctionné même une heure en tant que magistrat ; il n'a pas jamais conduit un procès et non plus il n’a pas donné un verdict juridique, fait pour lequel, toutes ses décisions, comme juge à la CCR, ont été controversées et sans substance juridique.
Le fait que Basescu a été son mentor et son défenseur qui  l’a été nommé comme juge à la CCR et après il a intervenu pour qu’il devienne Président de la Cour Constitutionnelle, Augustin Zegrean est resté un fidèle collaborateur et un partisan de M. Basescu et, surtout en particulier, quand il est devenu le président de la  Roumanie. Ainsi en 2012, quand Traian Băsescu a été suspendu de son poste de président de la Roumanie, Zegrean a joué bluff et a influencé les autres membres juges de la CCR de garder en fonction Basescu bien que le référendum de l'été 2012, plus de 7,5 millions d'électeurs ont voté pour la démission de M. Basescu ainsi comme résulte d’ici :
En outre, à l'initiative de Zegrean ont été falsifié des documents par la CCR qui ont été envoyés au gouvernement afin de couvrir l’affaire du licenciement de Basescu au référendum :
Si M. Zegrean a pensé ainsi et il pense encore sur la façon dont les lois du pays doivent être toujours interprétées, une déclaration hallucinante de celui-ci vienne à confirmer  son incompétence par la déclaration qu’il a fait que «Ça est la grandeur de la loi, toutes les lois laissent place à l'interprétation». Voici la preuve de cette déclaration :
En ce qui concerne les revenus de Zegrean en tant que président du RCC ils sont plus de 20000 lei par mois. En plus de son salaire, Zegrean reçoit une pension pour incapacité de travail permanent en ayant un certificat pour un handicap oculaire qu’il l’a obtenu sur la base de faux documents, le certificat ne donne pas le droit de travailler, car il est considéré comme aveugle. Bien que la loi soit très claire à ce sujet, Zegrean cumul  désavantages sa pension avec son salaire ainsi qu'il est le premier homme dans le pays qui contourne les dispositions légales sans avoir des problèmes, comme le montre le site ci-dessous :
Mais ce qui a attiré mon attention en particulier est le fait que la loi 118/2010, sur les mesures nécessaires pour rétablir l'équilibre budgétaire et d'établir des mesures sur les retraités par qui ont diminué de 25% les salaires de tous les secteur public en 2010, selon la décision de la CCR, cette loi a été avisé par les membres de la CCR pour tous les employés, sauf les salaires de la CCR des juges, ce qui représente une violation flagrante des règles de l'équité ainsi que sur les dispositions de la Constitution de la Roumanie qui stipule clairement que «nul ne peut être au-dessus de la loi et au-delà». Voici donc comment les juges ont pensait, ce qui démontre leurs gains injustes et leur rapacité de pointe.
En tant que tel, aucun des autres membres de la CCR ne sont pas mieux en termes de professionnalisme et en termes d'équité et de bon sens, comme est indiqué dans l'article ci-dessous paru dans le journal «Le Pouvoir» :
Un autre juge de la CCR avec des grands problèmes d'éthique et d'intégrité professionnelle est M. Petre Lazaroiu (Ceausescu).
                                                     

M. Petre Lazaroiu (à l'origine né avec le nom de Ceausescu) est né les 16 mais 1953 (compte maintenant 61 ans) dans la commune Glavile, comté de Valcea. Il est diplômé de la Faculté de droit de l'Université de Bucarest en 1978. Après ses études, il a été affecté comme avocat stagiaire  au Combinat d’Articles Techniques en Caoutchouc – Jilava, dans la période 1 septembre 1979 - 15 juin 1980 et puis  comme conseiller juridique à l’Entreprise Mécanique d’Outillage Chimique  Bucarest dans la période 15 juin 1980 - 13 octobre 1993. À la fin de l'année 1993 a été nommé juge financier à la Cour des Comptes dans la période le 13 octobre 1993 - 30 novembre 2003, puis président du Collège Juridictionnel Bucarest, dans la même période, après qu’il devient avocat dans le Barreau de Bucarest dans la période 1 mai 2004 - 15 septembre 2008.
Homme prudent et surtout pour éviter les problèmes après la révolution de 1989, M. Petre né avec le nom Ceausescu a changé ce nom en Lazaroiu parce qu'il était un parent éloigné de l'ancien dictateur Nicolae Ceausescu.
En 1997, alors qu'il était encore étudiant en dernière année de la Faculté de droit, Peter Lazaroiu a été poursuivi en justice par une serveuse qu'il avait rencontrée dans un camp d'étudiants au «Crique Froid», dans l'été de 1996. La jeune fille a resté enceinte et quand elle a avisé Lazaroiu, il «a manifesté désintérêt. La même attitude il a manifesté à l'égard de l'enfant après sa naissance ». Ainsi que, la jeune femme l’a poursuivi en justice pour la reconnaissance de la paternité et de l'établissement de la pension alimentaire. Bien qu'il nie avec véhémence qu'il est père de l’enfant, finalement le Tribunal de Valcea a déterminé que Petre Ceausescu Lazaroiu est le parent naturel de Flavius Ciprian Mandache, né le 27 Avril 1977 et la décision est devenue définitive.
Les années ont passé et Lazaroiu est devenu juge financier à la Cour des Comptes, poste qui lui a apporté la rencontre de sa vie avec Traian Basescu. En mars 2003, Lazaroiu a jugé et a acquitté Traian Basescu à payer des dommages de 1,1 million d’euros alors qu'il était maire de la capitale. Suite à un  contrôle financier, la Cour des Comptes a imputé à Traian Basescu 37,95 milliards de lei, parce que, comme ordonnateur de crédits, le maire Traian Basescu n’a pas eu l'approbation du Conseil Général pour faire ces paiements, en violant  ainsi la loi no. 489/2001.
L'affaire a été confiée au juge Petre Lazaroiu, qui a rejeté comme non fondé  l’acte d’intimation du procureur général financier. Peu de temps après, de la date de sa décision, Petre Lazaroiu n'a pas été investi en tant que juge par le CSM, parce qu’on lui avait donné un avis négatif de la part du président de la Cour et, après cela, il a passé comme avocat. La solution accordée par lui en faveur de Basescu a donné naissance à une amitié entre ces deux qui, plus tard, a été lui favorable parce qu’il a été nommé juge à la CCR par Basescu.
                                                                         
 
En tant qu'avocat, Lazaroiu a attiré le billet gagnant. Il a fourni assistance juridique à la Société nationale des autoroutes et routes nationales dans le cadre du ministère des Transports. En seulement trois ans, Petre Lazaroiu a reçu de cette entreprise environ 150.000 euros. Coïncidence ou pas, les contrats ont été attribués à Lazaroiu dans la période entre la fin 2004 et 2007, quand Traian Basescu a exercé son premier mandat présidentiel. L’avocat Petre Lazaroiu a encaissé de beaux honoraires prélevés de la société Strabag AG, une compagnie autrichienne de construction présente en Roumanie. Le juge constitutionnel Petre Lazaroiu possède l'une des plus piquantes déclarations de revenu de la CCR, comme il est indiqué dans la vidéo ci-dessous :
                                                    
Voici ce que certains villageois disent sur les maisons que Lazaroiu possède dans le village Smardan, commune Bradeanu, conté de Buzau achetés comme un résultat des affaires qu’il a faits après qu’il est devenu juge à la CCR et donc, à cause de cela, il a été accusé de conflit d'intérêts :
                                                   
D'autre part, Lazaroiu s’est occupé avec des affaires immobilières, même lorsqu’il travaillait en tant que juge dans la CCR, comme la montre la vidéo ci-dessous :
                                                   
Un autre juge controversé de la CCR a été Mme Aspazia Cojocaru qui, bien qu’elle soit maintenant à la retraite, elle est restée comme une personne emblématique dans  l'histoire de la CCR pour ses attitudes changeantes d’un jour à l’autre, ce qu’elle contredisait ses propres déclarations au sujet des décisions prisent par la CCR. Voici son histoire :
                                                  
Aspazia Cojocaru est né le 22 juillet 1946 (compte actuellement 68 ans) en commune Lozna, conté de Botosani. C’est la première femme qui a  fait partie de la CCR. Elle est diplômée de la Faculté de droit de l'Université de Bucarest en 1972 et après elle a fait une série de cours de formation à la Faculté internationale de droit comparé de Strasbourg (France) en 1978 et 1980.
Elle a ensuite travaillé en tant que chercheur principal à l'Institut de recherche juridique I de l'Académie roumaine et en parallèle, a obtenu un doctorat en droit en droit civil. Elle a été membre du Comité de l'Institut de recherches juridiques pour l'évaluation des subventions de l'Académie roumaine. Pour son activité scientifique, elle a obtenu en 1991 le Prix «Nicolae Titulescu». En 2004, Aspazia Cojocaru a été nommé par la Chambre des députés, sur la proposition du Parti social-démocrate, en tant que juge à la Cour constitutionnelle de la Roumanie, pour un mandat de neuf ans.
Bien qu’avec les titres académiques et les fonctions dans lesquelles elle a mené son activité professionnelle, Mme Cojocaru Aspazia, comme citoyenne, a été un personnage controversé et surtout attirés par la rumeur et la méchanceté, ce  qui lui  a causée beaucoup de problèmes dans sa vie.
En avril 2007, le député Cozmin Gusa a révélé que la juge Aspazia Cojocaru a reçu de la part de CNSAS un verdict de collaboration avec la Securitate. Le verdict a été rendu par CNSAS à l'unanimité, sur la base des deux notes dans le dossier d’Aspazia Cojocaru. La juge a admis qu'il avait été contraint en 1984 d'écrire ces notes, au sujet d'une collègue qui partait à l'étranger de façon permanente, dans une enquête judiciaire, mais elle soutient qu'elle n’a pas signé un engagement avec la Sécurité, ni avec la police politique, bien que toutes ses notes données à la  Sécurité ont été signés avec son nom de code «Ana». Voici ce qu’on a parlé dans la presse sur cette affaire :
Le fait qu’Aspazia Cojocaru a collaboré avec la Securitate et qu’elle a été faire chanter par Basescu lors du référendum de sa destitution en été 2012, madame Cojocaru a été déterminé à faire pencher la balance en faveur de Basescu, ainsi qu’à la suite de la décision de la CCR, ce dernier n'a plus été rejeté. Voici comment elle a réagi à la presse quand on a essayé de lui prendre une interview à ce sujet :  
                                                  
D'autre part, le fait que Mme Aspazia a penché la balance en faveur de Basescu et qu'il n'a plus été licencié, un certain nombre de personnes qui n'ont jamais été identifiés ont menacé avec la mort Mme Aspazia.  Au cours de la période on a été décidé qu'elle doit être surveillée en permanence par SRI :
Une autre histoire qui a fait le tour du pays, a été celle qu’Aspazia Cojocaru a participé, avec certains de ses proches, dans un réseau de falsification des examens d'entrée  à la Faculté  de Droit de Bucarest.
La juge Aspazia Cojocaru, son mari, Pavel, un oncle et sa tante sont apparu, avec d'autres accusés, sur le rôle d'un dossier judiciaire il y a près de 40 ans,  entraîné avec des peines allant jusqu'à 13 ans de prison et des amendes considérables. Ce qui est vraiment surprenant, c'est que malgré la gravité des faits et aux sentences prononcées, les condamnés ont bénéficié de pardon de la part de Nicolae Ceausescu, à l'intervention d’un général de Sécurité qui était un parent de l'un des condamnés.
Dans le dossier trouvé dans les archives de la Cour de Bucarest on montre que, de 1969 à 1975, un oncle de Aspaziei Cojocaru, Vasile Fodor - chargé de cours à la Faculté de droit de Bucarest et secrétaire du comité d'admission, a mis en place un système dans lequel en échange de grosses sommes, il garantit l'admission à la Faculté de droit, malgré qu’à ce moment-là sur un seul place étaient quelques dizaines de candidats en compétition.
Que peut-on commenter après la démonstration de façon éloquente de l'absence de l'éthique et de la morale, juste de la part de celle qui devrait assurer l’impartialité et de la justice dans la société roumaine. Rien, sauf que maintenant il est clair pourquoi elle avait peur de  prison, parce qu’elle était si près d’elle et non pas pour la première fois, quand la morale ne l'ai pas empêché de passer de l'autre côté de la loi. En voici la preuve :
Comme Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru était en conflit d'intérêts parce  qu'elle a reçu son salaire et sa pension en même temps sans raison valable. La même situation est observée dans le cas des trois encore juges, sauf les deux que j’ai déjà parlé deux, soit les juges Predescu Ion, Nicolae Cochinescu et Acsinte Gaspar.
Selon une déclaration de revenu non datée qui a été affiché sur le site web de la CCR, Aspazia Cojocaru avait un revenu de retraite annuel de  49000 lei, en plus de son salaire de la CCR, mais dans sa déclaration de revenu en date du juin 2008, ces revenus ne sont plus affichés ainsi que la juge a mentionné seulement son revenu annuel de 72,000 lui pour sa prestation à la Cour Constitutionnelle. En voici la preuve :

Il y aurait plus à dire sur ces juges, ainsi que sur les autres, si nous allons faire une petite recherche en termes de professionnalisme et d'éthiques personnelles affichées. D'autre part, comme vous avez pu le remarquer, toutes mes affirmations par rapport avec les matériaux présentés, dans les analyses que j’ai faites, ont comme base des éléments probatoires dont j'ai parlé, soit par l’indication de la source directe (généralement site Web) ou, en présentant des clips vidéo réalisés par les radio-diffuseurs ou télévisions en Roumanie. Tous ces matériaux initialement présentés à l'époque par ceux qui les ont réalisés, n'ont jamais été contestées par ceux qui ont fait l'objet de critiques ou de révélations, ce qui conduit à la conclusion qu'ils sont vraies et que ceux qui les ont produit, ont violé les lois du pays, mais malheureusement, certains d'entre eux n'ont pas encore répondu devant la loi, telle qu'il était normal.

C’est pourquoi, je m’arrête ici avec la mentionne  que, malheureusement, dans cette institution fondamentale de l'État roumain, dont les membres doivent faire preuve d'intégrité et l'exemple pour que de tels événements ne se reproduisent plus d’eux-mêmes soit pour tout le pays, pour ne pas mentionner l'exemple négatif qu’ils donnent à l'ensemble de la communauté internationale et à cause de cette raison  la Roumanie est regardée avec beaucoup de scepticisme.