Traseismul politic – cea mai mare plagă a politicii românești actuale / La migration politique - la plus grande plaie de la politique actuelle roumaine

                                                                             

 

 

Versiunea română

 

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Sir Winston Leonard Spencer-Churchill referindu-se la traseismul politic al unor aleși parlamentari spunea :  «Anumiți oameni își schimbă partidul, pentru binele principiilor lor ; alții își schimbă principiile pentru binele partidului lor». La noi în România, parlamentarii își schimbă partidul numai pentru binele lor personal și ceea ce este mai tragic, ei uită, chiar de a doua zi după ce au fost aleși, că de fapt ei reprezintă o anumită populație dintr-o regiune a țării care le-au dat mandat să-i reprezinte în cel mai înalt forum al țării, Parlamentul României.

Prin definiția sa generică, traseismul politic, reprezintă atitudinea caracteristică politicianului care se transferă de la un partid la altul în funcție de interesele sale personale. Trecerea se face de obicei între partide cu doctrine diferite și când partidul de la care se pleacă este în cădere electorală. De aici, reiese concluzia că un traseist politic acționează din propriul interes material sau/și electoral. Deseori un traseist politic aduce diverse acuze fostului partid pentru a îmbrobodi electoratul care l-a ales.

Istoria României, nu odată a scos în evidență numeroase cazuri de traseism, fie din partea unor partide sau chiar din partea unor mari politicieni care și-au trădat electoratul/partidul pentru interese meschine personale sau de grup. Fenomenul cunoaște, atât în perioada interbelică și postbelică, cât și în zilele noastre, o ierarhizare pe două nivele : local și central. Fiecare nivel are importanța sa intrinsecă și bine delimitată. Fără a încerca să minimalizăm cauzele și efectele acesteia la nivel local, se poate considera că fenomenul, la nivel central, este mult mai bine perceput și probat, chiar și din punct de vedere documentar.

Fenomenul migrației politice în România, poate fi structurat din punct de vedere al timpului, în câteva etape : perioada antebelică caracterizată prin migrări de mică amploare, perioada 1919-1938 în care fenomenul este semnalat în mod deosebit la nivelul partidelor liberal, tărănesc și averescian, precum și perioada postbelică. Aceasta din urmă a cunoscut două etape : perioada comunistă (1944-1989) și cea contemporană nouă, respectiv etapa postdecembristă după 1989.

Așadar, programele similare, în parte identice dar și diferențele în domeniul doctrinar și, mai ales, goana după putere au condus la scindarea partidelor deja existente. Nici după primul război mondial, partidele nu se prezentau ca niște instituții bine articulate. Nu rareori se întâmpla ca, mai ales înaintea alegerilor, politicienii să treacă dintr-un partid în altul din calcul politic.

In acest sens, aș aminti faptul că, în România de dinainte de primul război mondial, acest fenomen de căutări și tatonări era la începutul vieții politice românești, astfel că, spre exemplu, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), partid prin excelență cu vederi de stânga, este atras în 1829 de Ion Brătianu și accede în structurile Partidului Național Liberal (PNL), partidul cel mai reprezentativ al ideilor de dreapta.

Dintre personajele marcante ale vieții politice românești interbelice, Constantin Argetoianu este un exponent elocvent al fenomenului migrației politice. Astfel, după un periplu prin Partidul Poporului de unde pleacă datorită geloziei generalului Averescu și a neputinței sale de a se înțelege cu cu acesta, Argetoianu, nemulțumit că nu i se rezervase un  post de vicepreședinte la noul Partid Național Țărănesc (PNȚ), rezultat al fuziunii dintre Partidul Național și cel Țărănesc, în septembrie 1926, părăseste Partidul Național deoarece programul noului partid «nu-i inspira încredere».

După acest episod, Argetoianu a colindat prin toate partidele politice sub diferite motive politice sau personale care mai de care mai bizare. Deși membru fondator și chiar creator de partide, Constantin Argetoianu nu avea în realitate, un adevărat atașament pentru viața de partid sau al unei doctrine afiliate, fiind considerat la aceea vreme ca «un sforar în politică», lucru recunoscut chiar de el însuși prin afirmația că viața de partid n-a fost pentru el «decât un mijloc pentru a se folosi, de partidele din care a făcut parte, în scop personal».

In perioada comunistă dintre anii 1944-1989, traseismul politic a fost slab reprezentat  până în 1947, astfel că după abdicarea forțată a regelui Mihai I, țara a fost declarată republică sub conducerea unică a unui singur partid, Partidul Comunist Român. Dacă până în 1947, reprezentanții unor partide au migrat de la un partid la altul sub imperiul amenințărilor și al revoltei față de o serie de partide sau lideri care au colaborat cu PCR, după 1947, toate partidele politice au fost desființate cu excepția PCR care a rămas singura și unica forță politică din România. In aceste condiții, traseismul politic a fost practic inexistent deoarece noua organizare politică a țării nu a mai permis înființarea altor partide.

După revoluția din decembrie 1989, prin liberalizarea înființării partidelor politice, traseismul politic capătă o nouă valență pozitivă, caracterizată prin goana politicienilor de a parveni și a se îmbogății într-un ritm rapid, în condițiile unui stat jefuit fără milă și supus la grele încercări din partea acestora. Insăși Constituția României adoptată după 1989 nu face nicio referire la acest aspect, astfel că legea fundamentală nu impune nicio sancțiune asupra fenomenului de traseism politic.

Se pare că zicala «Când corabia se scufundă, oamenii pleacă» poate fi considerată sloganul perioadei 2008-2014 din România, perioadă caracterizată de schimbări majore ale componenței partidelor parlamentare. În contextul în care ne aflăm în perioada preelectorală imediată, este extrem de interesant de analizat traseul politic urmat de cei care vor apare în toamnă în fața electoratului român, în speranța dobândirii unui nou mandat.

În condițiile în care fenomenul migraționist la nivel social este unul foarte popular, observăm că și clasa politică românească s-a confruntat cu același fenomen, cel puțin în ultimii șase ani, astfel că migrațiile politice înregistrate în România s-au resimțit aproape în toate partidele parlamentare : în perioada 2008-2011 mai mult de 10% din totalul parlamentarilor români actuali s-au transferat cel puțin o dată de la un partid politic la altul. Dacă analizăm același fenomen la sfârșitul mandatelor, respectiv în anul 2012, conform datelor disponibile pe site-ul Camerei Deputaților, observăm că procentul s-a dublat, ajungându-se la 20 de procente, astfel că aproape un sfert din totalul actualilor parlamentari români au practicat traseismul politic în timpul mandatului.

Întorcându-ne însă la conceptul de traseism politic, observăm că acest comportament poate fi generat de mai multe aspecte. Literatura de specialitate oferă, în general, trei răspunsuri la întrebarea : De ce oamenii politici practică traseismul politic ? Astfel, vorbim despre nepotrivirea dintre individ și ideologia partidului, interesele personale ale politicienilor (dorința de a-și asigura un nou mandat) și importanța ocupată de partid în procesul de luare a deciziilor la nivel național. La acestea se adaugă evenimentele politice majore precum schimbări în controlul asupra instituțiilor politice  sau dorința de a implementa politici care să le asigure avantaje personale.

În același timp, literatura distinge două tipuri diferite de traseism politic : cel involuntar, practicat oarecum la nivel de masă, fiind cauzat de volatilitatea mare a noilor sisteme de partide, unde partidele fuzionează, se separă sau chiar se dizolvă și cauzat, de asemenea, de lipsa unei structuri stabile și cel voluntar, determinat de interese personale și practicat individual, după analizarea tuturor avantajelor oferite de afilierea la un anumit partid : avantaje electorale, avantaje instituționale, avantaje ideologice și avantaje distributive.

 Observăm, așadar, că există o serie de cauze care determină actorii politici să schimbe partidul din care fac parte. Dacă în state în care putem să vorbim despre o democrație consolidată, precum Statele Unite ale Americii, traseismul politic, deși rar întâlnit, principala cauză este considerată a fi nepotrivirea dintre individ și ideologia formațiunii politice, în România, principala cauză a traseismului politic deși nu a fost identificată cu certitudine prin studii de specialitate, totuși în practică ea apare datorită fenomenului generat de interese strict personale, întrucât cele mai multe transferuri politice par a coincide cu schimbarea celor care dețineau puterea, respectiv cu cele două momente cheie, spre exemplu, ale perioadei 2008-2014 : realegerea președintelui Traian Băsescu și înființarea Uniunii Social Liberale (prin pierderea puterii de către Partidul Democrat Liberal), există puține studii care să demonstreze acest lucru.

Intr-un studiu efectuat în perioada 2000-2003 asupra a peste 1000 de primari care și-au schimbat afilierea politică, se susține că traseismul politic a fost cauzat în principal de accesul la resurse financiare și, de asemenea, că actorii politici au decis să se transfere ca răspuns la diverse stimulente de natură materială. Totodată, studiul evidențiază o corelație directă între localitățile afectate negativ de reforma bugetului și primarii care au decis să își schimbe partidul.

Cu toate acestea, principala cauză a traseismului politic românesc nu poate fi identificată cu certitudine din punct de vedere al evoluției lui, în condițiile în care nu există informații real menționate cu privire la stimulentele luate în considerare de actorii politici, iar informațiile oferite de către aceștia nu pot fi catalogate ca fiind reale în condițiile în care acestea pot fi rezultatul dezirabilității sociale.

Dacă până acum am vorbit despre cauzele care generează fenomenul, nu pot să nu sesizez că există și o serie de efecte generate de către ceea ce în literatura engleză apare sub numele de «party switching» sau în traducere «comutare de partid» respectiv trecerea cu ușurință de la un partid la altul. Cele mai dese efecte sesizate în statele care s-au confruntat sau se confruntă cu traseismul politic sunt : transformarea minorității în majoritate, schimbarea structurii parlamentului și a grupurilor parlamentare și posibile efecte asupra electoratului ca pierderea încrederii.

Împotriva traseismului politic s-au ridicat o serie de politicieni de marcă cum ar fi fostul lider al PNL, Crin Antonescu și senatorul PNL Tudor Chiuaru. Acesta din urmă, a propus un amendament la modificarea viitoarei Constituții în sensul că la articolul 70 aliniatul 2 să se introducă un nou paragraf care să stipuleze expres următoarele : «Calitatea de senator sau deputat încetează la data demiterii din partidul sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales sau la data înscrierii într-un alt partid».

                                           

Deși, propunerea a fost aprobată de către Comisia pentru revizuirea și redactarea noii Constituții, Curtea Constituțională a României a respins acest amendament la presiunile majorității politicienilor care și-ar fi pierdut una dintre cele mai de seamă câștiguri ale calității de parlamentar. Urmare a acestui fapt, fostul lider al PNL, Crin Antonescu, într-un interviu acordat Agerpres a declarat că «traseismul politic este moartea democrației».

Traseismul politic este tot mai în vogă în partidele de tipul celui al lui Dan Diaconescu (PPDD), denumit și «partidul televizor» în care o serie de politicieni vor să-și schimbe apartenența, mai ales în județul Constanța :

                                             

Pe de altă parte, o serie de politicieni, consideră că traseismul este ceva normal așa cum s-a exprimat și Petru Carcalete, primar la Rădăuți :

                                                

Actualul partid de guvernământ care conduce acum România sub bagheta lui Victor Ponta, cel mai corupt și incompetent  politician din câți a avut până acum România, duce o politică de racolare a unor parlamentari din alte partide cu scopul de a-și menține majoritatea parlamentară, profitând la maximul de faptul că nu există nicio prevedere care să sancționeze traseismul politic românesc. Sub titlul «Traseismul, mobilitate politică prin trădarea de partid» comentatorul Gabriel Teodorescu a făcut precizări asupra felului cum se manifestă acest fenomen pe scena politică din România :  

http://romanian.ruvr.ru/2013_04_03/Traseismul-mobilitate-politica-prin-tradarea-de-partid/

Pe de altă parte, prof. dr. Simina Tănăsescu, a făcut și ea un comentariu deosebit de laborios în «Ziare.com» aspra traseismului politic în România :

http://www.ziare.com/politica/constitutie/despre-traseism-si-referendum-interviu-cu-un-doctor-in-drept-constitutional-1240516

In încheiere, ca o concluzie generală asupra acestui fenomen negativ, se poate afirma cu tărie că traseismul politic este cea mai mare plagă a politicii românești actuale care va trebui să dispară în viitorul apropiat pentru ca adevărata democrație să triumfe și în țara noastră, așa cum se întâmplă în țările cu o democrație adevărată din vestul Europei, din Statele Unite ale Americii și Canadei precum și din cele de pe continentul australian și al arhipelagului japonez.

                                                

                                         

Version française

L'ancien Premier ministre de Grande-Bretagne, Sir Winston Leonard Spencer-Churchill en se référant aux migrations politiques des législateurs élus déclarait : «Certains hommes changent leur parti pour le bien de leurs principes ; autres changent leurs principes pour le bien de leur parti». Chez nous, en Roumanie, nos législateurs changent leur parti seulement pour leur propre bien personnel et ce qui est plus tragique, ils oublient le lendemain après avoir été élu, qu'ils représentent en fait une population dans une région du pays qui leur a donné  un mandat pour les représenter dans la plus haute instance du pays, le Parlement roumain.

Par sa définition générique, la migration politique représente l'attitude caractéristique du politicien qui se transfère d'un parti à un autre, en fonction de son intérêt personnel. La transition est habituellement faite entre les parties avec différentes doctrines et quand le parti d’où il s’en va, est en chute libre. Par conséquent, un migrateur politique actionne pour son propre intérêt matériel et / ou électoral. Souvent, un migrateur politique apporte diverses accusent à l'ancien parti pour tromper l'électorat qui l'a élu.

L’histoire de la Roumanie, non pas une fois a révélé de nombreux cas de migrations politiques, soit de la part d’un parti ou de tiers ou même de la part de grands hommes politiques qui ont trahi les électeurs / partis pour des intérêts personnels ou de groupe. Ce phénomène connait, tant  dans les deux guerres que l'après-guerre et même de nos jours, une hiérarchie à deux niveaux : local et central. Chaque niveau a son importance intrinsèque et bien défini. Sans chercher à minimiser les causes et les effets au niveau local, on peut être considéré que le phénomène au niveau central est beaucoup mieux perçue et peut-être même de son point de vue documentaire.

Le phénomène de la migration politique en Roumanie peut être structuré en termes de temps, en plusieurs étapes: la période d'avant-guerre caractérisée par des migrations à petite échelle, la période 1919-1938 dans laquelle le phénomène est noté en particulier au niveau des partis libéraux, des paysans et le parti averescien, ainsi que la période d'après-guerre. Ce dernier a connu deux étapes : la période communiste (1944-1989) et la nouvelle phase postrévolutionnaire contemporaine, après 1989.

Ainsi, les programmes si semblables, en partie identiques et même les différences du domaine doctrinaire et, en particulier, la lutte pour le pouvoir ont permis de se diviser les partis existants. Même après la Première Guerre Mondiale, les partis ne se présentaient comme des institutions bien articulés. Avant les élections, les politiciens passaient d'un parti à un autre à cause de calcul politique.

À cet égard, je rappellerais le fait qu’en Roumanie d’avant la Première Guerre Mondiale, ce phénomène de  recherches et de sondages étaient au début de la vie politique roumaine, de sorte que, par exemple, le Parti social-démocrate des travailleurs de la Roumanie (PSDTR), parti par excellence avec des vues sur la gauche, a été attiré en 1829 par Ion Bratianu et a accédé dans les structures du Parti National Libéral (PNL), le parti le plus représentatif de la droite.

Parmi les personnalités de la vie politique roumaine entre les deux-guerres mondiales, Constantin Argetoianu est un exposant éloquent de la migration politique. Ainsi, après un périple à travers le Parti Populaire d’où il s’en va en raison de la jalousie du général Averescu et son incapacité de s’entendre avec celui-ci, Argetoianu, mécontent qu'il n'a pas obtenu un poste de vice-président au sein du nouveau Parti National Paysan (PNT),  résulté par la fusion entre le Parti National et le Parti Paysan, en septembre 1926, il quitte le Parti National parce que le nouveau programme du parti «ne lui inspirait pas de la confiance».

Après cet épisode, Argetoianu a voyagé dans tous les partis politiques sous  différentes raisons politiques ou personnelles plus ou moins bizarres. Bien que membre fondateur et même créateur de partis Constantin Argetoianu n'avait pas en fait un réel attachement à la vie du parti ou d'une doctrine liés, considéré à l'époque comme «un jongleur en politique», chose reconnue même par lui seul en disant que la vie du parti était pour lui qu'un moyen d'utiliser les partis à des fins personnelles.

Dans la période communiste des années 1944-1989, la migration politique a été faible représentée jusqu'en 1947, donc après l'abdication forcée du roi Michel Ier, le pays a été déclaré  république sous la direction d'un seul parti unique, le Parti Communiste Roumain. Si jusqu'en 1947, les représentants des certains partis ont migré d'un parti à l'autre, sous l'influence de menaces et de révolte contre un certain nombre de parties ou de dirigeants qui ont collaboré avec le PCR, après 1947, tous les partis politiques ont été dissous, sauf le PCR qui est resté la seule et unique force politique en Roumanie. Dans ces circonstances, la migration politique a été pratiquement inexistante parce que la nouvelle organisation politique du pays n'a pas permis la création d'autres partis.

Après la révolution de 1989, par la libéralisation de la création des partis politiques, la migration politique prend une nouvelle valence positive caractérisée par la lutte des hommes politiques à arriver et à enrichir dans un rythme rapide, en condition d'un état impitoyablement pillé et soumis à des difficultés de la part d'eux. La Constitution adoptée après 1989 ne fait aucune référence à cette question, de sorte que la Loi fondamentale n'impose aucune pénalité sur le phénomène de la migration  politique.

Il semble que l'adage «Quand le bateau coule, les gens s’en vont» peut être considéré comme le slogan de la période de 2008-2014 en Roumanie, une période caractérisée par des changements majeurs dans la composition des partis parlementaires. Étant donné que nous sommes dans la période préélectorale immédiate, il est extrêmement intéressant d'analyser la voie politique suivie de ceux qui se produiront à l'automne devant l'électorat roumain dans l'espoir d'acquérir un nouveau mandat.

Étant donné que le phénomène social de la migration est très populaire, nous voyons que la classe politique roumaine a connu le même phénomène, au moins dans les six dernières années, de sorte que les migrations politiques enregistrées en Roumanie ont été ressenties dans presque tous les partis parlementaires: dans la période 2008-2011 plus de 10% des législateurs roumains actuels ont déménagé au moins une fois d'un parti politique à un autre. Si nous regardons le même phénomène à la fin des mandates respectivement en 2012, selon les données disponibles sur le site Web de la Chambre des députés, nous voyons que le pourcentage a doublé, atteignant 20%, de sorte que près d'un quart des parlementaires roumains actuels ont pratiqué la migration politique pendant la durée de leur mandat.

Pour revenir à la notion de migration politique de remarquer est le fait que ce comportement, peut être causé par plusieurs problèmes. La littérature de spécialité offre généralement trois réponses à la question : Pourquoi les politiciens pratiquent la migration politique ? Ainsi, on parle de l'inadéquation entre l'individu et l'idéologie du parti, les intérêts personnels des politiciens (le désir d'obtenir un second mandat) et l'importance occupée par la partie dans la prise de décisions nationales. En plus on s’ajoute les événements politiques majeurs tels que des changements dans le contrôle des institutions politiques et la volonté de mettre en œuvre des politiques pour assurer des avantages personnels.

Pendant ce temps, la littérature distingue deux types de migration politique différent : le type involontaire pratiqué au niveau de masse, en étant causé par une  forte volatilité provoquée par les nouveaux systèmes de parti où les partis fusionnent, se séparent ou se dissolvent étant causé, aussi, de l'absence d'une structure stable et celui volontaire, déterminé par des intérêts personnels et pratiqués individuellement après avoir examiné tous les avantages de l'adhésion d'un parti : avantages électoraux, avantages institutionnels, avantages idéologiques et avantages distributrices.

Nous observons, donc, qu'il y a une série de causes qui déterminent les acteurs politiques à changer le parti duquel ils appartiennent. Si dans des États où nous pouvons parler d'une démocratie consolidée comme les États-Unis, la migration politique, bien que rare rencontrée, est considéré comme la principale cause le décalage entre l'individu et l'idéologie du parti politique en Roumanie, la principale cause de la migration politique, même si elle n’a pas été identifiée avec certitude par des études, cependant, dans la pratique, elle apparaît à case du  phénomène généré par l'intérêt strictement personnel, parce que la plupart des transferts politiques semblent coïncider avec le changement de ceux qui détenaient le pouvoir, c'est-à-dire les deux moments clés, par exemple, la période 2008-2014, respectif la réélection du président Traian Basescu et la mise en place de l'Union sociale-libérale (par la perte du pouvoir par le Parti libéral-démocrate), il y a peu d'études qui démontrent cela.

Dans une étude réalisée en 2000-2003 sur plus de 1000 maires qui ont changé leur affiliation à un parti, on fait valoir que la migration politique a été principalement causé par l'accès aux ressources financières et aussi que les acteurs politiques ont décidé de se transférer en réponse à diverses incitations matérielles. L'étude montre également une corrélation directe entre les localités touchées négativement par la réforme du  budget et les maires qui ont décidé de changer leur parti.

Cependant, la cause principale de la migration politique roumains, ne peut pas être identifiée avec certitude en termes de son développement, dans les conditions de l’inexistence des informations réelles sur les incitations prises en considération par les acteurs politiques et les informations fournies par eux ne sont pas classés comme étêtent réelles dans les conditions où ils peuvent être le résultat du désire social.

Si jusqu'à présent j’ai parlé des causes qui produisent le phénomène, je ne peux pas à ne pas saisir qu'il y a un certain nombre d'effets générés par ce qui apparaît dans la littérature anglaise comme «party switching». Les plus connus effets  remarqués dans les pays qui ont connu ou connaissent la migration politique sont : la  transformation de la minorité en majorité, la modification la structure du parlement et des groupes parlementaires et les effets possibles sur l'électorat comme une perte de confiance.

Contre la migration politique, se sont élevé une série de politiciens de marque comme l'ancien chef du Parti libéral, Crin Antonescu, le sénateur libéral Tudor Chiuaru, etc. Ce dernier, a proposé un amendement visant à modifier la future Constitution dans le sens qu’au paragraphe 2 de l'article 70 qu’il s’introduise un nouveau paragraphe précisant clairement ce qui suit: «La qualité de sénateur ou de député prend fin à la date de son licenciement du parti ou de la formation politique de la part avec laquelle il a été élu ou de la date quand il s’est enregistré dans un autre parti ».

                                                   

Bien que la proposition ait été approuvée par la Commission pour l’avis et la rédaction de la nouvelle Constitution, la Cour Constitutionnelle de la Roumanie a rejeté cet amendement aux pressions de la plupart des politiciens qui auraient perdu l'un de la plus importante de gains parlementaires. Suite à cela, l'ancien chef du Parti libéral Crin Antonescu, dans une interview avec Agerpres a dit que «la migration politique est la mort de la démocratie».

La migration politique est de plus en plus en vogue dans les partis du type de Dan Diaconescu (PPDD), appelé «TV Party» dans lequel certains politiciens veulent changer leur affiliation, en particulier dans le département de Constanta :

                                                  

D'autre part, certains hommes politiques croient que la migration politique est normale comme le maire de Radauti qui s’est exprimé dans ce sens-là :

                                                  

Le parti au pouvoir qui dirige maintenant la Roumanie sous la direction de Victor Ponta, le politicien le plus corrompu et incompétent qu’a eu jusqu'ici la Roumanie, mène une politique de recrutement de parlementaires d'autres parties afin de maintenir sa majorité parlementaire, en profitant au maximum du fait qu'il n'y a aucune disposition pour sanctionner la migration politique roumaine. Sous la rubrique «La migration, mobilité politique, par trahison du parti» le commentateur Gabriel Teodorescu a fait des précisions sur la façon dont ce phénomène se manifeste dans l'arène politique de la Roumanie :

http://translate.google.ca/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://romanian.ruvr.ru/2013_04_03/Traseismul-mobilitate-politica-prin-tradarea-de-partid/&prev=/search%3Fq%3DTraseismul,%2Bmobilitate%2Bpolitic%25C4%2583%2Bprin%2Btr%25C4%2583darea%2Bde%2Bpartid%26hl%3Dfr

D'autre part, le professeur Dr Simina Tanasescu, a fait un examen très laborieux dans «Ziare.com» sur la migration politique  en Roumanie :

http://translate.google.ca/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://www.ziare.com/politica/constitutie/despre-traseism-si-referendum-interviu-cu-un-doctor-in-drept-constitutional-1240516&prev=/search%3Fq%3DDespre%2Btraseism%2Bsi%2Breferendum%2B-%2BInterviu%2Bcu%2Bun%2Bdoctor%2Bin%2Bdrept%2Bconstitutional%26hl%3Dfr

En conclusion, sur ce phénomène négatif, on peut affirmer que la migration politique est la plus grande plaie de la politique actuelle roumaine qui devra disparaître dans un proche avenir pour que la véritable démocratie doit se prévaloir dans notre pays, comme se passe dans les pays avec une véritable démocratie en Europe occidentale, les États-Unis et au Canada ainsi que ceux du continent australien et l'archipel japonais.

 

Ilie Sârbu - popă securist, francmason și eminență cenușie a ginerelui său, Victor Ponta / Ilie Sarbu - pasteur collaborateur avec la Sécurité, franc-maçon et éminence grise de son gendre, Victor Ponta

                                                                             

Versiunea română

«Am pierdut brațul meu drept» zicea Cardinalul Richelieu, primul ministru al Franței din timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, în decembrie 1638, la moartea prietenului și colaboratorului său apropiat, călugărul capucin François Le Clerc du Tramblay. Acesta era cunoscut printre apropiați, sub numele de Părintele Joseph, considerat ca fiind eminența cenușie a lui Richelieu. Părintele Joseph a fost omul de încredere, de taină al Cadinalului Richelieu, care a jucat un rol important, din umbră (de unde i se trage și numele de eminența cenușie) în istoria Franței, având sarcini pe linie diplomatică și care a reușit să încheie tratate și alianțe importante, câștigând numeroase avantaje pentru țara sa.

Spre deosebire de Părintele Joseph care a fost o figură luminată și deosebit de importantă a epocii sale, fostul preot comunist Ilie Sârbu, n-a fost decât un slujbaș și o unealtă a dictaturii lui Ceaușescu care, împreună cu prietenul său Dan Ilie Ciobota, ce mai târziu a devenit Patriarhul Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, au fost și sunt cei mai detestați prelați români deoarece, au fost și sunt colaboratori activi ai Securității, cu sarcini precise, pe de o parte, de a informa organele de securitate asupra a ceea ce ei aflau de pe urma spovedaniei credincioșilor, iar pe de altă parte, sub sutana lor religioasă, au făcut și încă mai fac jocul Securității, în politica de destabilizare a țării iar, în calitate de spioni, au fost trimiși în diverse țări din vestul Europei, inclusiv la Vatican pentru diversiuni.

Ilie Sârbu s-a născut la 26 mai 1950, în satul Ciuta, comuna Obreja, judetul Caraș-Severin. Provenit dintr-o familie de țărani cu vederi impregnate de idei religioase puritane, tânărul Sârbu, după împlinirea majoratului, începe să-și facă proiecte de viitor, optând pentru cariera de preot la sfatul tatălui său care, după el, în afară de aspectul religios moștenit din familie, constituia și o modalitate ușoară de trai și mai ales de a face bani fără a depune eforturi mari, în condițiile unei orânduiri bazate pe principii comuniste unde viața oamenilor simpli era supusă la grele încercări de supraviețuire.

In anul 1970 se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu pe care îl termină  în 1975 la vârsta de 25 de ani, perioadă în care îl cunoaște pe Dan Ilie Ciobotea cel ce va deveni mai târziu Patriarhul Daniel și cu care se împrietenește. După terminarea Institutului Teologic devine  profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş din anul 1976, apoi directorul acestui seminar în perioada 1978-1981. In paralel, se înscrie la un masterat la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova pe care o absolvă în 1980. Deși licențiat în teologie, tânărul Sârbul este atras și de sfera afacerilor care îi va servi mai târziu să devină un influient om de afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului și asta în condițiile liberalizării economiei de piață, după revoluția din 1989.

În paralel cu activitatea sa teologică și mânat de un spirit spre aventură, în anul 1976, Ilie Sârbu a fost recrutat ca informator în probleme «culte - secte», în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii (structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosarul Fond R ( Reţea ) sub numele conspirativ de «Ovidiu Marinescu». Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe (serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.

Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea lui Ilie Sârbu în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe a Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, acesta a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102.

Conform unor surse de încredere, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil - Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au rămas la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania).

În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, prietenul nostru Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale (Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania).

Din documentele arhivate în dosarul operativ «GUGULANUL» de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat (O.D.C.) Sârbu Ilie, a fost detașat între anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe (R.I.E) Ciubotea Dan Ilie (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveţia şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg (Elveţia). În anul 1989  Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental.

Sub numele conspirativ «Ovidiu Marinescu»,  Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul «Reţea». Fiind apreciat ca un «informator valoros», prietenul nostru a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme ca : «activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase», «legături cu reprezentanţele străine», ş.a.

După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe  Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Adrian Năstase şi a directorului SRI, Timofte Radu, Sarbu nu a mai dat curs intervenţiilor.

Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a lui Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate.

În 1984, trimis fiind de Securitate în Elveția la Institutul Ecumenic de la Bossey pentru a urma cursurile de specializare în ecumenism și de limbă engleză, aici îl reîntâlnește pe prietenul său Dan Ilie Ciobotea care funcționa pe post de  lector și care îi devine îndrumătorul său spiritual. Apropierea celor doi prieteni s-a evidențiat nu numai pe linia activității religioase dar și în relațiile lor cu Securitatea vremii care i-a racolat și folosit în multe misiuni secrete așa cum am arătat mai sus. Iată ce spunea senatorul Marian Valer despre activitatea de securist a lui Ilie Sârbu, socrul actualului premier Victor Ponta cât și despre prietenia acestuia cu Patriarhul Daniel :

http://ohanesian.wordpress.com/2014/05/22/popa-securist-ilie-sarbu-dosarul-gugulanul-si-crimele-revolutiei-din-1989

În perioada 1981-1991, Ilie Sârbu a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara, perioadă în care, în timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe, tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe.

În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.

 În perioada 1991-2001, preotul Sârbu a derulat afaceri importante în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL din Timişoara, situație care i-a permis să devină un om bogat.

Începând din anul 2000 şi până în prezent, Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Adrian Năstase. În 2004, în 2008 şi în 2012 amicul nostru a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş.

In același timp el este și membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 el a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Ilie Sârbu este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD-UNPR-PC din cadrul USD la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat.

In luna decembrie 2003, a avut loc o vânătoare de mistreți la care au participat o serie de înalți demnitari în frunte cu primul ministru Adrian Năstase. La această vânătoare a participat și Ilie Sărbu care pe atunci era ministru al agriculturii. La un moment dat, Ilie Sârbu a fost împușcat, chipurile «din greșeală» și nu din intenție cum s-a justificat atunci, în regiunea pubiană de către Adrian Nâstase care în realitate a vrut să se răzbune pe acesta deoarece aflase că soția sa, Dana Năstase, întreținea raporturi intime cu Ilie Sârbu. Desigur că acest incident a fost mușamalizat iar rănitul a fost imediat transferat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde Ilie Sîrbu a fost operat de trei ori pentru a-i salva testicolul drept, diagnosticul fiind : «plagă împuşcată transfixiantă a pielii coapsei şi a scrotului, cu compromiterea testicolului  drept». De atunci și până în ziua de azi, cei doi colegi de partid nu și-au mai vorbit neoficial niciodată.

In calitate de socru a-l primului ministru Victor Ponta, Ilie Sârbu s-a implicat activ nu numai în viața de familie a ginerelui său, dar și în activitatea politică a acestuia, fiind cel mai apropiat sfătuitor și manipulator din umbră a tuturor acțiunilor și deciziilor importante pe care Victor Ponta le-a luat. Este deja cunoscut faptul că Victor Ponta este un om bolnav labil și deosebit de influiențabil datorită incapacității sale de a lua singur decizii precum și datorită incompetenței sale profesionale. 

În plus, el este și un mare mitoman deoarece minciuna la el a ajuns într-o fază patologică deosebit de gravă și face parte chiar din el însuși, din caracterul său pe care nu poate să și-l schimbe. Acest sindrom, la el se manifestă prin denaturarea adevărului sau prin născocirea unor întamplări, fapte sau situații deosebite, cu scopul de a atrage atenția celor din jur asupra sa, de a iesi în evidență și a obține admiratia și simpatia anturajului, precum și pentru a se simți bine și mai ales pentru a se simti securizat.   Priviți acum un video clip sugestiv care-l reliefează pe Victor Ponta ,față-n față  cu el însuși în comparație cu Traian Băsescu și cu pretenția de a deveni președintele României :

Iată ce spunea consultantul politic Cozmin Gușe despre familia Ponta - Sârbu care domină acum întreaga Românie : 
 

http://www.realitatea.net/cozmin-gu-a-ilie-sarbu-nu-e-integru-i-nici-curat-echipa-lui-ponta-e-in-defensiva_1484039.html

Separat de toate aceste aspecte, Ilie Sârbu este înscris pe lista masonilor din România la numărul 234, listă care se află în evidența SRI și care împreună cu prietenul său, actualul patriarh Daniel duc o politică de învrăjbire împotriva creștinătății, așa cum am arătat în articolul meu din data de 14 iunie 2014 intitulat : «Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în politica românească trecută și actuală». Iată lista respectivă :

http://cornelsabou.blogspot.ca/2012/02/lista-masonilor-din-romania-raport-sri.html

http://www.cotidianul.ro/lista-masonilor-din-romania-230178/

Pentru a înțelege mai bine ce este francmasoneria, vă indic să citiți articolul următor scris de Î.P.S. Mitropolitul  Nicolae al Ardealului :

http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/05/29/george-maior-si-victor-ponta-nasul-si-finul-salut-masonic-in-mijlocul-strazii-ucenicul-se-apleaca-in-fata-maestrului-doamne-biata-tara-a-ajuns-pe-mana-masonilor-satanisti/

Împotriva masonerie s-au ridicat o serie de personalități din lumea întreagă iar din România cel mai critic a fost Prof. Dr. Antonie Iorgovan. Iată un comentariu pe această temă făcut de el :

                                               

Dacă facem o incursiune în istoria postdecembristă, vom constata că majoritatea guvernelor României au fost conduse de francmasoni, așa cum rezultă din clipul următor :

                                                

Dar nu numai atât, masoneria în România a existat infiltrată și înainte de revoluția din decembrie 1989. Iată cum justifică un important mason român legatura dintre biserica ortodoxă și confreria masonică :

 

                                                  

După cum se poate vedea din materialul prezentat, precum și din postările mele anterioare pe acest blog, marea majoritate a foștilor nomenclaturiști comuniști, a celor care au provenit din organele fostei Securități și a celor adoptați cu vederi comuniste din noua generație de neocomuniști, toți s-au adunat în Partidul Social Democrat (PSD) care nu este altcineva decât fostul Partid Comunist Român (PCR) căruia i s-a schimbat doar titulatura. In rest, au rămas aceiași  comuniști care din nefericire, au ajuns acum la putere, prin vicleșuguri și minciuni pe care vi le-am prezentat cu lux de amănunte în cadrul acestui blog. Am convingerea totuși, că poporul român se va deștepta și va arunca la lada de gunoi a istoriei pe toți cei care și-au bătut joc de țara noastră și că odată și-odată aceștia vor plăti scump pentru toate mizeriile pe care le-au făcut.

 

Version française

«J'ai perdu mon bras droit», disait le Cardinal Richelieu, le  premier ministre de la France sous le règne de Louis XIII, en décembre 1638, à la mort de son ami et collaborateur, le moine capucin François Le Clerc du Tramblay. Celui-ci était connu parmi ses près sous le nom de Père Joseph, considéré comme l’éminence grise de Richelieu. Le Père Joseph était l’homme de confiance du Cardinal Richelieu qui a joué un rôle important dans l'ombre (d’où on tire son nom de l'éminence grise) dans l'histoire de France, en ayant des tâches sur la  ligne diplomatique et qui a été en mesure à conclure des traités et des alliances, en gagnant de nombreux avantages pour son pays.

Contrairement au Père Joseph qui était une figure éclairée et très importante de son temps, l'ancien prêtre communiste Ilie Sârbu n'était qu'un serviteur et un outil de la dictature de Ceausescu, qui, avec son ami Dan Ilie Ciobota, qui plus tard deviendra le chef de l'Église orthodoxe roumaine, le Patriarche Daniel, ils ont été et sont les plus détestés prêtres roumains parce qu’ils ont été et sont des collaborateurs actifs de la Securitate, avec des tâches claires, d'une part, d'informer les autorités de sécurité sur les confessions des croyants et d'autre part, dans leur robe religieuse, ils ont fait et font encore le jeu politique de la Securitate de déstabiliser le pays et, en tant que des espions, ils ont été envoyés dans divers pays d'Europe occidentale, y compris le Vatican,  pour produire des diversions contre les pays en cause.

Ilie Sârbu est né le 26 mai 1950, dans le village de Ciuta, commune Obreja, Caras-Severin. Originaire d'une famille de paysans avec des idées religieuses puritaines, le jeune Sarbu, après avoir atteint l'âge adulte, a commencé à faire des projets d'avenir en optant pour la carrière de prêtre au conseil de son père qui, après lui, en dehors de l'aspect religieux, hérité de sa famille, était un moyen facile de vie, en particulier pour faire de l'argent sans travailler fort, en vertu d'une société  fondée sur des principes communistes, où la vie des gens ordinaires a été soumise à des épreuves de survie.

En 1970, il est entré à l'Institut Théologique de Sibiu qu’il finit  en 1975 à l'âge de 25 ans, au cours de laquelle il rencontre Dan Ilie Ciobotea qui deviendra plus tard le Patriarche Daniel et de qui se lie une grande amitié. Après avoir fini l'Institut  Théologique, il est devenu professeur au Séminaire Théologique de  Caransebes en 1976, puis directeur du Séminaire au cours de 1978 à 1981. En parallèle, il s'inscrit à une maîtrise à la Faculté de Sciences Économiques de Craiova dont il sort diplômer en 1980. Même s’il est en possession d’une licence en théologie, il est  attiré par le secteur d'affaires qui, servira plus tard, de devenir un homme d'affaires influent dans les domaines du commerce, de l'agriculture et du broyage  et ça dans les conditions de la libéralisation de l'économie du marché après 1989.

En parallèle avec son activité théologique et animés par un esprit d'aventure, en 1976, Ilie Sarbu a été recruté comme informateur dans des problèmes «cultes - sectes» dans le réseau de la  Direction I de la Sécurité (structure avec des responsabilités  de la police politique) le dossier Fond R (réseau) sous le nom de code «Ovidiu Marinescu». Plus tard, son beau-père, qui était colonel de la Sécurité d'État l’a recommandé la CIE (service de renseignement extérieur) pour le prendre en vue de l'envoi à un poste à l'étranger.

Le chef du Groupe territorial de Timisoara du Centre des renseignements externes, le colonel Aurel Crisan a reçu l'ordre de préparer à gérer Sarbu pour l'encadrement comme officier couvert dans l’appareil des renseignements étrangers de sécurité de l'État. À cet égard, le colonel Aurel Crisan l’a présenté et l’a recommandé aux représentants des lignes d’activité externe de la Centrale et, après l'évaluation et les tests sur toutes les lignes et les espaces d'espionnage, il a été stabilisé en contact avec colonel Nadejde Nicolae, qui l’a envoyé après  chez colonel Gaina Constantin, tous les deux en fessant  partie de l'UM 0544/102.

Selon certaines sources fiables, le colonel Nadejde Nicolae a été impliqué, avec le lieutenant-colonel Sergiu Nica, le chef d'unité 0544 / R, le colonel Diaconescu Ion et le major Vitescu Andrei et autres, dans des opérations d'intimidation des personnes de l'émigration politique roumaine à l'Ouest, sur lequel ont été effectués des attentats (Nicolae Penescu, fondateur du Conseil national de l'exil roumain  - de France, Virgil Tanase, Emil Georgescu et Serban Orascu de la station de radio «l’Europe Libre», le médecin Ion Serban et l’ingénieur Rudolph Bruchner, des anciens officiers de Sécurité qui sont restés à l'ennemi, le premier s'installa en Suisse et l'autre en Allemagne.

Pendant qu’il se trouvait dans un stade de formation, comme agent clandestin illégal d'une unité conspiratrice du Centre des Informations Externes du Département de la Sûreté de l'État et il était conseillé du Métropolitain  de Banat, Nicolae Corneanu, notre ami, Ilie Sarbu, a été envoyé en missions de renseignements étrangers, mais aussi pour des vérifications et adaptation au climat de contre-espionnage hostile, sur des territoires des pays occidentaux (Suisse, Angleterre, Allemagne).

Dans les documents archivés dans le dossier «GUGULANUL» par le colonel Gaina Constantin, ancien officier recruteur et formateurs des agents clandestins en UM 0544/102 de Bucarest, maintenu en activité après 1989, résulte que l'officier conspiré (ODC) Ilie Sarbu, a été déployé entre 1984-1985 en Suisse pour le contrôle du référent d’informations externes (RIE) Ciubotea Dan Ilie (maintenant Patriarche de l'Église orthodoxe roumaine), qui a été professeur et directeur adjoint de l'Institut œcuménique de Bossey en Suisse et professeur associé à l'Institut œcuménique de Genève et Fribourg (Suisse). Ilie Sarbu en 1989 a été envoyé en Angleterre dans le but de créer des relations de coopération d’intérêts opératrices pour soutenir une couverture biographique sous laquelle devait être naturalisé dans un espace occidental.

Sous le nom de code «Ovidiu Marinescu», Ilie Sarbu a continué aussi la collaboration avec les organes internes de Sécurité de l'État, en fournissant un grand volume d'informations - notes manuscrites - listés dans son dossier personnel d’informateur, archivé au Fonds «Réseau». En étant apprécié comme un «informateur précieux», notre ami a été prise dans le cadre personnel du chef adjoint de la sécurité de Timis, qui l’a utilisé dans plusieurs problèmes, tels que : «Des activités hostiles au régime politique effectuée sous la couverture de cultes et sectes religieuses», « Desliens avec les représentants étrangers», etc.

Après avoir encadré le colonel Gaina Constantin à la Direction Générale de Renseignement et de Protection Interne, celui-ci a signalé au chef de la direction, le questeur Virgil Ardelean qu’il a eu en liaison Ilie Sarbu et il a demandé l'approbation de le maintenir le contact opérationnel avec l’enregistrement dans les listes d’agents d'infiltration du DGIPI.  Pendant le temps qu’il a été  ministre de l'Agriculture, des Forêts et développements rural, dans le gouvernement Nastase, le colonel Gaina Constantin a exercé un trafic d’influence systématique à côté de Ilie Sarbu jusqu'à un certain point, quand, après la consultation du Premier ministre Adrian Nastase et le directeur SRI Radu Timofte, Sarbu n’a pas plus donné suite aux  interventions.

Gêné par refus, le questeur Virgil Ardelean a de-conspiré la qualité secrète du politicien Ilie Sarbu, en le rendant ainsi vulnérable aux influences et pressions, inclusif devant un service de l'étranger, à l'égard duquel se trouvait aussi Virgil Ardelean. Après avoir de-conspiré l’existence du dossier opérationnel de Sarbu Ilie,  Virgil Ardelean l’a mis en dépendance et utilisé comme agent le contrôle politique et la manipulation de la gauche social-démocrate.

 En 1984, la Sécurité l’a envoyé en Suisse à l'Institut œcuménique de Bossey pour faire à une spécialisation dans l'œcuménisme en anglais. Ici, il a rencontré son ami Dan Ilie Ciobotea qui fonctionnait comme conférencier et qui lui devient son conseiller spirituel. L’approche des deux amis s’est mis en évidence dans leurs relations avec la Sécurité roumaine qui les a recrutés et les a utilisés même au Vatican. Voilà ce qu’il disait le sénateur Marian Valer sur l’activité de secouriste de Sarbu, le beau-père de l'actuel Premier ministre Victor Ponta et de son amitié avec le patriarche Daniel :

http://translate.google.ro/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://ohanesian.wordpress.com/2014/05/22/popa-securist-ilie-sarbu-dosarul-gugulanul-si-crimele-revolutiei-din-1989/&prev=/search%3Fq%3Dpopa%2Bsecurist%2Bilie%2Bsarbu%26biw%3D1344%26bih%3D710

Au cours de 1981-1991, Ilie Sarbu a activé comme conseiller économique auprès du Métropolie Orthodoxe du Banat à Timişoara, période au cours de la laquelle, pendant les événements sanglants de Timişoara en décembre 1989, sans avoir des tâches dans ce sens-là, pour excès même de zèle, Ilie Sarbu a signalé plusieurs fois par jour, à son lien supérieur opératoire du Centre d'information externe, tout ce qu’il observait dans le périmètre de la Cathédrale Métropolitaine Orthodoxe.

En date du 17 décembre 1989, quand, par l’ordre et par son exemple personnel du général Chiţac Mihai, Ministère de la Défense, a été déclenché feu d'armes automatiques sur les civils dans la place de la Cathédrale, la foule s’est retiré pour se mettre à l'abri dans la cathédrale. De sa propre initiative, le conseiller métropolitain Sarbu Ilie a fermé et barricadé les portes de la Cathédrale de sorte que, plus de gens qui ont essayé et espéré pour se sauver dans la Cathédrale, ont été massacré, dont six morts et des dizaines de blessés, à cause des balles tirés par l’armé.

Au cours de 1991-2001, le prêtre Sarbu a déroulé des affaires importantes, réalisés dans le domaine du commerce, agriculture et du fraisage, en ayant la fonction de chef de la direction de la Société allemande SC Fangmeier Agro-Impex SRL à Timisoara, situation qui lui a permis de devenir riche.

Depuis 2000 jusqu'à maintenant, Ilie Sarbu a détenu un certain nombre de fonctions politiques et administratives de la fonction publique. Ainsi, à partir du 1er janvier à 31 décembre 2000 il a détenu la fonction de président du Conseil du comté de Timis. Au cours de 2001-2004, il a été ministre de l'Agriculture, des Forêts et du Développement rural dans le gouvernement PSD dirigé par le Premier ministre Adrian Nastase. En 2004, 2008 et 2012, notre ami a participé aux élections et il a été élu sénateur au Parlement roumain dans la circonscription électorale Timis.

Dans le même temps, il est membre du Parti social-démocrate et a servi comme vice-président du PSD et, maintenant il occupe les postes de chef du groupe parlementaire PSD au Sénat roumain et membre du Bureau permanent national du PSD. En 2008, il a occupé temporairement le poste de président du Sénat. Ilie Sarbu est connu comme le père de l’europarlamentaire Sarbu Dacian, candidate sur la liste de l’Alliance électorale PSD-UNPR-PC de l'USD aux élections pour le Parlement européen du 25 mai 2014 et, en même temps, comme beau-père du Premier ministre du gouvernement de la Roumanie, Victor Ponta, président du Parti social-démocrate.

En décembre 2003, on a eu lieu une chasse au sanglier en présence d'un certain nombre de hauts fonctionnaires dirigés par le Premier ministre Adrian Nastase. À cette chasse a également participé Ilie Sarbu qui était alors ministre de l'Agriculture. À un moment donné, Ilie Sarbu a été abattu, de façon «accidentellement» et non pas par intention, lorsqu’on a justifié à l’époque, dans la région pubienne par Adrian Nastase, qui voulait vraiment se venger parce qu'il avait appris que sa femme, Dana Nastase, entretenait des relations intimes avec Ilie Sârbu. Bien sûr que, cet incident a été étouffé et le blessé a été immédiatement transféré à l'Hôpital d'urgence Floreasca, où Ilie Sârbu a été opéré à trois reprises pour sauver son testicule droit, le diagnostic étant «transfixiante blessure par balle à la peau de la cuisse et le scrotum qui a  compromis le testicule droit.  Depuis et jusqu'à aujourd'hui, les deux collègues de parti n'ont jamais parlé que de façon informelle.

Comme beau-père du Premier ministre Victor Ponta, Ilie Sarbu s’est impliqué activement, non seulement dans la vie de la famille de son gendre, mais aussi dans son activité politique et de travail en étant le plus proche conseiller et manipulateur en ombre de toutes les actions et décisions importantes que Victor Ponta les a pris. Il est déjà connu, que Victor Ponta est un homme instable et très influençable en raison de son incapacité à prendre ses propres décisions et à cause de son incompétence professionnelle. D'après le consultant politique Cozmin Guse, la famille de Ponta - Sarbu domine maintenant la Roumanie, comme suite :

http://translate.google.com/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://www.realitatea.net/cozmin-gu-a-ilie-sarbu-nu-e-integru-i-nici-curat-echipa-lui-ponta-e-in-defensiva_1484039.html&prev=/search%3Fq%3DCozmin%2BGu%25C8%2599%25C4%2583:%2BFamilia%2BPonta-S%25C3%25A2rbu%2Bdomin%25C4%2583%2BRom%25C3%25A2nia,%2Blucrurile%2Bse%2Bcomplic%25C4%2583%2Bprivind%2Bcandidatura%26hl%3Dfr%26biw%3D1344%26bih%3D710

En dehors de tout cela, Ilie Sârbu est sur la liste des francs-maçons de Roumanie, au numéro 234, liste qui se trouve dans les dossiers appartenant à SRI et, avec son ami, l'actuel patriarche Daniel, mènent une politique d'hostilité contre le christianisme, comme s’est indiqué dans mon article daté du 14 juin 2014 et intitulé : «L'implication de l'Église Orthodoxe Roumaine dans la politique roumaine passée et d’aujourd'hui». Voici la liste :

http://translate.google.com/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://www.badpolitics.ro/lista-%25E2%2580%259Cneactualizata%25E2%2580%259D-a-masonilor-din-romania-raport-sri/&prev=/search%3Fq%3DLista%2Bmasonilor%2Bdin%2BRomania%2B(raport%2BSRI)%26hl%3Dfr%26biw%3D1344%26bih%3D710

http://translate.google.com/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://bisericasecreta.wordpress.com/2010/12/02/lista-%25E2%2580%259Cneactualizata%25E2%2580%259D-a-masonilor-din-romania-%25E2%2580%2593-raport-sri/&prev=/search%3Fq%3DLista%2Bmasonilor%2Bdin%2BRomania%2B(raport%2BSRI)%26hl%3Dfr%26biw%3D1344%26bih%3D710

Pour mieux comprendre ce qui est la franc-maçonnerie, vous devriez lire l'article suivant écrit par Son Éminence le Métropolite Nicolae de Transylvanie :

http://translate.google.com/translate?hl=fr&sl=ro&u=http://deveghepatriei.wordpress.com/2013/05/29/george-maior-si-victor-ponta-nasul-si-finul-salut-masonic-in-mijlocul-strazii-ucenicul-se-apleaca-in-fata-maestrului-doamne-biata-tara-a-ajuns-pe-mana-masonilor-satanisti/&prev=/search%3Fq%3DMasoneria%2Bsatanista%2Beste%2BANATEMIZATA%2B!%26hl%3Dfr%26biw%3D1344%26bih%3D710

Contre la franc-maçonnerie, on a soulevé un certain nombre de personnalités du monde entier et en Roumanie le plus critique a été le Dr Antonie Iorgovan. Voici un commentaire qu'il a fait sur le sujet :

                                                  

Si nous faisons une incursion dans l'histoire postrévolutionnaire du décembre 1989, nous constatons que la plupart des gouvernements roumains ont été dirigées par les francs-maçons, comme le montre la vidéo ci-dessous :

                                             

Mais pas seulement cela, la franc-maçonnerie en Roumanie a été infiltrée même  avant la révolution de 1989 :

                                               

Comme on peut le voir à partir du matériel présenté, ainsi que dans mes précédents articles sur ce blog, la plupart des anciennes nomenclatures communiste, ceux qui provenaient de l'ancienne police secrète et de ceux qui ont été adoptées de la nouvelle génération de néo-communistes, tous se sont réunis au sein du Parti social-démocrate (PSD), qui n'est autre que l'ancien Parti communiste roumain (PCR), qui a changé seulement son nom. En échange, on est resté les mêmes communistes qui, malheureusement, maintenant sont arrivés au pouvoir par la tromperie et parles mensonges que j'ai présenté en détail dans ce blog. Je crois, cependant, que le peuple roumain va se réveillera et va jeter à la poubelle de l'histoire tous ceux qui se moque de notre pays et qu'ils vont payer très cher pour toute la misère qu'ils ont fait.