vendredi 4 juillet 2014

Ce secrete se ascund în spatele actualului președinte al Senatului României, Călin-Popescu Tăriceanu ? / Quels secrets se cacher-t-il derrière l’actuel président du Sénat de la Roumanie, Calin-Popescu Tariceanu ?


                                                                          
 
 
Versiunea română
Scriitorul englez George Meredith scria, în prefața celebrului său roman «Aventurile lui Harry Richmond», referindu-se la viața și activitarea eroului principal din romanul său, următoarele : «Un bărbat îndrăgostit de o femeie, care se pregăteşte în mintea lui să iubească pe alta, în deplinătatea conştiinţei şi fără să se ascundă, nu va fi niciodată considerat un om demn de încredere».
Pornind de la aceast citat, domnul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, nu s-a depărtat prea mult de gândirea și atitudinea în societate a eroului din romanul amintit deoarece, ca și Harry Rochmond, a dus până acum o viață plină de conflicte și  aventuri, din care unele picante, ce au făcut din el, pe de o parte, un fel de aventurier politic și un businessman implicat dar foarte prudent, iar pe de altă parte, un adorat al femeilor pentru care banul și viața ușoară contează mai mult decât relația dezinteresată cu un adevărat bărbat.
Născut la data de 14 ianuarie 1952 la București, Călin-Popescu Tăriceanu (CPT) a făcut parte dintr-o familie cu rădăcini grecești despre care mama sa Alexandrina-Louise Atanasiade Lăzărescu mărturisea în 2008 că : «sunt grecoaică pe trei sferturi» și că arborele său genealogic s-ar întinde până la domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat.
La vremea liceului, domnul Călin-Popescu Tăriceanu a urmat cursurile vestitei școli «Sfântul Sava» din Bucuresti, perioadă în care a cochetat la vârsta de 17 ani cu cariera de fotomodel spre sfârșitul anului 1970 când a colaborat cu creatoarea de modă Zina Dumitrescu fiind în același timp manechin pentru o scurtă perioadă de timp la cea mai în vogă revistă de modă comunistă de atunci ce apărea sub numele de «Modern». Destinul actualului președinte al Senatului României s-a interesectat doar pentru scurt timp cu lumea modei ; el nefiind angajat pe o durată mai lungă timp în domeniu respectiv și neparticipând la defilări de modă,  fiind doar un colaborator al revistei mai sus amintite, activitate pe care el a făcut-o în paralel cu școala pentru care a primit, după mărturisirile sale, doar 250 de lei.
Am ținut să menționez acest episod din viața lui deoarece, perioada respectivă l-a marcat pentru totdeauna din punct de vedere afectiv întrucât, crezându-se un Adonis, ca urmare a succesului obținut în perioada liceală și-a impus, mai târziu în viață, o anumită atitudine studiată de candid cuceritor, mai ales în relațiile sale cu femeile ce s-au perindat de-a-lungul timpului în viața lui. Faptul că a fost plăcut de femei pentru aspectul său fizic și pentru inocența sa afisată în mod voit, CPT a utilizat la maximum aceste insușiri și în relațiile sale viitoare, nu numai cu femeile dar și cu restul anturajului său din domeniul afacerilor și al politicului care îl va ridica ulterior aproape de vârful piramidei.
In anul 1976, a absolvit cursurile Facultății de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București după care, în 1981, și-a susținut masteratul în matematică și informatică la Universitatea Bucuresti. După terminarea studiilor universitare, CPT a lucrat ca inginer la Administrația Natională a Apelor în perioada anilor 1976-1977 apoi, între anii 1977-1979. a fost angajat tot ca inginer la Construcții Industriale din București. Inarmat cu o oarecare experiență în domeniu, CPT a fost numit ulterior asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnica de pe lângă Institutul de constructii Bucuresti între anii 1980-1991.
Revoluția din 1989 îl determină să părăsească viața universitară și să intre pe făgașul mass-mediei și al businessului în general, astfel că în 1990 fondează primul post de radio privat din România sub numele de «Contact» după care devine director general al acestui post de radio în perioada 1992-1996. Mai târziu, devine membru fondator al Clubului Român de Presă iar apoi, în perioada 2001-2003, a fost ales președinte al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Ca o consecință a schimbărilor ce au avut loc în societatea românească după 1989,  o serie de necunoscuți, cu excepția celor care proveniseră din sfera nomenclaturiștilor comuniști (ei au luat totul de-a-gata ca și cum averea statului era a lor), ca Ion Iliescu, Adrian Năstase și alții, au izbutit într-o perioadă scurtă să-și creeze o bază materială bună prin intrarea lor în politică, în paralel cu activitatea profesională. Domnul Tăriceanu, văzând ce se întâmplă în jurul lui, a început și el să se intereseze de domeniul politicii. Astfel în 1990, împreună cu alți militanți, devine membru fondator al Partidului National Liberal (PNL) după care, încet, încet,  urcă treptele în ierarhia politică ajungînd să conducă acest partid în perioada februarie 2005 - martie 2009, timp în care devine cu oarecare emoții deputat PNL de București deoarece la timpul respectiv (noiembrie 2008) un alt candidat din Ilfov era cât pe aici să-i ocupe locul.
In perioada  decembrie 2004 până în decembrie 2008 ocupă postul de prim-ministru al României, perioadă  în care începe un război cu Traian Băsescu care în aprilie 2006 a afirmat că regretă că l-a numit prim-ministru, acuzându-l de parteneriat cu grupuri de interese economice referindu-se în special la dușmanul său Dinu Patriciu care era președintele companiei «Rompetrol».
Acest război cu Traian Băsescu a durat toată perioada mandatului său de prim-ministru, timp în care se reliefează disputa generată de anunțul oficial al domnului Tăriceanu, la 29 iunie 2006, când și-a afirmat sprijinul privind retragerea trupelor românești din zonele de conflict, unde acestea nu se aflau sub mandat al ONU, NATO și Uniunea Europeana, fapt pentru care Președintele și-a exprimat opoziția față de intenția domnului Tăticeanu de a se retrage trupele românești din Irak.
Ruptura definitivă s-a petrecut la data de 1 aprilie 2007, când domnul Tăriceanu i-a demis pe miniștrii membrii ai Partidului Democrat (partid aflat sub oblăduirea domnului Băsescu) și a format un guvern minoritar împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Guvernul astfel constituit a fost aprobat imediat de Parlament la 3 aprilie, cu sprijinul Partidului Social Democrat cu care domnul Tăriceanu a cochetat pe toată perioada mandatului său, ceea ce mai târziu, acest partid în frunte cu premierul actual Victor Ponta îl va ajuta să devină președintele Senatului României.
Relația domnului Tăriceanu cu omul de afaceri Dinu Patriciu, a contribuit și ea la ascuțirea disputelor politice cu domnul Băsescu prin aceea că în septembrie 2005, presa a dezvăluit că premierul de atunci a cumpărat 10 milioane de acțiuni ale companiei Rompetrol, bazându-se pe informații confidențiale obținute de la Dinu Patriciu, acțiuni pe care le-a vândut cu mare profit după ce a devenit prim-ministru.
Pe de altă parte, în ianuarie 2007, doamna Elena Udrea, protejata președintelui Băsescu, a stârnit un scandal politic de amploare grație unui bilețel roz. Ea a susținut la o emisiune televizată că, în perioada în care a lucrat la Palatul Cotroceni, premierul Tăriceanu i-a scris președintelui Băsescu, pe un bilețel de culoare roz, cerându-i să intervină la Parchet pentru domnul  Dinu Patriciu care era atunci anchetat de acest organ judiciar. Domnul Tăriceanu a negat inițial existența biletului, însă domnul Traian Băsescu l-a prezentat presei, bilet care conținea următorul text :
«Dragă Traiane,
1. Iți trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc.
2. Dacă ai ocazia, să vorbești la Parchet despre subiect !».
Doamna Udrea a adăugat că scrisoarea în cauză nu era o adresă oficială, ci «o rugăminte de a interveni în favoarea rezolvării litigiului cu Petromidia», fapt ce reprezenta clar un trafic de influiență ce făcea și atunci parte din ansamblul preocupărilor majore ale politicienilor împregnați de corupția generalizată din aceea perioadă. Iată ce spunea domnul Tăriceanu, la un moment dat, despre bilețelul roz :
                                               
Mai târziu, după ce a pierdut postul de președinte al PNL și respectiv pe cel de prim-ministru, domnul Tăriceanu s-a izolat de cercul noului președinte al PNL, domnul Crin Antonescu căruia îi găsea tot timpul nod în papură și asta pentru că, într-un fel, îl pizmuia pentru actvitatea sa politică nepătată și retorica lui desăvârșită, el neacceptând că în viață mai există și perioade de declin. Și ca acest tablou să fie cât mai edificator vă prezint confruntarea dintre domnii Tăriceanu și Crin Antonescu ce s-a desfășurat la postul de televiziune «Antena 3» înainte de pierderea mandatului său de președinte al PNL, unde atacurile la persoană  au făcut parte din argumentele dezvoltate și susținute cu insistență, în contra apărare, de domnul Tăriceanu :
                                                
Cariera sa politică și succesele relativ rapide din domeniul profesional au contribuit la creșterea averii sale personale într-un ritm impresionant, situație în care toate aceste lucruri încep să-l avantajeze și să-i marcheze personalitatea.
Iată ce publica jurnalul «Ziare.com» pe pagina sa de Internet în legătură cu averea domnului Tăriceanu :
Dacă în politică a fost permanent în lumina reflectoarelor, ca deputat, ministru, președinte al PNL și apoi premier, în business, a acționat cu prudență, diversificându-și participațiile (cu un aport de 20%-30% din capitalul social) la companii din domenii variate. A jucat doar o singura carte în comerțul cu automobile, care constituia în același timp și un hobby personal în care a băgat foarte mulți bani, la societatea «Automotive», unde a devenit asociat unic, carte care s-a dovedit ulterior câștigătoare. Apoi a intrat într-un sistem relațional care, în timp, s-a dezvoltat în jurul lui, datorită rolului său ce l-a jucat în mediul politic și de afaceri.
Nume sonore din businessul românesc și din mediul politic i-au fost sau îi sunt încă parteneri de afaceri ca fostul ministru al finantelor, Sebastian Vlădescu, fostul presedinte al AVAS, Gabriel Zbârcea, presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, omul de afaceri Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Nicolae Badea și mulți alții. In compania acestor oameni de afaceri și în general în lumea bună a cercurilor selecte din România și străinătate, domnul Tăriceanu s-a simțit în elementul lui, cochetând și afișindu-și o imagine de om care s-a consolidat din toate punctele de vedere.
Trecând acum la latura afectiv personală a domnului Tăriceanu, printre pasiunile sale s-au numărat în mod real mașinile și mai ales femeile. El a rămas statornic veleităților sale de fost fotomodel din perioada tinereții sale, în care a crezut cu adevărat că, vârsta nu are nicio importanță când este vorba de femei, continuând chiar la o vârstă înaintată să facă pe junele prim în pofida anilor care, în timp, s-au scurs din viața sa, fără a realiza că la un moment dat devenise penibil față de ceilalți bărbați cu aceeași vârstă ca și a lui. Faptul că acum are la activ cinci căsătorii, în afara relațiilor sale cu alte femei, demonstrează o conduită a unui om care, pe de o parte se teme de bătrânețe, iar pe de altă parte, vine să întărească ideea desprinsă de George Meredith din citatul mentionat la începutul acestui comentariu, cum că oamenii nehotărâți și care se iubesc pe ei însuși «nu vor fi niciodată considerați credibili» cum de altfel s-a și petrecut în multele lui acțiuni atât în domeniul politicului cât și al afacerilor.
La ora actuală, domnul Călin-Popescu Tariceanu este deja la a cincea căsătorie și după cât se pare, nu are de gând să se oprescă. El este un bărbat care crede că iubeşte încă femeile la o vârstă la care bărbații își depun în general armele. Indiferent de culoarea părului, blonde, brunete sau roşcate, eroul nostru le-a vrut și le vrea pe toate. Şi nu numai că le iubeşte, ci, la o adică, le ia şi de nevastă. Are însă o singură condiţie : să fie de fiecare dată mai tânără decât el.
Realitatea este că el se gîndește numai la persoana sa și, după părerea mea, lui îi plac fantasmele de alcov ce i le poate satisface, conform opiniei și dorințelor sale, numai femeile tinere care, în afară de acest aspect, pot fi dirijate și mai ales prezentate publicului, alături de el, ca pe niște bibelouri greu de dobândit. Este un fel de amăgire, în care el crede și dorește să trasmită publicului mesajul, cum că, spre exemplu : Uite ce femeie am lângă mine, în timp ce voi nu sunteți în stare de nimic și datorită acestui fapt nu mă pot compara cu voi !
Deși întotdeauna, domnul Tăriceanu a vrut ca relațiile sale publice cu femeile să fie departe de ochii lumii și să rămână un secret numai al lui, cu toate acestea a fost un secret, ca să zic așa, al lui Polichinelle despre care lumea a vorbit continuu. Iata o demonstrație video a acestei afirmații :
                                                 
«Cu femeile cu care m-am iubit, m-am şi însurat», declara el în urmă cu ceva ani, într-un interviu la postul de televiziune «Antena 3». Şi poate chiar nu a exagerat cu această afirmaţie. Ultima sa cucerire pe care a și luat-o de nevastă, a cincea în ordinea cronologică a căsătoriilor sale anterioare, se numește Loredana Moise, de profesie artist plastic. Noua doamnă Tăriceanu are 35 de ani și este cu 26 de ani mai tânără decât actualul președinte al Senatului fiind originară din Buzău.
După cum se știe, CPT a mai avut patru neveste înainte de a se îndrăgosti (??) de actuala soție. Prima căsătorie a domnului Tăriceanu a avut loc în anul 1976, cu o colegă de facultate, stabilită acum în SUA. Pe vremea aceea, actuala sa nevastă avea doar doi ani și sunt convins că nici prin cap nu îi trecea, la aceea vârstă, că va lua când va fi mare un bărbat aflat în pragul pensionării cu o diferență impresionantă de ani față de ea. «Cred că era în 1976, când de-abia terminasem facultatea și a durat până în 1980», povestea el pentru ziarul «Libertatea»,  fără să dea însă mai multe detalii despre fosta sa primă nevastă.
A doua soție a fost Livia Popescu, fata fostului ambasador al României în Israel, Valeriu Georgescu (agent al României cu conexiuni importante în Securitate și Partid). Aceasta a ocupat, se pare, perioada anilor ’80 din viaţa domnului Călin Popescu Tăriceanu. Ajunsă femeie de afaceri, ea conduce acum, printre altele, domeniul «Conacul dintre vii», o pensiune de lux, bazată pe turism ecologic, în Urlaţi, în apropiere de Sibiu.
Cea de-a treia căsnicie a lui CPT cu Cornelia Trăntescu a fost învăluită în mult mister, deoarece domnul Tăriceanu nu a vrut să se afle că aceasta a fost însăși verișoara lui cu care inițial a avut legături de afaceri, fapt pentru care Biserica a și refuzat unirea lor în fața altarului, în timp ce medicii i-au dat de înțeles asupra unei eventuale incompatibilități genetice. Se pare că soții Tăriceanu și Cornelia «erau căsătoriți de mai mulți ani, dar au ascuns acest lucru», după cum scria revista «Q Magazine» și cotidianul «Gardianul». Cu toate acestea, Cornelia Trăntescu este cea care i-a dăruit primul copil, pe nume Călin, născut în ianuarie 1996.
Cea de-a patra soţie, Ioana Dinu, avea doar 19 ani când privirea i s-a întâlnit cu cea a domnului Călin Popescu Tăriceanu. Era în octombrie 1996, iar în 2003 ea devenea cea de-a patra soţie a cuceritorului nostru de atunci. Ioana părea partenera perfectă pentru un bărbat cu un sfert de veac mai în vârstă decât ea care ar fi trebuit poate, printre altele, să-i ofere calea unei liniștite căsnicii a eroului nostru, ceea ce practic nu s-a petrecut deoarece domnul Tăriceanu, mereu vrednic și căutător de noi aventuri, a renunțat și la această fată cuminte pentru a se însura cu a cincea sa nevastă actuală, doamna Loredana Moise. După opt ani de căsătorie cu Ioana, CPT a divorțat de ea  în anul 2011 când și-a descoperit o nouă pasiune (poate nu și ultima) pentru actuala sa soție. Cei doi au împreună un băiat, pe nume Mihai. De altfel, relaţia lor a fost cea mai mediatizată de toate tabloidele din România. Presa a scris că Ioana și Călin s-au cunoscut pe Calea Victoriei în timpul unei manifestații organizate de Convenția Democrată, cu puțin timp înainte de alegerile din 1996. Iată cum comenta postul de televiziune «Pro TV»  divorțul domnului Tăriceanu cu frumoasa Ioana :
                                                 
Făcând o analiză de ansamblu asupra acestor episoade din viața sa personală, se poate spune că domnul Tăriceanu a găsit în femeile ce l-au urmat în viață, un fel de debușeu, un fel de motivație pentru a-și dovedi că este capabil încă să atragă atenția asupra sexului frumos, fără să înțeleagă însă, că o femeie tânără, niciodată nu se alătură unui bărbat aflat în pragul pensionării decât în condițiile în care acesta îi oferă o viață lipsită de griji, unde, bineînțeles că, nu poate fi vorba de iubire. Pentru el, iubirea unei femei înseamnă satisfacerea unor instincte masculine, ținînd cont de faptul că el nu se poate exprima altfel, ca și mulți bărbați aflați în situația lui deoarece, așa cum afirma psihologul american Alon Gratch în cartea sa «Dacă bărbații ar vorbi», «prin tăsăturile caracteristrice ale genelor aparținând bărbaților, majoritatea acestora nu știu sau nu sunt în stare să-și comunice sentimentele, decât în alcovul unei femei».
De aceea, bărbații sunt obsedați în permanență de sex, oricând și oriunde, fapt pentru care acest mod de a fi îi ajută să-și depășească stresul psihologic atunci când se află în prezența unei femei. Faptul că uneori, femeia de lângă el nu reacționează prompt dorințelor sale, imaginația sa începe să debordeze tot felul de presupuneri legate, fie de o eventuală privire pe care consoarta sa a aruncat-o asupra unui frumos tânăr mascul în pielea căruia el nu mai poate să intre niciodată, fie că ea nu a răspuns dorințelor sale erotice ca în prima zi în care au partajat primul act de iubire. De aceea, cred că acestea sunt motivele pentru care CPT s-a căsătorit de cinci ori și nu se știe dacă vor mai urma și altele.
Am insistat mai mult asupra laturii sale afective pentru a demonstra cititorului caracterul său schimbător, instabil și labil care l-a influiențat în permanență nu numai în  legătură cu viața sa personală, dar și în activitățile sale profesionale și politice care s-au schimbat în permanență și de fiecare dată în alt domeniu de activitate, deoarece prietenul nostru nu a fost niciodată mulțumit de rezultatele realizate pe care el și le dorea inițial să fie la superlativ.
Ceea ce remarc la noii politicieni care au apărut după revoluția din 1989 este faptul că, datorită trecerii de la sistemul comunist la cel capitalist, care s-a făcut brusc în România, aceștia nu au parcurs o etapă de tranziție astfel că noile concepte nu au putut fi implementate într-un mod corespunzător. Toți s-au repezit să-și umple buzunarele, lăsând la o parte așa zisele bune intenții, în timp ce apelurile lor la democrație nu au fost decât lozinci de care s-au debarasat imediat după ce și-au rezolvat problemele lor personale.
Priviți vă rog imaginea acestui domn pe care nu întâmplător am ales-o dintre sutele de fotografii în care el a pozat cu un zâmbet asemănător celui cu care și-a început cariera sa scurtă de fotomodel la revista «Modern». Este, după opinia mea, chipul unui om care-și dezvăluie adevărata sa identitate cînd nu se mai află în lumina reflectoarelor și care exprimă adevăratul său caracter, exact cum Balzac își descria odată, cu o adevărată măiestrie, eroii romanelor sale. Un om dur care nu inspiră încredere, cu un comportament agresiv ascuns, înclinat să nu se supună normelor societății, cu o expresie dominatoare pe care uneori și-o impune în diverse spații publice pentru ca oamenii din jurul lui să îl perceapă că el ar fi un adevărat lider, iată ce exprimă fotografia de mai sus a domnului Tăriceanu. Da, după mine, aceasta este imaginea caracterului său reflectată de înfățișarea propriului său chip.
Și ca o paranteză, să ne amintim în paralel de cugetările lui Nicolae Iorga care, referindu-se la caracterul unei persoane, spunea : «de cele mai multe ori, un om are mai multe caractere : unul pe care-l crede el, altul pe care i-l dă publicul și un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluși, ce în realitate, e cel adevărat», situație ce naște întrebarea firească : care este în realitate adevăratul caracter al acestui om ?
Pe de altă parte, în concepția sa despre viață, cred că CPT dorește să se asemene cu mult discutatul «bărbat de tip Alfa». Caracteristicele acestui tip de mascul sunt dominarea adversarului,  încredere în el însăși unde în relațiile de muncă este un lider înnăscut ce este în stare să se implice chiar și în bătăi sângeroase pentru a-și menține poziția de numărul unu, apelând chiar la mijloacele limbajului agresiv, ironic și o comportare sfidătoare sau arogantă, în timp ce în relațiile amoroase este convins că este un tip atrăgător, seducător, că este cel mai bun în tot ceea ce face iar când întâlnește o femeie care îi atrage atenția se gândește la ideea dezvoltată de Honoré de Balzac că «dacă reușesc să cuceresc o femeie, înseamnă că sunt cu adevărat atrăgător și deci toate celelalte femei s-au inșelat în privința mea».
Dar să revenim în zilele noastre și să analizăm ultimul episod, în care CPT apare ca o persoană ce nu a renunțat la lupta pentru putere, cu aceea dorință de a ajunge cu orice chip și prin orice mijloace președintele României, situație în care și-a călcat pe sentimentele sale de așa zis liberal convins, părăsind chiar partidul liberal pe care el împreună cu alții, l-a fondat după revoluția din 1989. In accepțiunea sa, PNL-ul a trădat ideile liberale prin dorința acestuia de a se unifica cu PDL, fapt pentru care se pregătește acum să înființeze un nou partid sub denumirea de Partidul Liberal Reformator bazat pe ideile sale, așa zis reformatoare (adică să fie de fapt cârpa de șters pe jos a PSD-ului) cu scopul de a fi sprijinit de domnul Victor Ponta pentru a deveni poate președintele României și pentru care a reușit să convingă prin minciuni și promisiuni, o serie de liberali aflați în prima linie din PNL de a se alătura lui și viitorului său partidului fantomă, în ideia că și alți liberali din același partid sau cu alte convingeri politice din alte partide îl vor urma, astfel că, actualul PNL, ar trebui, după opinia sa, să se autodesființeze.
Klaus Johannis, președintele actual al PNL, nu de mult a comentat la televiziunea B1 faptul că noul partid (Partidul Liberal Reformator) ce va fi inființat de CPT nu va fi decât o anexă a PSD-ului și respectiv a premierului Victor Ponta care îl folosește pe acesta să destabilizeze adevăratul PNL. Iată reacția sa :
                                                 
Pe de altă parte, la același post de televiziune, renumitul comentator Radu Banciu afirma că domnul Tăriceanu ar fi devenit acum, după toate manipulările și declarațiile mincinoase pe care le-a făcut în spațiul public, un fel de «varicelă» a politicii dâmbovițene :
                                                    
După cum se știe, premierul Victor Ponta nu urmărește decât propriul său interes și al partidului pe care il conduce în ideea ca el să devină singurul lider, un fel de dictator într-o țară unde numai el să comande și în care poporul să rămână în mizeria instituită de el. Deși cazierul său este plin de multe semne de întrebare și acțiuni penale, domnul Victor Ponta încearcă, prin intermediul lui CPT, să reatragă o serie de liberali care au părăsit USL-ul, cu scopul vădit de a-și forma o puternică majoritate în Parlament, ce în prezent cam scârțâie. In acest sens, l-a promovat pe CPT în funcția de președinte al Senatului, asigurându-i verbal chiar susținerea sa pentru funcția de președinte al României pe care CPT și-o dorește atât de mult. Tot acest aranajment nu este altceva decât o gogoriță izvorâtă din ideile mincinoase ale premierului Ponta care la momentul oportun îl va arunca pe CPT ca pe o măsea stricată, înstalându-se în fotoliul de președinte al țării, așa cum și-a dorit-o dintotdeauna.
                                              

 
Version française
L’écrivain anglais George Meredith a écrit dans la préface de son célèbre roman «Les aventures de Harry Richmond», en se référant à la vie et l’activitarea du personnage principal de son roman, ce qui suit: «Un homme amoureux d’une femme, qui se prépare dans son esprit à aimer une autre, en pleine conscience et ouvertement, ne sera jamais considéré comme une personne digne de confiance».
Sur la base de cette citation, M. Calin Constantin Anton Popescu Tariceanu, ne s’est pas trop éloigné de la pensée et de l'attitude dans la société du héros du roman, parce que, comme Harry Rochmond, il a mené une vie pleine de conflits et d'aventures, dont certains épicés, ce qui a fait de lui, d'une part, une sorte d'aventurier politique et  un homme d'affaires impliqué et très prudent et, d'autre part, un adoré des femmes pour qui l'argent et la vie facile compte plus que la relation désintéressé  avec un vrai homme.
Né le 14 Janvier 1952 à Bucarest, M. Calin-Popescu Tariceanu (CPT) a fait partie d'une famille d'origine grecque de qui sa mère Louise Alexandrina Atanasiade Lazarescu a déclaré en 2008 : «Je suis une femme grecque sur trois quarts» et que son arbre généalogique s'étendrait au souverain phanariote, Constantin Mavrocordat.
M. Calin Popescu Tariceanu a suivi les cours du lycée "Saint Sava" à Bucarest, au cours de laquelle il a flirté à 17 ans avec la carrière de modèle en 1970 quand il a collaboré avec le designer de mode Zina Dumitrescu tout en étant un modèle pour une courte période de temps à la plus en vogue revue de mode communiste qui apparaissait sous le nom de «Moderne». Le destin de l’actuel président du Sénat s’est intersectée que brièvement avec le monde de la mode ; il ne s'est pas engagé sur une plus longue période de temps dans le domaine concerné et il n’a pas participé à des défilés de mode, en étant seulement un simple collaborateur de la revue concernée ci-dessus.
J’ai tenu à parler de cet épisode de sa vie parce que depuis, cette période l’a marqué pour toujours, car en se croyant un  Adonis, il s’est  imposé une certaine attitude dans sa vie franchement étudiée de candide conquérant, surtout avec les femmes qui ont passée dans sa vie. Le fait qu’il a été agréablement aimé de femmes pour son apparence physique et son innocence délibérément affichée, CPT a utilisé au maximum ces qualités même dans ses relations futures, non seulement avec les femmes, mais aussi avec le reste de son entourage d’affaires et de la politique.
En 1976, il est devenu diplômé de l'Institut de constructions Hydro-techniques à Bucarest après qu’en 1981, il a passé les examens pour une maîtrise en mathématiques et en sciences informatiques à l'Université de Bucarest. Après avoir terminé ses études universitaires, CPT a travaillé comme ingénieur à l'Administration nationale de l'eau dans la période 1976-1977 puis entre 1977-1979 il a travaillé tout comme ingénieur à Constructions industrielles de Bucarest. Armé  avec une certaine expérience, CPT a été nommé assistent universitaire à la Faculté de l'Institut de Hydrotechnique de Bucarest entre 1980 à 1991.
Révolution de 1989 l'amène à quitter l'université et il entre sur le chemin de  médias et des affaires en général, ainsi qu’en 1990, il a fondé la première station de radio privée en Roumanie «Contact» et après il est devenu PDG de ce post la radio entre 1992 à 1996. Plus tard il devient membre fondateur du Club de la presse roumaine entre 2001-2003, puis a été élu président de l'Association des constructeurs automobiles et les importateurs (APIA).
En parallèle avec son activité professionnelle, CPT commence à se renseigner sur la sphère politique ainsi que, en 1990 il est devenu membre fondateur du Parti national libéral (PNL), après quoi il commence lentement à monter les escaliers de la hiérarchie politique  en arrivant à diriger ce parti de février 2005 - mars 2009, temps dans lequel il devient député PNL de Bucarest. Dans la période de décembre 2004 à décembre 2008 il occupe le poste de Premier ministre de la Roumanie et dans cette période-là période il commence une guerre avec Traian Basescu qui en avril 2006, a dit qu'il regrette qu’il  l’avait désigné Premier-ministre, en l’accusant de collaboration avec des groupes d'intérêts économiques en se référant en particulier à son ennemi Dinu Patriciu qui était président de la société «Rompetrol».
Cette guerre avec Traian Basescu a duré au cours de son mandat en tant que Premier ministre, temps dans lequel s’est passé le conflit généré par l'annonce officielle de Traian Basescu le 29 juin 2006, lorsqu’il a déclaré son soutien au retrait des troupes roumaines dans les zones de conflit où elles ne se trouvaient pas sous mandat de l'ONU, l'OTAN et l'Union européenne, fait pour lequel le président a exprimé une forte opposition au retrait des troupes roumaines d'Irak. La rupture définitive s'est produite le 1er Avril 2007, lorsque Tariceanu a licencié les ministres membres du Parti démocratique (parti sous  l’aile de Basescu) et il a formé un gouvernement minoritaire avec l'Union démocratique des Hongrois de Roumanie. Le gouvernement ainsi constitué a été approuvé par le Parlement le 3 Avril de la même année, avec le soutien du Parti social-démocrate avec lequel Tariceanu a flirté sur l’ensemble de la période de son mandat, ce qui plus tard, le PSD dirigé par Victor Ponta l’aidera à devenir président du Sénat.
La relation de Tariceanu avec Dinu Patriciu  a contribué à aiguiser les conflits politiques avec Băsescu par lequel qu’en septembre 2005, la presse a révélé que le premier ministre a acheté 10 millions d'actions de la société Rompetrol, basé sur des informations préférentielles obtenues à partir de Dinu Patriciu, actions qui l’ont vendu avec grand profit après qu’il est devenu Premier ministre.
D'autre part, en janvier 2007, Elena Udrea, la  protégée de Basescu, a suscité un énorme scandale politique grâce à une petite note rose. Elle a affirmé dans une émission de télévision que dans la période au cours de laquelle elle a travaillé au Palais de Cotroceni, le Premier ministre a écrit au président Basescu, sur une petite note rose, en lui demandant d'intervenir au Parquet pour Dinu Patriciu qui était enquêté par cet organe judiciaire. Tariceanu, d'abord a nié l'existence du billet, mais Basescu a présenté à la presse le billet contenant le texte suivant :
« Cher Traian, 1. Je t’envoie ci-joint un document de Petromidia sur les  enquêtes qui sont en cours. 2.  Si tu as l'occasion, parle au  Parquet à ce sujet ! ».
Udrea a ajouté que la lettre n'était pas une adresse officielle, mais «une demande d'intervenir en faveur de la résolution du procès avec Petromidia», ce qui représentait un trafic clair d’influence. Voici ce que Tariceanu a dit à un moment donné sur la note rose :
                                                    
Plus tard, après avoir perdu le poste de président du Parti libéral et ceux du Premier ministre, Tariceanu s’est isolé du cercle du nouveau président du PNL, Crin Antonescu, à qui, il trouvait toujours des défauts et c'est parce que, en quelque sorte, il était jaloux pour son activité et sa rhétorique parfaite et surtout il ne comprenait pas que, dans la vie il y a aussi des périodes de déclin. Et que cette image soit plus convaincante, je vous présente la confrontation entre CPT et Crin Antonescu qui a eu lieu au poste de télévision «Antena 3» avant de perdre son mandat de président du PNL :
                                                     
Sa carrière politique et ses succès relativement rapides du domaine professionnel ont contribué à la croissance de sa fortune personnelle à un rythme impressionnant, dans lequel toutes ces choses-là commencent à l’avantager et de lui  marquer sa personnalité.
Voici ce que le journal «Ziare.com» publiait sur son site d’Iinternet en ce qui concerne la richesse que disposait notre Tăriceanu  :
Si dans la politique, il a toujours été devant les lumières de réflecteurs comme député, ministre, président du PNL et Premier ministre, dans le business a agi prudemment en diversifiant ses participations (avec une contribution de 20% à 30% du capital) à des entreprises dans des domaines variés. Il a joué une seule fois dans le commerce  d’automobiles, à la société «Automotive» , où il est devenu associé unique et qui s'est avéré être un succès. Mais, il est entré dans un système relationnel qui,  au fil du temps, s’est développé autour de lui, en raison du son rôle qu'il a joué dans l'environnement politique et des affaires.
Noms sonores dans le business roumain et de l'environnement politique ont été ou ils sont encore ses partenaires commerciaux comme l'ancien ministre des Finances, Sebastian Vladescu, ancien président de l'AVAS, Gabriel Zbarcea, le président de la Banque HVB, Dan Pascariu, les hommes d'affaires Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Nicolae Badea et bien d'autres.
En compagnie de ces hommes d'affaires et plus généralement dans des cercles sélects de Roumanie et à l'étranger, Tăriceanu se sentait dans son élément, flirtant et affichant une image de l'homme qui s’est consolidé, à tous les égards.
Parmi les passions personnelles de Tariceanu font partie les voitures et surtout les femmes. Il a été toujours fidèle à ses ambitions d’ancien photo modèle durant sa jeunesse à laquelle il croyait vraiment que l'âge n'est pas pertinent quand il s'agit de femmes, en continuant à faire des conquêtes malgré les années qui se sont écoulées dans sa vie sans réaliser, qu’à un certain moment il  était devenu pénible pour les autres hommes de son âge. Le fait, qu’il a à son actif cinq mariages, en dehors de ses relations avec d'autres femmes, montre un comportement d'un homme qui, d'une part, a peur de la vieillesse et, d'autre part, on vient renforcer l'idée tirée de la citation mentionnée par George Meredith au début de ce commentaire, qui dit que les gens indécis qui s’aiment eux-mêmes «ne seront jamais considérés comme crédibles» et comme cela a également eu lieu dans ses nombreuses actions tant dans la politique et des affaires.
Actuellement, Calin Popescu Tariceanu est déjà au cinquième mariage et apparemment, il ne va pas s'arrêter. Il est un homme qui pense qu'il aime toujours les femmes à un âge où les hommes déposent généralement leurs armes. Indépendamment de la couleur des cheveux, blondes, brunes ou rousses, notre héros les veut toutes. Et non seulement qu’il les aime, mais il se marie avec elles. Il a, cependant, une seule condition : être toujours plus jeune que lui. La réalité est qu'il ne pense qu'à sa personne et à mon avis il aime les fantasmes d’alcôve qui peuvent le satisfaire seulement par des jeunes femmes qui,  en plus de cela, peuvent être dirigées et présentés au public à côté de lui comme des bibelots, difficiles à atteindre. C’est une sorte d’illusion à laquelle il croit et en veut le transmettre comme un message au public, tels que, par exemple : Regardez, quelle  femme que j’ai à côté de moi, alors que vous n'êtes pas capable de rien et de ce fait je ne peux pas me comparer avec vous !
Bien que Tariceanu a toujours voulu que ses relations avec les femmes soient loin des yeux du monde et de rester un secret seulement à lui, mais pour ainsi dire, c’était un secret de Polichinelle constamment parlé de tout le monde. Voici une vidéo pour la démonstration de  cette affirmation :
                                                    
«Avec les femmes que j'ai faits amour, je me suis même marié avec elles» disait-il il y a quelques années, dans une interview à l’Antena 3. Et peut-être qu’il n’a pas exagéré avec cette affirmation. Sa dernière conquête qu’il a aussi pris comme sa femme, la cinquième dans l'ordre chronologique de ses mariages précédents, Loredana Moïse, est une artiste professionnelle d’arts plastiques. La nouvelle dame Tăriceanu a 35 ans, soit avec de 26 ans de moins que l'actuel président du Sénat et, elle provient de Buzau.
Comme on le sait déjà, CPT a eu encore quatre épouses avant de tomber amoureux (?)  d’actuelle sa femme. Le premier mariage de Tăriceanu a eu lieu en 1976 avec une collègue d’université qui, maintenant, se trouve en Amérique. À l’époque, son épouse actuelle avait un âge de seulement deux ans et je suis convaincu qu'aucune pensée ne lui avait pas passé, à cet âge, quand elle sera plus grande qu’elle va épouse un homme sur le point de départ à la retraite. «Je pense que c'était en 1976, quand j’ai fini la Faculté de Hydrotechnique et a duré jusqu'en 1980», a-t-il déclaré au journal «La Liberté», mais sans donner plus de détails au sujet de son ex-première épouse.
La deuxième femme a été Livia Popescu, la fille de l'ancien ambassadeur de Roumanie en Israël, Valeriu Georgescu (agent de Roumanie avec des liens importants dans la Sécurité et de Parti). Elle a occupé, paraît-il, les années `80 de la vie de Tariceanu. Arrivée femme d'affaires, elle dirige maintenant, entre autres, le domaine du «Manoir d’entres les vignes», une maison d'hôtes de luxe basée sur le tourisme écologique dans la ville de Urlati, près de Sibiu.
Le troisième mariage de CPT avec Cornelia Trantescu a été enveloppé dans un grand mystère parce que Tăriceanu n’a pas voulu être dévoilé parce que sa nouvelle femme était même sa cousine avec laquelle il faisait avant des  affaires, ce qu’après l'Église a refusé de leur donner sa bénédiction. Il semble que Tăriceanu et Cornelia «étaient mariés pendant de nombreuses années, mais ils ont gardé leur secret», comme a écrit le magazine "Q Magazine" et le journal "The Guardian". Cependant, Cornelia Trantescui lui a donné son premier enfant nommé Calin, né en janvier 1996.
La quatrième épouse, Ioana Dinu, n'avait que 19 ans quand elle a rencontré le regard de notre héros. C’était en octobre 1996, et en 2003 elle est devenue le quatrième épouse de notre vainqueur d’époque. Ioana, semblait alors la partenaire idéale pour un homme avec un quart de siècle plus âgé qu'elle qui aurait dû lui changer les cataplasmes et de trouver la paix permanente dans son dernier mariage, ce que n'a presque pas eu lieu parce que notre vieux râteau, toujours à la recherche de nouvelles aventures, a renoncé encore une fois à cette bonne fille pour épouser sa cinquième femme, Loredana Moïse. Ioana a divorcé en 2011. Tous les deux ont ensemble un fils, Michael. En fait, leur relation a été le plus médiatisé. La presse a écrit que Ioana et Calin se sont rencontrés sur «Calea Victoriei» lors d'un rassemblement organisé par la Convention démocratique, peu de temps avant les élections de 1996. Voilà comment la station de télévision «Pro TV» commentait le divorce de Ioana Tariceanu :
                                                 
En faisant une analyse d’ensemble sur  ces épisodes de sa vie personnelle, on peut dire que notre héros a trouvé dans les femmes qui l'ont suivi dans sa vie, une sorte de sortie, une motivation pour prouver à lui-même qu'il est encore capable d'attirer son attention au beau sexe, sans comprendre, cependant, qu’une jeune femme ne s’est jamais rejoint avec un homme sur le point de son départ à la retraite que seulement quand il lui donne une vie insouciante, où, bien sûr que, on ne peut pas parler d'amour. Pour lui, l'amour d'une femme, c'est la satisfaction de ses instincts masculins, compte tenu du fait qu'il ne peut pas s’exprimer autrement, parce que, ainsi comme le psychologue américain Alon Gratch affirmait dans son livre «Si les hommes pouvaient parler», je cite : «par les particularités caractéristiques aux gènes des hommes, la plupart d'entre eux ne savent pas ou ne sont pas en mesure de communiquer leurs sentiments que dans l'alcôve d'une femme».
C’est pour cela que les hommes sont toujours obsédés par le sexe, n'importe quand, n'importe où, ce que, cette façon d'être ont les rendent une aide à surmonter le stress psychologique lorsqu'ils sont en présence d'une femme. Le fait que, parfois, la femme qui se trouve à côté de lui ne réagit pas rapidement à ses désirs, son imagination débordante commence à faire le tour de toutes sortes d'hypothèses liées  sur la possible que son épouse puisse jeter un coup d’oeil sur un beau jeune homme avec qui, il ne pourra jamais à rivaliser ou elle n'a pas répondu à ses désirs érotiques que le premier jour où ils ont partagé leur premier acte d'amour. Par conséquent, je pense que ce sont les raisons pour qui CPT a été marié cinq fois et on ne sait pas s'il va avoir d'autres.
J'ai insisté plus de temps sur le côté affectif pour montrer au lecteur son caractère instable qui l’a constamment influencé non seulement sur sa vie personnelle, mais aussi dans ses activités professionnelles et politiques. Ce que je remarque aux nouveaux politiciens  qui ont émergé après 1989 est que le fait que, à cause de la  transition du communisme au système capitaliste qui a été faite tout à coup, ceux-ci n’ont pas parcouru une phase de transition afin que les nouveaux concepts n’ont pas été mises en œuvre d'une manière appropriée. Tous se sont précipités pour se remplir les poches alors que leurs recours à la démocratie est restée seulement des slogans qui ont été rejetés immédiatement après qu'ils ont résolu leurs problèmes personnels. Je ne sais pas pourquoi ce peuple a été si dure sorti-de-temps en restant toujours au bas de la société.
Regardez l'image de ce monsieur s'il vous plaît que non par hasard je l’ai choisi parmi les centaines de photos dans lesquels il posait avec un sourire comme celui avec lequel il a débuté sa courte carrière de photo-modèle à la revue «Moderne». Il est, à mon avis, l'image d'un homme qui révèle son véritable caractère quand il n'est plus dans les lumières des réflecteurs et qui exprime son vrai caractère, tout comme Balzac quand il décrivait ses héros dans ses romans. Un homme dur, pas fiable avec un comportement agressif secrètement incliné à ne pas obéir aux règles de la société, avec une expression dominante que, parfois, il s’impose dans  différents espaces publics pour que les personnes, qui se trouvent autour de lui, doivent s'apercevoir qu'il est un vrai leader. Oui, pour moi, c'est l'image de son propre caractère qui reflète son âme.
Et comme une parenthèse, que nous nous rappelons  en  parallèle de Nicolae Iorga qui, en se référant au caractère d'une personne, il en disait que «le plus souvent un homme a plusieurs caractères : l’un qu’il en crois, un autre qui lui donne le public et le troisième que ni l'un ni l'autre,  ne peuvent pas  jamais l’élucider et qui est en réalité le vrai caractère de cet homme».
D'autre part, dans sa conception sur la vie, je pense que le CPT souhaite se comparer avec le beaucoup discuté « Le mâle Alpha». Les caractéristiques de ce type de mâle sont la domination de  l’adversaire, la confiance en lui-même où dans les relations de travail il  est un leader inné qui est capable de s'engager même dans des combats sanglants pour maintenir son numéro un, en appelant même à des moyens linguistiques agressives, ironiques et u comportement provocateur ou arrogant, alors que dans les relations amoureuses il est convaincu qu’il est un gars attractif, séducteur, qu’il est le meilleur dans tout ce qu'il fait et quand il rencontre une femme qui lui attire son attention il pense à l'idée développée par Honoré de Balzac qui disait que «si j’arrive à conquérir une femme, cela signifie que je suis vraiment attractif et que toutes les femmes se sont trompées sur moi».
Mais, revenons à nos jours d’aujourd'hui pour analyse le dernier épisode, dans lequel CPT apparaît comme une personne qui n'a pas renoncé à la lutte pour le pouvoir, avec le même désir d'arriver à tout prix et par tous les moyens le Président de la Roumanie, situation dans laquelle il a détruit  ses sentiments de soi-disant libéral, en laissant même le Parti libéral qu'il a fondé après la révolution de 1989. Dans son acception, le PNL a trahi les idées libérales par son désir de s'unifier avec le PDL, fait pour lequel il se prépare maintenant, à mettre en place un nouveau parti sous le nom du Parti libérale réformateur sur la base de ses idées, réformatrices  (qui est en fait le  vadrouille du PSD) avec le but d’être pris en charge par Victor Ponta pour devenir le président de la Roumanie et pour qui il  a réussi à convaincre, malheureusement, certains libéraux sont sur le point de se joindre à son parti fantôme, dans l'idée que d'autres libéraux vont le suivre.
Klaus Johannis, l'actuel président du Parti libéral, pas depuis longtemps a commenté à la télévision B1 que le nouveau parti (Le parti libéral réformiste) qui sera établi par le CPT ne sera pas que seulement une annexe du PSD et celle du Premier ministre Victor Ponta qui va l’utiliser à déstabiliser le vrai PNL :
                                                     
D'autre part, au même poste  de télévision, le commentateur Radu Banciu affirmait que M. Tariceanu est devenu «une varicelle» de la politique roumaine :
                                               
Comme vous le savez, Victor Ponta vise simplement son propre intérêt et de son parti qu'il dirige dans l'idée qu'il va devenir le seul leader, une sorte de dictateur dans un pays où seulement lui a le droit de commander dans lequel les gens doivent rester dans la misère imposée par lui. Bien que, son dossier pénal est plein de points d'interrogation et de poursuites pénales jusqu’aux crimes les plus horribles, Victor Ponta essaye, par l’entremise de CPT, à attirer un certain nombre de libéraux qui ont quitté l’USL avec le but évident de former une forte majorité au Parlement. À cet égard, Ponta a promu Tariceanu au poste de Président du Sénat, en lui assurant même un soutien verbal à la fonction de Président de la Roumanie que CPT la veut tellement. Tout cet arrangement n'est qu'un épouvantail découlant de fausses idées de Ponta qui au moment opportun va le jettera comme une dent pourrie,  en s’installant dans le fauteuil du président du pays, comme il a toujours voulu.


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire