Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Sir Winston Leonard
Spencer-Churchill referindu-se la traseismul politic al unor aleși parlamentari
spunea : «Anumiți oameni își
schimbă partidul, pentru binele principiilor lor ; alții își schimbă principiile pentru binele
partidului lor». La noi în România, parlamentarii își schimbă partidul numai
pentru binele lor personal și ceea ce este mai tragic, ei uită, chiar de a doua
zi după ce au fost aleși, că de fapt ei reprezintă o anumită populație dintr-o
regiune a țării care le-au dat mandat să-i reprezinte în cel mai înalt forum al
țării, Parlamentul României.
Prin definiția sa
generică, traseismul politic, reprezintă atitudinea caracteristică
politicianului care se transferă de la un partid la altul în funcție de
interesele sale personale. Trecerea se face de obicei între partide cu doctrine
diferite și când partidul de la care se pleacă este în cădere electorală. De
aici, reiese concluzia că un traseist politic acționează din propriul interes
material sau/și electoral. Deseori un traseist politic aduce diverse acuze
fostului partid pentru a îmbrobodi electoratul care l-a ales.
Istoria României,
nu odată a scos în evidență numeroase cazuri de traseism, fie din partea unor
partide sau chiar din partea unor mari politicieni care și-au trădat
electoratul/partidul pentru interese meschine personale sau de grup. Fenomenul
cunoaște, atât în perioada interbelică și postbelică, cât și în zilele noastre,
o ierarhizare pe două nivele : local și central. Fiecare nivel are importanța
sa intrinsecă și bine delimitată. Fără a încerca să minimalizăm cauzele și
efectele acesteia la nivel local, se poate considera că fenomenul, la nivel
central, este mult mai bine perceput și probat, chiar și din punct de vedere
documentar.
Fenomenul
migrației politice în România, poate fi structurat din punct de vedere al
timpului, în câteva etape : perioada antebelică caracterizată prin migrări de
mică amploare, perioada 1919-1938 în care fenomenul este semnalat în mod
deosebit la nivelul partidelor liberal, tărănesc și averescian, precum și
perioada postbelică. Aceasta din urmă a cunoscut două etape : perioada
comunistă (1944-1989) și cea contemporană nouă, respectiv etapa postdecembristă
după 1989.
Așadar,
programele similare, în parte identice dar și diferențele în domeniul doctrinar
și, mai ales, goana după putere au condus la scindarea partidelor deja
existente. Nici după primul război mondial, partidele nu se prezentau ca niște
instituții bine articulate. Nu rareori se întâmpla ca, mai ales înaintea
alegerilor, politicienii să treacă dintr-un partid în altul din calcul politic.
In acest sens, aș
aminti faptul că, în România de dinainte de primul război mondial, acest
fenomen de căutări și tatonări era la începutul vieții politice românești,
astfel că, spre exemplu, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România
(PSDMR), partid prin excelență cu vederi de stânga, este atras în 1829 de Ion
Brătianu și accede în structurile Partidului Național Liberal (PNL), partidul
cel mai reprezentativ al ideilor de dreapta.
Dintre
personajele marcante ale vieții politice românești interbelice, Constantin
Argetoianu este un exponent elocvent al fenomenului migrației politice. Astfel,
după un periplu prin Partidul Poporului de unde pleacă datorită geloziei
generalului Averescu și a neputinței sale de a se înțelege cu cu acesta,
Argetoianu, nemulțumit că nu i se rezervase un
post de vicepreședinte la noul Partid Național Țărănesc (PNȚ), rezultat
al fuziunii dintre Partidul Național și cel Țărănesc, în septembrie 1926,
părăseste Partidul Național deoarece programul noului partid «nu-i inspira
încredere».
După acest episod,
Argetoianu a colindat prin toate partidele politice sub diferite motive
politice sau personale care mai de care mai bizare. Deși membru fondator și
chiar creator de partide, Constantin Argetoianu nu avea în realitate, un
adevărat atașament pentru viața de partid sau al unei doctrine afiliate, fiind
considerat la aceea vreme ca «un sforar în politică», lucru recunoscut chiar de el
însuși prin afirmația că viața de partid n-a fost pentru el «decât un mijloc
pentru a se folosi, de partidele din care a făcut parte, în scop personal».
In perioada
comunistă dintre anii 1944-1989, traseismul politic a fost slab
reprezentat până în 1947, astfel că după
abdicarea forțată a regelui Mihai I, țara a fost declarată republică sub
conducerea unică a unui singur partid, Partidul Comunist Român. Dacă până în
1947, reprezentanții unor partide au migrat de la un partid la altul sub
imperiul amenințărilor și al revoltei față de o serie de partide sau lideri
care au colaborat cu PCR, după 1947, toate partidele politice au fost
desființate cu excepția PCR care a rămas singura și unica forță politică din
România. In aceste condiții, traseismul politic a fost practic inexistent
deoarece noua organizare politică a țării nu a mai permis înființarea altor
partide.
După revoluția
din decembrie 1989, prin liberalizarea înființării partidelor politice, traseismul
politic capătă o nouă valență pozitivă, caracterizată prin goana politicienilor
de a parveni și a se îmbogății într-un ritm rapid, în condițiile unui stat
jefuit fără milă și supus la grele încercări din partea acestora. Insăși
Constituția României adoptată după 1989 nu face nicio referire la acest aspect,
astfel că legea fundamentală nu impune nicio sancțiune asupra fenomenului de
traseism politic.
Se pare că zicala
«Când corabia se scufundă, oamenii pleacă» poate fi considerată sloganul
perioadei 2008-2014 din România, perioadă caracterizată de schimbări majore ale
componenței partidelor parlamentare. În contextul în care ne aflăm în perioada
preelectorală imediată, este extrem de interesant de analizat traseul politic
urmat de cei care vor apare în toamnă în fața electoratului român, în speranța
dobândirii unui nou mandat.
În condițiile în
care fenomenul migraționist la nivel social este unul foarte popular, observăm
că și clasa politică românească s-a confruntat cu același fenomen, cel puțin în
ultimii șase ani, astfel că migrațiile politice înregistrate în România s-au
resimțit aproape în toate partidele parlamentare : în perioada 2008-2011 mai
mult de 10% din totalul parlamentarilor români actuali s-au transferat cel
puțin o dată de la un partid politic la altul. Dacă analizăm același fenomen la
sfârșitul mandatelor, respectiv în anul 2012, conform datelor disponibile pe
site-ul Camerei Deputaților, observăm că procentul s-a dublat, ajungându-se la
20 de procente, astfel că aproape un sfert din totalul actualilor parlamentari
români au practicat traseismul politic în timpul mandatului.
Întorcându-ne
însă la conceptul de traseism politic, observăm că acest comportament poate fi
generat de mai multe aspecte. Literatura de specialitate oferă, în general,
trei răspunsuri la întrebarea : De ce oamenii politici practică traseismul
politic ? Astfel, vorbim despre nepotrivirea dintre individ și ideologia
partidului, interesele personale ale politicienilor (dorința de a-și asigura un
nou mandat) și importanța ocupată de partid în procesul de luare a deciziilor
la nivel național. La acestea se adaugă evenimentele politice majore precum
schimbări în controlul asupra instituțiilor politice sau dorința de a implementa politici care să
le asigure avantaje personale.
În același timp,
literatura distinge două tipuri diferite de traseism politic : cel involuntar,
practicat oarecum la nivel de masă, fiind cauzat de volatilitatea mare a noilor
sisteme de partide, unde partidele fuzionează, se separă sau chiar se dizolvă
și cauzat, de asemenea, de lipsa unei structuri stabile și cel voluntar,
determinat de interese personale și practicat individual, după analizarea
tuturor avantajelor oferite de afilierea la un anumit partid : avantaje
electorale, avantaje instituționale, avantaje ideologice și avantaje distributive.
Observăm, așadar, că există o serie de cauze
care determină actorii politici să schimbe partidul din care fac parte. Dacă în
state în care putem să vorbim despre o democrație consolidată, precum Statele
Unite ale Americii, traseismul politic, deși rar întâlnit, principala cauză
este considerată a fi nepotrivirea dintre individ și ideologia formațiunii politice,
în România, principala cauză a traseismului politic deși nu a fost identificată
cu certitudine prin studii de specialitate, totuși în practică ea apare
datorită fenomenului generat de interese strict personale, întrucât cele mai
multe transferuri politice par a coincide cu schimbarea celor care dețineau
puterea, respectiv cu cele două momente cheie, spre exemplu, ale perioadei
2008-2014 : realegerea președintelui Traian Băsescu și înființarea Uniunii
Social Liberale (prin pierderea puterii de către Partidul Democrat Liberal),
există puține studii care să demonstreze acest lucru.
Intr-un studiu
efectuat în perioada 2000-2003 asupra a peste 1000 de primari care și-au
schimbat afilierea politică, se susține că traseismul politic a fost cauzat în
principal de accesul la resurse financiare și, de asemenea, că actorii politici
au decis să se transfere ca răspuns la diverse stimulente de natură materială.
Totodată, studiul evidențiază o corelație directă între localitățile afectate
negativ de reforma bugetului și primarii care au decis să își schimbe partidul.
Cu toate acestea,
principala cauză a traseismului politic românesc nu poate fi identificată cu
certitudine din punct de vedere al evoluției lui, în condițiile în care nu
există informații real menționate cu privire la stimulentele luate în
considerare de actorii politici, iar informațiile oferite de către aceștia nu
pot fi catalogate ca fiind reale în condițiile în care acestea pot fi
rezultatul dezirabilității sociale.
Dacă până acum am
vorbit despre cauzele care generează fenomenul, nu pot să nu sesizez că există
și o serie de efecte generate de către ceea ce în literatura engleză apare sub
numele de «party switching» sau în traducere «comutare
de partid» respectiv trecerea cu ușurință de la un partid la altul. Cele mai dese efecte sesizate în statele care s-au
confruntat sau se confruntă cu traseismul politic sunt : transformarea
minorității în majoritate, schimbarea structurii parlamentului și a grupurilor
parlamentare și posibile efecte asupra electoratului ca pierderea încrederii.
Împotriva
traseismului politic s-au ridicat o serie de politicieni de marcă cum ar fi
fostul lider al PNL, Crin Antonescu și senatorul PNL Tudor Chiuaru. Acesta din
urmă, a propus un amendament la modificarea viitoarei Constituții în sensul că
la articolul 70 aliniatul 2 să se introducă un nou paragraf care să stipuleze
expres următoarele : «Calitatea de senator sau deputat încetează la data
demiterii din partidul sau formaţiunea politică din partea căreia a fost ales
sau la data înscrierii într-un alt partid».
Deși, propunerea
a fost aprobată de către Comisia pentru revizuirea și redactarea noii
Constituții, Curtea Constituțională a României a respins acest amendament la
presiunile majorității politicienilor care și-ar fi pierdut una dintre cele mai
de seamă câștiguri ale calității de parlamentar. Urmare a acestui fapt, fostul
lider al PNL, Crin Antonescu, într-un interviu acordat Agerpres a declarat că
«traseismul politic este moartea democrației».
Traseismul
politic este tot mai în vogă în partidele de tipul celui al lui Dan Diaconescu (PPDD),
denumit și «partidul televizor» în care o serie de politicieni vor să-și
schimbe apartenența, mai ales în județul Constanța :
Pe de altă parte,
o serie de politicieni, consideră că traseismul este ceva normal așa cum s-a
exprimat și Petru Carcalete, primar la Rădăuți :
Actualul partid de guvernământ care conduce acum România sub bagheta lui Victor Ponta, cel mai corupt și incompetent politician din câți a avut până acum România, duce o politică de racolare a unor parlamentari din alte partide cu scopul de a-și menține majoritatea parlamentară, profitând la maximul de faptul că nu există nicio prevedere care să sancționeze traseismul politic românesc. Sub titlul «Traseismul, mobilitate politică prin trădarea de partid» comentatorul Gabriel Teodorescu a făcut precizări asupra felului cum se manifestă acest fenomen pe scena politică din România :
Pe de altă parte,
prof. dr. Simina Tănăsescu, a făcut și ea un comentariu deosebit de laborios în
«Ziare.com» aspra traseismului politic în România :
In încheiere, ca
o concluzie generală asupra acestui fenomen negativ, se poate afirma cu tărie
că traseismul politic este cea mai mare plagă a politicii românești actuale
care va trebui să dispară în viitorul apropiat pentru ca adevărata democrație
să triumfe și în țara noastră, așa cum se întâmplă în țările cu o democrație
adevărată din vestul Europei, din Statele Unite ale Americii și Canadei precum
și din cele de pe continentul australian și al arhipelagului japonez.
Version française
L'ancien Premier
ministre de Grande-Bretagne, Sir Winston Leonard Spencer-Churchill en se
référant aux migrations politiques des législateurs élus déclarait : «Certains
hommes changent leur parti pour le bien de leurs principes ; autres changent
leurs principes pour le bien de leur parti». Chez nous, en Roumanie, nos
législateurs changent leur parti seulement pour leur propre bien personnel et
ce qui est plus tragique, ils oublient le lendemain après avoir été élu, qu'ils
représentent en fait une population dans une région du pays qui leur a
donné un mandat pour les représenter
dans la plus haute instance du pays, le Parlement roumain.
Par sa définition
générique, la migration politique représente l'attitude caractéristique du
politicien qui se transfère d'un parti à un autre, en fonction de son intérêt
personnel. La transition est habituellement faite entre les parties avec
différentes doctrines et quand le parti d’où il s’en va, est en chute libre.
Par conséquent, un migrateur politique actionne pour son propre intérêt
matériel et / ou électoral. Souvent, un migrateur politique apporte diverses
accusent à l'ancien parti pour tromper l'électorat qui l'a élu.
L’histoire de la
Roumanie, non pas une fois a révélé de nombreux cas de migrations politiques,
soit de la part d’un parti ou de tiers ou même de la part de grands hommes
politiques qui ont trahi les électeurs / partis pour des intérêts personnels ou
de groupe. Ce phénomène connait, tant
dans les deux guerres que l'après-guerre et même de nos jours, une hiérarchie
à deux niveaux : local et central. Chaque niveau a son importance intrinsèque
et bien défini. Sans chercher à minimiser les causes et les effets au niveau
local, on peut être considéré que le phénomène au niveau central est beaucoup
mieux perçue et peut-être même de son point de vue documentaire.
Le phénomène de
la migration politique en Roumanie peut être structuré en termes de temps, en
plusieurs étapes: la période d'avant-guerre caractérisée par des migrations à
petite échelle, la période 1919-1938 dans laquelle le phénomène est noté en
particulier au niveau des partis libéraux, des paysans et le parti averescien,
ainsi que la période d'après-guerre. Ce dernier a connu deux étapes : la
période communiste (1944-1989) et la nouvelle phase postrévolutionnaire
contemporaine, après 1989.
Ainsi, les
programmes si semblables, en partie identiques et même les différences du
domaine doctrinaire et, en particulier, la lutte pour le pouvoir ont permis de
se diviser les partis existants. Même après la Première Guerre Mondiale, les
partis ne se présentaient comme des institutions bien articulés. Avant les
élections, les politiciens passaient d'un parti à un autre à cause de calcul
politique.
À cet égard, je
rappellerais le fait qu’en Roumanie d’avant la Première Guerre Mondiale, ce
phénomène de recherches et de sondages
étaient au début de la vie politique roumaine, de sorte que, par exemple, le
Parti social-démocrate des travailleurs de la Roumanie (PSDTR), parti par
excellence avec des vues sur la gauche, a été attiré en 1829 par Ion Bratianu
et a accédé dans les structures du Parti National Libéral (PNL), le parti le
plus représentatif de la droite.
Parmi les
personnalités de la vie politique roumaine entre les deux-guerres mondiales,
Constantin Argetoianu est un exposant éloquent de la migration politique.
Ainsi, après un périple à travers le Parti Populaire d’où il s’en va en raison
de la jalousie du général Averescu et son incapacité de s’entendre avec
celui-ci, Argetoianu, mécontent qu'il n'a pas obtenu un poste de vice-président
au sein du nouveau Parti National Paysan (PNT),
résulté par la fusion entre le Parti National et le Parti Paysan, en
septembre 1926, il quitte le Parti National parce que le nouveau programme du
parti «ne lui inspirait pas de la confiance».
Après cet
épisode, Argetoianu a voyagé dans tous les partis politiques sous différentes raisons politiques ou
personnelles plus ou moins bizarres. Bien que membre fondateur et même créateur
de partis Constantin Argetoianu n'avait pas en fait un réel attachement à la
vie du parti ou d'une doctrine liés, considéré à l'époque comme «un jongleur en
politique», chose reconnue même par lui seul en disant que la vie du parti
était pour lui qu'un moyen d'utiliser les partis à des fins personnelles.
Dans la période
communiste des années 1944-1989, la migration politique a été faible
représentée jusqu'en 1947, donc après l'abdication forcée du roi Michel Ier, le
pays a été déclaré république sous la
direction d'un seul parti unique, le Parti Communiste Roumain. Si jusqu'en
1947, les représentants des certains partis ont migré d'un parti à l'autre,
sous l'influence de menaces et de révolte contre un certain nombre de parties
ou de dirigeants qui ont collaboré avec le PCR, après 1947, tous les partis politiques
ont été dissous, sauf le PCR qui est resté la seule et unique force politique
en Roumanie. Dans ces circonstances, la migration politique a été pratiquement
inexistante parce que la nouvelle organisation politique du pays n'a pas permis
la création d'autres partis.
Après la
révolution de 1989, par la libéralisation de la création des partis politiques,
la migration politique prend une nouvelle valence positive caractérisée par la
lutte des hommes politiques à arriver et à enrichir dans un rythme rapide, en
condition d'un état impitoyablement pillé et soumis à des difficultés de la
part d'eux. La Constitution adoptée après 1989 ne fait aucune référence à cette
question, de sorte que la Loi fondamentale n'impose aucune pénalité sur le
phénomène de la migration politique.
Il semble que
l'adage «Quand le bateau coule, les gens s’en vont» peut être considéré comme
le slogan de la période de 2008-2014 en Roumanie, une période caractérisée par
des changements majeurs dans la composition des partis parlementaires. Étant
donné que nous sommes dans la période préélectorale immédiate, il est
extrêmement intéressant d'analyser la voie politique suivie de ceux qui se
produiront à l'automne devant l'électorat roumain dans l'espoir d'acquérir un
nouveau mandat.
Étant donné que
le phénomène social de la migration est très populaire, nous voyons que la
classe politique roumaine a connu le même phénomène, au moins dans les six
dernières années, de sorte que les migrations politiques enregistrées en
Roumanie ont été ressenties dans presque tous les partis parlementaires: dans
la période 2008-2011 plus de 10% des législateurs roumains actuels ont déménagé
au moins une fois d'un parti politique à un autre. Si nous regardons le même
phénomène à la fin des mandates respectivement en 2012, selon les données
disponibles sur le site Web de la Chambre des députés, nous voyons que le
pourcentage a doublé, atteignant 20%, de sorte que près d'un quart des
parlementaires roumains actuels ont pratiqué la migration politique pendant la durée
de leur mandat.
Pour revenir à la
notion de migration politique de remarquer est le fait que ce comportement,
peut être causé par plusieurs problèmes. La littérature de spécialité offre
généralement trois réponses à la question : Pourquoi les politiciens pratiquent
la migration politique ? Ainsi, on parle de l'inadéquation entre l'individu et
l'idéologie du parti, les intérêts personnels des politiciens (le désir
d'obtenir un second mandat) et l'importance occupée par la partie dans la prise
de décisions nationales. En plus on s’ajoute les événements politiques majeurs
tels que des changements dans le contrôle des institutions politiques et la
volonté de mettre en œuvre des politiques pour assurer des avantages
personnels.
Pendant ce temps,
la littérature distingue deux types de migration politique différent : le type
involontaire pratiqué au niveau de masse, en étant causé par une forte volatilité provoquée par les nouveaux
systèmes de parti où les partis fusionnent, se séparent ou se dissolvent étant
causé, aussi, de l'absence d'une structure stable et celui volontaire,
déterminé par des intérêts personnels et pratiqués individuellement après avoir
examiné tous les avantages de l'adhésion d'un parti : avantages électoraux,
avantages institutionnels, avantages idéologiques et avantages distributrices.
Nous observons,
donc, qu'il y a une série de causes qui déterminent les acteurs politiques à
changer le parti duquel ils appartiennent. Si dans des États où nous pouvons
parler d'une démocratie consolidée comme les États-Unis, la migration
politique, bien que rare rencontrée, est considéré comme la principale cause le
décalage entre l'individu et l'idéologie du parti politique en Roumanie, la
principale cause de la migration politique, même si elle n’a pas été identifiée
avec certitude par des études, cependant, dans la pratique, elle apparaît à
case du phénomène généré par l'intérêt
strictement personnel, parce que la plupart des transferts politiques semblent
coïncider avec le changement de ceux qui détenaient le pouvoir, c'est-à-dire
les deux moments clés, par exemple, la période 2008-2014, respectif la
réélection du président Traian Basescu et la mise en place de l'Union
sociale-libérale (par la perte du pouvoir par le Parti libéral-démocrate), il y
a peu d'études qui démontrent cela.
Dans une étude
réalisée en 2000-2003 sur plus de 1000 maires qui ont changé leur affiliation à
un parti, on fait valoir que la migration politique a été principalement causé
par l'accès aux ressources financières et aussi que les acteurs politiques ont
décidé de se transférer en réponse à diverses incitations matérielles. L'étude
montre également une corrélation directe entre les localités touchées
négativement par la réforme du budget et
les maires qui ont décidé de changer leur parti.
Cependant, la
cause principale de la migration politique roumains, ne peut pas être
identifiée avec certitude en termes de son développement, dans les conditions
de l’inexistence des informations réelles sur les incitations prises en
considération par les acteurs politiques et les informations fournies par eux
ne sont pas classés comme étêtent réelles dans les conditions où ils peuvent
être le résultat du désire social.
Si jusqu'à
présent j’ai parlé des causes qui produisent le phénomène, je ne peux pas à ne
pas saisir qu'il y a un certain nombre d'effets générés par ce qui apparaît
dans la littérature anglaise comme «party switching». Les plus connus
effets remarqués dans les pays qui ont
connu ou connaissent la migration politique sont : la transformation de la minorité en majorité, la
modification la structure du parlement et des groupes parlementaires et les
effets possibles sur l'électorat comme une perte de confiance.
Contre la
migration politique, se sont élevé une série de politiciens de marque comme
l'ancien chef du Parti libéral, Crin Antonescu, le sénateur libéral Tudor
Chiuaru, etc. Ce dernier, a proposé un amendement visant à modifier la future
Constitution dans le sens qu’au paragraphe 2 de l'article 70 qu’il s’introduise
un nouveau paragraphe précisant clairement ce qui suit: «La qualité de sénateur
ou de député prend fin à la date de son licenciement du parti ou de la
formation politique de la part avec laquelle il a été élu ou de la date quand
il s’est enregistré dans un autre parti ».
Bien que la
proposition ait été approuvée par la Commission pour l’avis et la rédaction de
la nouvelle Constitution, la Cour Constitutionnelle de la Roumanie a rejeté cet
amendement aux pressions de la plupart des politiciens qui auraient perdu l'un
de la plus importante de gains parlementaires. Suite à cela, l'ancien chef du
Parti libéral Crin Antonescu, dans une interview avec Agerpres a dit que «la
migration politique est la mort de la démocratie».
La migration
politique est de plus en plus en vogue dans les partis du type de Dan
Diaconescu (PPDD), appelé «TV Party» dans lequel certains politiciens veulent
changer leur affiliation, en particulier dans le département de Constanta :
D'autre part,
certains hommes politiques croient que la migration politique est normale comme
le maire de Radauti qui s’est exprimé dans ce sens-là :
Le parti au
pouvoir qui dirige maintenant la Roumanie sous la direction de Victor Ponta, le
politicien le plus corrompu et incompétent qu’a eu jusqu'ici la Roumanie, mène
une politique de recrutement de parlementaires d'autres parties afin de
maintenir sa majorité parlementaire, en profitant au maximum du fait qu'il n'y
a aucune disposition pour sanctionner la migration politique roumaine. Sous la
rubrique «La migration, mobilité politique, par trahison du parti» le
commentateur Gabriel Teodorescu a fait des précisions sur la façon dont ce
phénomène se manifeste dans l'arène politique de la Roumanie :
D'autre part, le
professeur Dr Simina Tanasescu, a fait un examen très laborieux dans
«Ziare.com» sur la migration politique
en Roumanie :
En conclusion,
sur ce phénomène négatif, on peut affirmer que la migration politique est la
plus grande plaie de la politique actuelle roumaine qui devra disparaître dans
un proche avenir pour que la véritable démocratie doit se prévaloir dans notre
pays, comme se passe dans les pays avec une véritable démocratie en Europe
occidentale, les États-Unis et au Canada ainsi que ceux du continent australien
et l'archipel japonais.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire